no author
Cătălina Mănoiu
2095 vizualizări 4 feb 2018

”Trebuie spus foarte clar că urgenţa numărul unu în momentul de faţă, în ceea ce priveşte DNA-ul, este reabilitarea credibilităţii instituţiei, pentru că au avut atâtea eşecuri în ultima perioadă încât ceva trebuie să se întâmple acolo. Noile legi ajută foarte mult la credibilizarea instituţiei, la nivelul Parchetului General, pentru că DNA este parte a Parchetului General, pentru că nu mai permite să aducă procurori de parchet de judecătorie să îi faci procurori de parchet general”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la RTV.

Traian Băsescu a afirmat că DNA trebuie adusă ”măcar la nivelul şi credibilitatea pe care le avea în timpul lui Morar, când nu prea plecau dosare fără probe consistente”.

”Au fost dosare ratate şi în timpul lui Morar, şi e firesc să fie un procentaj de rateuri ale procurorilor, dar ce se întâmplă acum, cu dosarele, în ultima perioadă, este inacceptabil”, a spus Băsescu.

Băsescu afirmat că şefa DNA a minţit într-o declaraţie acordată Euronews, în care a afirmat că prin modificările legilor justiţiei, procurorii au fost subordonaţi politic.

Liderul PMP a afirmat că după finalizarea raportului Inspecţiei Ministrul Justiţiei ar trebui să aibă o atitudine.

”Mi-e foarte greu să vă spun ce decizie va lua preşedintele. Dacă ţine la instituţie ar trebui să o schimbe destul de repede (...)”, a răspuns Băsescu, întrebat dacă este şeful statului ar trebuie să o demită pe Laura Codruţa Kovesi.

 

Citește și: