no author
Iasmina Ardelean
1786 vizualizări 19 dec 2017

UPDATE 14:58: Proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statului magistraţilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi, 80 de voturi pentru, în condiţiile în care Opoziţia părăsise sala de plen. Mai multe amendamente respinse în Camera Deputaţilor au fost adoptate la Senat.

Din Camera Deputaţilor, proiectul a plecat spre plenul Senatului cu următoarele prevederi:

„Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă. Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de cel mult 6 luni de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive. Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă. Nu este îndreptăţită în repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se va îndrepta cu acţiune împotriva ministerului Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile survine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

În termen de 2 luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunţate în activitatea prevăzută de alin 4), ministerul Finanţelor publice va sesiza Inspecţia judiciară în vederea constatării existenţei relei credinţe sau gravei neglijenţe a judecătorului sau procurorului care a săvârşit eroarea judiciară, potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind CSM.

După rămânerea definită a raportului Inspecţiei judiciare prin care s-a constatat reaua credinţă ori grava neglijenţă a judecătorului sau procurorului, statul exercită acţiunea în regres împotriva judecătorului sau a procurorului.

Competenţa de soluţionare a acţiunii în regres revine în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti, Secţia civilă. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile la Curtea de Apel Bucureşti sau la Parchetul de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de către o Curte de Apel învecinată, la alegerea reclamantului.

Împotriva hotărârii pronunţate potrivit alin. 9) se poate exercita calea de atac a recursului la Secţia corespunzătoare a ÎCCJ.

CSM poate stabili condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea de răspundere profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, diminueze sau să înlăture răspunderea juridică determinată de reaua credinţă sau grava neglijenţă”.

UPDATE 14:34: „Plenul Senatului, fie el şi plen, nu poate fi suveran peste o decizie a Biroului Permanent R şi altă decizie nu s-a luat. Noi, în semn de protest, părăsim sala, PNL şi USR. Vom sesiza CCR pentru nerespectarea deciziilor conducerii Parlamentului”, a anunţat senatorul PNL Mario Oprea.

O poziţie similară a avut şi senatorul USR Cristian Ghica.

„Nu există o hotărâre a BPR a plenului, aşa că noi o să mergem la 14:30 la plenul comun”, a spus Ghica.

În sala de şedinţe a plenului Senatului au rămas senatorii PSD, ALDE şi UDMR.

UPDATE 13:45: Şedinţa de plen în care se dezbate Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost reluată, după ce iniţial preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a suspendat-o deoarece USR a protestat la tribuna Senatului.

Senatorii au votat alocarea a patru ore pentru amendamentele respinse la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, acestea fiind în jur 300 la număr.

„Un partid proaspăt intrat în Parlament, un partid aşa-zis civic, este partidul care astăzi în România susţine întăritrea instituţiilor represive şi ingnoră complet necesitarea protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Partidul Securităţii, aşa cum a fost numit, îl vedem astăzi pe scenă. Ăsta e Partidul Uniunea Salvaţi România”, a spus Tăriceanu, aplaudat de parlamentarii PSD şi ALDE, în momentul reluării şedinţei de plen.

În timpul discursului lui Călin Popescu-Tăriceanu de la tribuna Senatului, senatorii USR au ocupat tribuna şi au protestat în linişte. Astfel, liderul Senatului a suspendat şedinţa de plen, până la retragerea senatorilor USR de la tribună.

La ora transmiterii ştirii, senatorii USR încă protestează de la tribună.

 

Citește și: