Stolojan spune că nu va avea „obraz“ să-i ceară lui Băsescu să-l pună premier

de Mădălina DÂRVARU , Marian SULTĂNOIU Postat la: 25.11.2008 20:26

Liderul pedelist, din ce în ce mai departe de Victoria

„Dacă PD-L nu obţine mai mult decât PSD nu mă simt îndreptăţit să-i cer preşedintelui Traian Băsescu să mă pună pe mine premier. Nu avem obrazul să-i cerem să pună candidatul nostru”

„Oricare dintre noi trebuie să privească înainte, şi nu înapoi”, a fost reacţia lui Theodor Stolojan, întrebat de jurnalişti dacă se va aşeza la masa negocierilor cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi cu cei care l-au dat afară din PNL.

De data aceasta, Stolojan nu a mai atacat gruparea din jurul lui Tăriceanu şi nu a mai vorbit de faptul că va negocia doar cu PNL, fără actualul său lider şi apropiaţii săi. Răspunsul prim-vicelui PD-L confirmă disponibilitatea democrat-liberalilor de a-l recompensa pe Tăriceanu cu o funcţie, în cazul în care vor alcătui Guvernul.

Precizarea lui Stolojan a venit în contextul în care şeful statului a reiterat, luni seara, la Realitatea Tv, că premierul pe care îl va desemna va trebui să vină cu majoritate parlamentară preferabil de 60-65-70 la sută (cât PNL şi PD-L împreună, n.r.). Băsescu a exclus un guvern de uniune naţională.

Întrebat dacă crede că va putea coagula o majoritate consistentă, aşa cum cere preşedintele, Stolojan a răspuns: „Mi se pare corectă poziţia preşedintelui ţării, iar eu sunt candidatul la funcţia de premier, pe care PD-L l-a ales în unanimitate. Preşedintele are dreptul constituţional de a desemna un candidat pentru funcţia de premier şi mă regăsesc în definiţia sa pentru viitorul prim-ministru".

Ulterior, la Realitatea FM, Stolojan a precizat că nominalizarea sa ca premier este viabilă doar în condiţiile în care PD-L se clasează pe primul loc ca număr de parlamentari.

„Dacă PD-L nu obţine mai mult decât PSD nu mă simt îndreptăţit să-i cer preşedintelui Traian Băsescu să mă pună pe mine premier. Nu avem obrazul să-i cerem să pună candidatul nostru”, a afirmat el, având în vedere că ultimul sonsaj INSOMAR dă PSD pe primul loc. În opinia prim-vicelui PD-L, de nenegociat sunt ministerele de Interne, Finanţe şi Economie şi Educaţia.

Iliescu insistă cu un Guvern PSD-PNL

“Situaţia concretă a voturilor ar putea impune nevoia unor înţelegeri şi formarea unei unei coaliţii de guvernare. Sunt trei partide care vor domina rezultatul votului. Două dintre acestea vor forma o coaliţie cu majoritate stabilă”, a fost şi reacţia lui Ion Iliescu, lăsând totuşi să se înţeleagă că ar fi puţin probabilă o înţelegere a uneia dintre celelalte două formaţiuni cu PD-L, dat fiind faptul că democraţii depind exclusiv de personalitatea lui Traian Băsescu.

„Eu vreau să sper că, în ciuda trăsăturilor sale de caracter, preşedintele va da dovadă de luciditate şi de realism, şi că îşi va îndeplini misiunea constituţională pornind de la o realitate politică dată”, a mai declarat preşedintele de onoare al PSD, vorbind indirect despre un Guvern PNL-PSD.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

54 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 25.11.2008 21:38

„Oricare dintre noi trebuie să privească înainte, şi nu înapoi”, a fost reacţia lui Theodor Stolojan, întrebat de jurnalişti dacă se va aşeza la masa negocierilor cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi cu cei care l-au dat afară din PNL.

 
#2 kit 25.11.2008 21:38

eu imi pun o singura intrebare: cat de dalmatian este stolo de suporta atatea flegme pe obraz servite de base? in rest, sa auzim numai de bine! sau mai bine nu...

 
#3 tov stolojan 25.11.2008 22:12

draga tovarase colonel, fostii colegi ati recomanda un nou repaos la sanatoriu la timis ca pe vremuri , ca esti tare obosit si iar bati cimpii,in plus activitatea cu finisoarele turcane te solicita prea mult,chema chiorul sa-ti planga pe umar,noi o sa necaaaacam pe noi de fericire si o sa votam...orice afara de pedele...salut tovarasii a.v.s.

 
#4 Rodica 25.11.2008 22:32

iliescu isi face iluzii in privinta lui basescu. guvernul viitor se va forma foarte greu, dupa indelungi incercari, tratative esuate, aliante si mezaliante, dupa refuzuri si lovituri sub centura, mai mult sau mai putin sonore si toate acestea pentru ca formatiunea bolnava de galbinare nu va realiza procentele sperate, iar seful lor adevarat nu va putea sa-si impuna punctul de vedere.

 
#5 Rodica 25.11.2008 22:39

iar in privinta lui stolojan mi se pare cea mai neinspirata solutie, chiar mai proasta decat aceea a lui mircea geoana. nu pentru ca ar fi bolnav, caci nu-i vom duce noi tratamentul la pat, ci pentru ca are o reputatie negativa de fost premier, pentru ca nu poate dovedi nicicum ca ar fi o capacitate economica remarcabila, dimpotriva, pentru ca este legat de niste afaceri dubioase (alro, cauciucuri,...) despre care presa a scris si va mai scrie, pentru ca este un om incapatanat si oarecum frustrat, rigid si cu un limbaj de lemn, care l-ar enerva si incurca pe basescu mai mult decat tariceanu, care este mai demn si mai bine crescut, mai politicos.

 
#6 cititor 25.11.2008 22:57

"draga stolo", iar mi-am batut joc de tine. sa ma vad eu cu sacii in caruta si cu lenuta cea buna la suflet, vezi dosarul de ajutor al copilului si modul in care l-a aruncat in parc si mai vorbim. bravo base, ai dat dovada din nou ca esti un mare caracter.

 
#7 romani veniti la vot 26.11.2008 00:29

disperare, numele tau e pdl !

 
#8 rcd 26.11.2008 07:52

"draga stolo" lasa-ne.....!!!!

 
#9 mircea 26.11.2008 08:45

daca vom putea explica cum un personaj ca stolojan este primul in sondaje fara sa faca nimic in ultimii 15 ani atunci vom intelege multe lucruri

 
#10 ptr. romani veniti l 26.11.2008 08:48

politica este pentru oamenii responsabili. mergeti la vot si da-ti peste bot la toti politicienii de duzina care incearca sa va fure votul ...in rest opriti ciuma rosie, bolsevicul si pe utima suta a incercat sa ne dea lectie , cred ca psd este in agonie, au ramas doar oltenii si muntenii = votantii fideli!!! desteapta-te, romane!!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa