no author
Iasmina Ardelean
858 vizualizări 21 dec 2017

Tăriceanu a precizat că nu a asistat când senatorul PSD, Liviu Brăiloiu, a înjurat-o pe senatoarea USR, Florina Presadă.

„N-am să vă ascund un lucru: în Senat şi în Parlament asistăm, de ceva vreme, la un comportament cum eu n-am mai văzut şi sunt aici de destul de multă vreme. Un comportament al celor din partea USR care denotă o doză de exhibiţionism şi la ambiţia de a se transforma, tot felul de neica-nimeni în vedete, prin atitudini de genul pe care le-am văzut. În ceea ce priveşte jignirile, pot să vă spun că unul din colegii de la USR mi-a atras atenţia că o colegă a fost jignită când cineva, n-am auzit, dar să presupunem că a fost autentic, i s-a spus cameristă. Acum, când lui Şerban Nciolae i se spune avocatul penalilor de către un membru al USR, şi nu e jignire, dar i se spune unei domnişoare USR cameristă şi e jignire, am nişte dubii. E clar că cei de la USR nu au nişte repere încă suficient consolidate în ceea ce priveşte comportamentul în Parlament şi nici nu judecă cu aceeaşi unitate de măsură”, a susţinut Tăriceanu.

De asemenea, liderul Senatului a precizat că dacă se va face o sesizare, se va discuta.

„Dar trebuie să tratăm problema esenţială: comportamentul complet deplasat pe care nu l-am văzut în niciun parlament democratic al celor de la USR”, a adăugat Tăriceanu.

Senatorul USR, Florina Presadă, a declarat joi, că senatorul PSD, Liviu Brăiloiu, a înjurat-o în plenul Senatului, când a împărţit cartea „Ferma Animalelor”, adăugând că îi va face o plângere la Biroul Permanent al Senatului.

Aceasta a confirmat că Brăiloiu i-a spus "Prinţeso, sugi ..."

„Ceea ce a spus domnul Brăiloiu nu poate fi reprodus. Pot să vă relatez, în schimb, contextul. Şi anume, noi, membrii grupului senatorial al USR ofeream cărţi membrilor Senatului de la PSD. Este vorba despre „Ferma Animalelor”, de George Orwell. O serie de senatori PSD au aruncat cărţile pe jos, mă refer la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, chiar doamna Arcan, de asemenea. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte şi să mă injure. Nu este prima dată, voi face o plângere împotriva dumnealui la Biroul Permanent, unde există un Regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era preşedinte de şedinţă, să suspende şedinţa, însă a refuzat să facă acest lucru”, a susţinut Presadă la Parlament.

Citește și: