Liviu Dadacus - Mediafax
2044 vizualizări 19 dec 2017

UPDATE 12:35: Guvernul nu va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului de procedură penală, surse guvernamentale precizând pentru MEDIAFAX că există o cutumă în acest sens că, dacă un proiect de lege se află în dezbaterea parlamentară, Executivul nu intervine prin OUG.

„Cât timp este un proiect de dezbatere pe aceeaşi tema în Parlament, există o cutumă - Guvernul nu dă OUG pe aceeaşi temă”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Ministrul Justiţiei,Tudorel Toader, a propus, marţi, Comisie speciale,să înlocuiască, în Codul de pocedură penală,sintagmele dubiu rezonabil/suspiciune rezonabilă cu „probe temeinicie dincolo de orice dubiu”,afirmând că Guvernul va emite OUG pentru transpunerea Directivei, dacă Parlamentul nu o face.

„Indiscutabil ea (Directiva-n.r.) trebuie transpusă. Avem termen aprile 2018, eu sunt convins că Parlamentul o va transpune, dacă nu, dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine faptul că se justifică urgenţa adoptării unei OUG pentru transpunerea unei Directive (...). Dacă legea, dintr-un motiv sau altul nu va fi adoptată de Parlament şi promulgată încât să producă efecte juridice, Guvernul este îndreptăţit să emită o OUG pentru transpunerea directivei. Avem o bogată jurdisprudenţă a CCR care spune: 'Da, se justifică urgenţa'”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul Comisiei speciale privind domeniul justiţiei.

Tudorel Toader a afirmat că pentru transpunerea directivei, ca o garanţie a prezumţiei de nevinovăţie trebuie să se renunţe la „component subiectivă a actului de justiţie”.

„Nu folosesc tehnica tragerii de timp, dar dacă dumneavoastră veţi aprecia că pentru transpunerea Directivei dincolo de termenul acela de 30 de zile este necesar, drept garanţie a prezumţiei de nevinovăţie, venită prin Constituţie şi Directivă, să facem unele modificări şi la procedura penală, în sensul înlocuirii dubiului rezonabil, suspiciunii rezonabile cu (...) probe temeinicie dincolo de orice dubiu. (...) Ministerul Justiţiei va veni cu propuneri”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a afirmat că dacă în procedura penală nu vor fi făcute modificările propuse, aleşii riscă să răstoarne sensul prezumpţiei de nevinovăţie.  

„Directivele trebuie transpuse la termen şi corect. Din păcate, uneori, nu se realizează acest proces. Dacă nu transpunem la termen, intrăm în procedură de infrigement. Cu privire la această directivă, există riscul pentru că termenul este aprilie 2018", a declarat, marţi, Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a precizat că au fost cazuri în care Executivul a adoptat ordonanţe de urgenţă pentru a transpune o directivă europeană la termen şi a evita infrigementul. Ulterior, procedura adoptării unei ordonanţe de urgenţă a fost criticată la Curtea Constituţională, magistraţii CCR luând hotărârea, potrivit lui Toader, că se justifică urgenţa adoptării unei ordonanţe de urgenţă pentru a transpune directiva respectivă la termen.

Tudorel Toader a mai spus că el speră, totuşi, ca Parlamentul să dea drumul proiectului de lege, acesta să fie ulterior promulgat, astfel încât să fie evitată procedura de infrigement.

Şeful DIICOT: Mare parte dintre textele care reprezintă amendamente sunt de natură să amputeze părţi importante din urmărirea penală

Procurorul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a precizat, marţi, în faţa Comisiei speciale pentru legile justiţiei, că amendamentele depuse la proiectul de modificare a Codurilor penale „amputează” părţi importante din urmărirea penală.

„Mare parte dintre textele care reprezintă amendamente sunt de natură să amputeze părţi importante din urmărirea penală, din pacate. Noi trebuie sa fim conştienţi că infracţionalitatea a evoluat, că suntem astăzi supuşi unor pericole din perspectiva infracţionalităţii transfrontaliere. O mare parte dintre amendamente ar îngreuna urmărirea penală”, a spus Horodniceanu.

Potrivit Directivei, statele membre se asigură că persoanele suspectate şi acuzate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la dovedirea vinovăţiei conform legii.

Directiva se aplică persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, în toate fazele procedurilor penale, din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni până când hotărârea prin care se stabileşte că persoana respectivă a comis infracţiunea în cauză rămâne definitivă.

Referitor la transpunerea acestei Directive, au fost depuse mai multe amendamente controversate.

Astfel, PSD şi ALDE au propus introducerea unui articol care interzice efectiv orice „comunicare publică” referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară, încălcarea acestei „obligaţii” fiind considerată infracţiune.

Textul amendamentului propus de PSD şi ALDE la Codul de procedură Penală are următorul conţinut: "În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorită̆ți publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune şi se pedepseşte, potrivit legii penale”.

Alt articol propus de PSD şi ALDE prevede că ”în cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracțiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârşirea unor infracțiuni”.

Tot PSD şi ALDE propun ca audierea unei persoane să nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore.

Pe de altă parte, UDMR propune un articol care prevede că ”înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”.

Un alt amendament depus de PSD şi ALDE prevede că inculpatul are "dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri, memorii şi obiecţiuni".

Potrivit unui alt amendament depus de PSD şi ALDE, "înregistrările efectuate de părţi constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii”.

"Datele obţinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală şi pentru care a fost autorizată percheziţia în acea cauză se şterg definitiv din copiile efectuate în baza alin. (9) şi nu pot fi folosite în alte cauze penale şi pentru dovedirea altor fapte", se arată într-un alt amendament propus de PSD şi ALDE. 

UPDATE 11:29 Marton Arpad(UDMR): Am constat că există informaţii în spaţiul public care au tangenţă cu adevărul. Ştiu că există o formaţiune politică în a distorsiona adevărul, ca atare mă voi referi la citirea unor texte. Dl. preşedite al ţării are nişte sfetnici care îi furnizează niste idei care nu sunt în legătură cu realitatea. El spune că nu trebuie să ne grăbim. Art 14 din directivă: statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege până la 1 aprilie 2018. Noi ne aflăm în decembrie 2017. 

UPDATE 11:26 Tudorel Toader îi răspunde lui Ion Stelian: Ministerul Justiţiei nu adresează solicitări parlamentului. Comisia transmite la MJ propunerile. Când vorbim de prezumtia de nevinovăţie nu vorbim de Codul Penal. Imaginati-vă dacă cer preşedintelui Comisiei rapoartele am răsturnat raportul dintre legislativ si executiv. Eu înţeleg că s-a schimbat centrul de dialog. 

UPDATE 11:11 Ion Stelian (USR): E greu să justifici propunerile altcuiva, dar poţi să oferi un punct de vedere. În privinţa Directivei, am identificat acel proiect de lege la care s-a referit dl ministru, acest proiect vizează o singură componentă a judecării şi condamnării în lipsă. De aici până la a ajunge la o modificare masivă a Codului de procedură penală şi a Codului penal, este o cale lungă. Probabil nu aţi apucat să citiţi aceste amendamente. Dacă nu s-au citit, vă solicităm să le citiţi şi să exprimaţi un punct de vedere pentru că sunt extrem de periculoase. În condiţiile în care întreaga societate este extrem de atentă la ce se întâmplă, CSM a dat avize negative, GRECO a luat o anumită atitudine în procedură de urgenţă, mii de magistraţi au avut luări de poziţie foarte fermă, Ministerul Justiţiei nu poate să se închidă în turnul de fildeş şi sa-şi exprime punctul de vedere. Viteza cu care se dau rapoarte pe aceste legi ar fi trebuit să dea de gândit MJ. Vă solicit public să fiţi prezent la aceste discuţii. 

Indiscutabil ea (Directiva-n.r.) trebuie transpusă. Avem termen aprile 2018, eu sunt convins că Parlamentul o va transpune, dacă nu, dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine faptul că se justifică urgenţa adoptării unei OUG pentru transpunerea unei Directive (...). Dacă legea, dintr-un motiv sau altul nu va fi adoptată de Parlament şi promulgată încât să producă efecte juridice, Guvernul este îndreptăţit să emită o OUG pentru transpunerea directivei. Avem o bogată jurdisprudenţă a CCR care spune: <<Da, se justifică urgenţa>>

UPDATE 11:10 Ministrul Justiţiei răspunde întrebărilor parlamentarilor.

- Ministerul Justiţiei nu s-a derobat de iniţiativa legislativă componentă pe care o are în cadrul politicilor publice. Vă reamintesc că aveam proiectul de lege, că aveam cele trei legi în format tabelar, că aveam expunerea de motive şi draftul de solicitare la Comisia de la Veneţia. Vă reamintesc că această comisie funcţionează legal şi constituţional. Atunci s-a sollicitat ca proiectul să fie preluat ca iniţiativă legislativă, fapt ce s-a şi propus. Nu cred că avem temeiuri să spunem că MJ se derobează de iniţiativa legislativă. 

- Astăzi, particip la o dezbatere de principiu. Oricum ar fi, dvs. puteţi solicita orice, dar ministrul Justiţiei nu trebuie să justifice măsurile pe care ministerul nu le-a propus. 

Citește și: