Raluca Pancu
Raluca Pancu
702 vizualizări 24 apr 2017

"Legea e de complexitate deosebită şi, din altă perspectivă, extrem de interesantă pentru statul nostru. Mâine, CEDO se va pronunţa în legătura cu deciza pilot referitoare la situaţia din penitenciare. Ceea ce înseamnă că ce discutăm, astăzi, aici, reprezintă un segment din politica penală, dar şi o parte din măsurile pe care Curtea Europeană le aşteaptă faţă de starea de aglomeraţie şi faţă de condiţiile din penitenciare. Eu, ca ministru al Justiţiei, ce aş putea afirma în aşteptarea deciziei CEDO: că Guvernul a iniţiat o serie de măsuri consistente pentru înlăturarea acelor condiţii precare din penitenciare pentru îndeplinirea exigenţelor stabilite de convenţie, se modernizează parte din penitenciare, sunt în construcţie extinderea altor stabilimente, avem două penitenciare noi, avem legea graţierii pe care o discutaţi şi care va rezolva secvenţial o mică parte a problemelor din penitenciare", a declarat Tudorel Toader, luni, prezent în cadrul dezbaterilor din Comisia juridică a Senatului, în contextul în care invitaţia era adresată ministrului Justiţiei pentru marţi.

Ministrul Justiţiei a precizat că va veni cu proiectul de lege de modificare a Codului Penal "care să fie complementar" celui dezbătut de senatoriii jurişti. Totodată, Toader a subliniat că aşteaptă "cu mare interes" decizia pilot a CEDO de marţi cu privire la situaţia din penitenciarele din România şi că speră să fie una "echilibrată care să înţeleagă condiţiile concrete de la noi".

"Cu referire la legislaţie, la aplicarea legislaţiei în penitenciare, cu referire la graţiere şi la proiectul de lege cu care vom veni în scurt timp în câteva zile, rămânem în aşteptarea deciziei pilot a CEDO şi cu speranţa că judecătorii europeni cunosc realitatea din România, că nu se aşteaptă ca noi să fim peste noapte cei mai buni, că judecătorii europeni să constate voinţa, determinarea, buna noastră credinţă spre ireversibilitate, spre îndeplinirea standardelor europene, spre respectarea cerinţelor de detenţie din penitenciare. Aştept cu mare interes deciza de mâine. Sper într-o decizie echilibrată care să înţeleagă condiţiile concrete de la noi, decizie după care vom veni cu acea foaie de parcurs (...) cu măsurile pe care le vom lua pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor din decizie", a mai spus Toader.

 




 

Citește și: