2306 vizualizări 9 dec 2017

"Proiectul de lege preia regula de rang constituţional, potrivit căreia, procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei! Ministrul justiţiei nu interferează în activitatea de urmărire penală, însă poate să întrebe, de exemplu, cum se explică faptul că faţă de un demnitar se începe urmărirea penală, demnitarul este suspendat din funcţie, apoi, o lungă perioadă de timp nu se mai efectuează niciun act de urmărire penală",a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

Precizările vin în contextul în care Augustin Lazăr a declarat, vineri, că modificările aduse legilor justiţiei sunt menite să slăbească independenţa procurorilor, precizând că o consultare a Comisiei de la Veneţia este obligatorie şi că are pârghiile legale pentru a încerca împiedicarea adoptării actelor.

"Noi suntem îngrijoraţi şi societatea civilă e îngrijorată. Trebuie transparenţă şi să se funcţioneze în mod legal. (...) În tot cursul anului 2017, Ministerul Public şi în general instituţiile din justiţie au format obiectul unor atacuri concentrice, ele s-au văzut. Am folosit expresia «hărţuit» pentru că am găsit-o în raportul de la Geneva, unde scrie «Procurorii din DNA sunt hărţuiţi prin campanii media, prin chemarea în faţa unor comisii speciale». Dar acolo cine îi convoacă? Nişte inculpaţi de rang înalt, care vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. Procurorii sunt invitaţi să dea seama într-un mediu care nu e judiciar. Am folosit această expresie pentru ca o foloseşte nu numai redactorul acestui raport, ci o vedem noi din ceea ce vedem noi prin atacuri media şi alte acte care sunt evident neprietenoase procurorilor, cum ar fi aceea să scoatem cuvântul «independent» din textul legii privind statutul şi care într-o manieră subtilă, dar dubioasă a dorit evident să îndepărteze statutul procurorului de statutul de magistrat şi să-l ducă în zona Executivului", a declarat, vineri, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Augustin Lazăr a mai precizat că procurorii sunt hotărâţi să îşi apere atributul de independenţă obţinut.

Întrebat dacă are pârghiile legale pentru a împiedica aceste modificări, Augustin Lazăr a precizat "Avem, dar la momentul potrivit. Le pregătim".

Decizia cea mai controversată din modificarea legilor justiţiei a fost înlocuirea articolului din statutul magistraţilor, în care se prevedea că „procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii” cu articolul din Constituţie care prevede că „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”.

Citește și: