UDMR ar accepta, in extremis, un minister „fără bani“, doi-trei secretari de stat şi câteva agenţii guvernamentale - VIDEO

de Raluca DUMITRIU , Florin NEGRUŢIU Postat la: 10.12.2008 21:20 Ultima actualizare: 10.12.2008 21:40

Markó Béla ţine morţiş să ajungă şi anul acesta la masa puterii

Liderii din teritoriu ai Uniunii se reunesc astăzi pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte participarea într-o coaliţie alături de PSD şi PD-L

 

„Lucrurile încep să devină negative”, a spus, ieri, la sfârşitul zilei, preşedintele UDMR, Markó Béla. După o întâlnire la prima oră cu democrat-liberalii, în urma căreia liderii Uniunii s-au plâns neoficial că au primit doar „resturile” în viitorul guvern, adică portofolii fără greutate, şi după declaraţiile repetate ale liderului PSD, Mircea Geoană, că nu acceptă UDMR la putere, maghiarii nu mai par atât de siguri că vor face parte din guvernare, ca la începutul săptămânii. Oficial, liderii Uniunii nu exclud varianta opoziţiei. Surse din interiorul formaţiunii ne-au precizat, însă, că UDMR ar accepta chiar şi un minister mai puţin important şi „fără bani” doar pentru a face parte din coaliţia la putere, dacă la acesta s-ar adăuga două-trei posturi de secretar de stat şi conducerea unor agenţii guvernamentale.

Aseară, Markó Béla a susţinut totuşi că „entuziasmul” PSD de a nu dori UDMR într-o formulă guvernamentală îi jigneşte ca lideri ai partidului şi ca maghiari, declaraţiile social-democraţilor având, deja, „o anumită tentă xenofobă”. „La început am crezut că PSD a adoptat o decizie de ordin tactic, de a ridica preţul prezenţei în guvern. S-a depăşit această idee tactică, şi lucrurile încep să devină foarte negative din punctul nostru de vedere. Acest entuziasm ne jigneşte pe noi ca lideri ai Uniunii şi pe noi ca maghiari”, arătat Markó, sugerând pesediştilor un echilibru în privinţa relaţiilor cu UDMR. „E prima dată când dau dovadă de o anumită iritare. Domnul Geoană nu-şi dă seama că exagerează din ce în ce mai mult. PSD a luat o decizie pripită şi nechibzuită, a reuşit să intre pe o stradă cu sens unic din care nu mai pot ieşi şi, prin noi şi noi declaraţii, otrăvesc relaţiile dintre cele două partide”, a adăugat el.

Geoană: „Varianta maximală pe care o acceptăm este un acord parlamentar PD-L-UDMR”

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, pentru ziarul Gândul, că negocierile cu PD-L s-au blocat din cauza UDMR. Împărţirea funcţiilor în guvernul Stolojan s-a suspendat deoarece nu se ştia dacă şi ce loc va juca partidul lui Markó Béla în noua structură executivă. „UDMR e problema centrală. PD-L le-a promis maghiarilor că-i ia la guvernare. Noi spunem că avem o condiţie nenegociabilă, aceea ca UDMR să nu facă parte din guvern”, a spus Geoană. El a precizat: „Varianta maximală pe care o acceptăm este un acord parlamentar PD-L-UDMR”, prin care anumite proiecte ale Uniunii să ajungă pe masa guvernului, fără o participare efectivă a maghiarilor la guvernare. Acest lucru s-a întâmplat şi în perioada 2000-2004, când UDMR a fost la putere, sprijinind guvernul Năstase, dar nu a fost teoretic la guvernare. Întrebat ce se va întâmpla dacă PD-L va ţine cu tot dinadinsul să cheme UDMR în guvern, Mircea Geoană n-a putut spune tranşant dacă PSD intră sau nu în opoziţie. El şi-a exprimat doar speranţa că, până azi, lucrurile „se vor aranja”.

Citiţi în ediţia de astăzi şi:

Pedeliştii i-au garantat lui Geoană că va fi adjunctul preşedintelui în CSAT

 

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

53 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 10.12.2008 21:56

„Lucrurile încep să devină negative”, a spus, ieri, la sfârşitul zilei, preşedintele UDMR, Markó Béla. Liderii Uniunii s-au plâns neoficial că au primit doar „resturile” în viitorul guvern, adică portofolii fără greutate

 
#2 logan,sandero=0 !!!! 10.12.2008 21:56

loganul si caricatura aia de sandero sunt cele mai inutile si mai imputite masini produse in anul 2008. niste bude pe roti care sunt sicrie sigure. vai de prostii care le cumpara. n-au minte nici cit o gaina. primii loganisti s-au pacalit pentru ca au crezut in francezi,dar in ziua de astazi sa-ti cumperi cu mina tadricul gen cutie de conserve care cere bani si care scirtiie din toate incheieturile si mai ales la pretul ala full,este cea mai mare im.becilitate! nu mai vorbesc de serviceurile logan si de "meseriasii" care se "ocupa" de masina ta si de piesele foarte scumpe. si daca loganul este atit de performant,de ce pretul de vinzare ca si sh la o masina de doi ani si cu 50.000 km la bord este de pina la 4800euro? ca cei care cer mai mult inseamna ca nu vor sa le vinda! in marea majoritate a loganistilor care-si pun pe geamuri afise,nici nu mai indraznesc sa mai puna pretul. scriu doar negociabil!!!! oare din cauza ca-i asa de buna masina incit o dau cu 20.000 de euro?

 
#3 ce clovn ! 10.12.2008 22:03

pentru inceput - adica pentru ungurasii sovinuti care se vor manifesta pe aici dandu-se " romani din ardeal " sub pseudonime penibile - sunt si eu ardelean . si dezgustat pana la greata de circul acestui individ pitic care se numeste marko . parca ar fi clovnul curtii din evul mediu , piticul excesiv in tot ... cersetoria lui pe langa vataful basescu este incalificabila ...

 
#4 Elena 10.12.2008 23:10

ungurii vor orice "numai hus " sa se numeasca, mai precis ciolan. opozitie, nu vai , fereasca isten.

 
#5 Fane 10.12.2008 23:17

intrarea la guvernare a udmr, cu 6% al lor este o jignire adusa poporului roman! rusine, basescu!!! bocule, te-ai ras!

 
#6 HORIA 10.12.2008 23:20

catastrofale, mizerabile alegerile acestea, dar gretoase, imputite negocierile acestea! basescu o tine din teapa in teapa! hoooo! ajungeeee!

 
#7 GOGU 10.12.2008 23:29

mizerie, sarlatanie, putregai, hotie..............e imaginea politica a acestor zile!

 
#8 paul 10.12.2008 23:34

mai pa, fratilor, vot! data viitoare nu ne mai pacaliti!

 
#9 popi 10.12.2008 23:49

stati fratilor si nu sariti ca.... ala din baie!!!!!!!respirati adinc si mai ginditi si cu creierul din dotare ca nu-i acolo doar de umplutura; la prima vedere pare exagerata alipirea udmr de pdl dar chiar in seara asta pesedei au recunoscut ca-i doar o manevra de siguranta pentru a nu fi zburati din guvern prin remaniere-in cazul ca s-ar dori-in schimb ei nu ofera nici o garantie ca ramin acolo pina la sf.ei au inventat excluderea din guvern a altora dar sa li se aplice lor zic pas ...of of of ...ce-au fost si ce-au ajuns!!!!

 
#10 Alegator 10.12.2008 23:53

de ce are nevoie pdl-basescu de udmr?! fiindca basescu nu poate sa accepte ca psd-ul va avea vreun cuvant de spus la guvernare! vrea un guvern in care, la orice decizie, sa aiba 2 voturi la 1 (udmr va fi intotdeauna alaturi de pdl)! psd este acum acceptat la guvernare, doar pentru ca pdl-basecu vor sa-i umileasca!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa