Udrea şi Băsescu, întâmplător la aceeaşi terasă în Neptun

Postat la: 30.08.2009 19:31 Ultima actualizare: 30.08.2009 19:32

Udrea şi Băsescu, întâmplător la aceeaşi terasă în Neptun

Preşedintele Traian Băsescu, îm­preună cu soţia sa, Maria, şi cu fiica cea mare, Ioana, s-au întâlnit sâmbătă seară, la un restaurant din staţiunea Neptun, cu ministrul Turismului, Elena Udrea, şi cu soţul acesteia, Dorin Cocoş. La plecare, după miezul nopţii, preşedintele nu a dat declaraţii presei, în schimb Elena Udrea a simţit nevoia să precizeze, prin intermediul unui comunicat de presă al ministerului pe care îl conduce, că întâlnirea a fost întâmplătoare. "Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a aflat pe litoral, unde a participat la mai multe evenimente legate de promovarea turismului românesc. Aseară a mers la o terasă din staţiunea Neptun. La ora la care a ajuns Elena Udrea la terasă, întâmplător acolo se afla şi preşedintele ţării, Traian Băsescu, cu familia şi mai mulţi politicieni. Preşedintele a plecat mai repede, iar doamna ministru Elena Udrea a mai rămas la terasă", susţine Udrea într-o declaraţie transmisă de biroul de presă al Ministerului Turismului. (M.D.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

26 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Omega 30.08.2009 22:53

munte cu munte nu se intalneste, soarele cu luna da, ei au voie, lumineaza puternic- precum un licurici o noate negra, intreaga romanie.

 
#2 usor si eficient 30.08.2009 23:01

cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua METODA DE A FACE BANI pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute * de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) Baiasu Marian Danut Strada Aleea Mioritei, nR. 2, Bl. N5, Sc. A, Ap. 19, cod postal 240226 Ramnicu Valcea, jud Valcea...6) Barbucenescu Alexandru Marian Strada Aleea Gladiolelor, Nr. 2, Bl. C19, Ap. 14 Sc. A, Cod postal 240086, Ramnicu Valcea, Jud. Valcea.. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de * se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bani! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta!!!

 
#3 LAT 30.08.2009 23:34

Domnule, ce sa zic?!? E credibil faptul ca intalnirea a fost intamplatoare! In primul rand, blonda era cu sotul iar chiorul era cu sotia! Mai apoi, probabil ca, urmare a inspiratei interventii a celei dintai asupra turismului romanesc, aceea era singura terasa deschisa in Neptun. Si in cele din urma, daca ar mai exista vreo suspiciune de premeditare a intalnirii, cel din urma a dovedit in ultimii cinci ani calitati diplomatice de netagaduit, deci nu s-ar fi expus voluntar unei astfel de situatii (e ca si cum ni l-am fi inchipuind... stiu eu... dansand cu o tiganca!). LOL

 
#4 cetateanul 31.08.2009 05:15

Fireai a drequ cu fata ta de * penala. Blestemele sa fie de capul tau si al familiei tale.

 
#5 Radu 31.08.2009 05:30

Una din cele mai clare dovezi ale desconsiderarii romanilor din partea acestei ministrese este acest comunicat emis sub autoritatea unei sigle ministeriale! Aceasta femeie se crede atat de desteapta incat isi inchipuie ca poate cineva sa creada ca, atat timp cat si ea ca ministru si, mai ales, seful statului, sunt paziti de SPP, sunt condusi "in orb" fara sa stie peste cine dau, sau cine va veni, acolo!!! Intalnirea aceasta "intamplatoare" ne face sa ne reamintim de o astfel de intalnire avuta in decembrie la un restaurant din Sinaia dupa care a urmat numirea doamnei ca sef al acestui minister infiintat cu dedicatie; oare ce intamplare se va petrece acum?

 
#6 Pt. usor si eficient 31.08.2009 05:37

Dupa orice articol, indiferent de tema abordata, peste tot apari tu cu escrocheria asta a ta; ia mai du-te-n BIP cu escrocheria ta cu tot!

 
#7 Ampoitza 31.08.2009 07:25

pe d r e a q sa-i ia,de nesimtiti /mincinosi/borfasi.Natie de DobiBoci mai suntem.

 
#8 emil 31.08.2009 08:41

ma doare fix in pix de ce face parasuta asta, de ce simtiti nevoia s-o aratati zilnic?

 
#9 edgar 31.08.2009 08:50

CENZURAT DE ANTENA 3. Taricene. Ai fost singura mare gresala a Dlui Presedinte ca a adus la carmele tarii un fariseu in care se ascundea cel mai urat hot. Cand l-ai aparat pe patriciu ai dat liber injustitiei bolnave din magistratura. Apoi tu diavole te-ai inhaitat cu iliescu si voiculescu mentori satanici ati creat 322 in timp ce voi pnl cu pc psd si udmr furati de la caltabosi la sterling si il ocroteati pe patriciu devalizai bugetul tarii dand sume grase la securistii lui iliescu acivisti elecorali paraziti din primarii si consilii judetene pagane pnl/psd/pc/udemr care nu munceau dar amenintau sau minteau sau mituiau poporul ca sa aleaga pe pagani. Si crezi ca o sa scapi cum ai scapat pe soferul betiv orban si pe tine cand beat ai cauzat accidentul de la corbeanca. Esti acceptat doar de securistul voiculescu pe sticla lui de la antene 123 si realitatea tv. si gandul gardianul unde apar Romania's Most Wanted hotii si criminalii pe care ciolanistii mas media incearca sa-i reabiliteze.

 
#10 zeus 31.08.2009 10:11

Prsedintele e la raport cu Nutzica, care ca o "tziganca ordinara" stie sa santajeze. Necazul e ca are motive de santaj. Din aceasta mare "prietenie" prevad o mare dusmanie, sunt prea mari interese in joc.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa