Ultimul trend în PSD: candidat „independent“ la Primăria Capitalei
Ultimul trend în PSD: candidat „independent“ la Primăria Capitalei
Mircea Geoană: „Nu este exclus să avem pe cineva din afara partidului, dacă nimeni nu se hotărăşte”
Cristian Diaconescu, cel mai credibil pesedist în Bucureşti
Mircea Geoană a declarat ieri că se gândeşte serios la varianta unui candidat din afara partidului pentru Primăria Capitalei, în acest sens el identificând „o listă scurtă de suspecţi”. „Nu este exclus să avem pe cineva din afara partidului, dacă nimeni nu se hotărăşte. În acest moment, n-am luat nicio decizie, lucrăm cu toate variantele pe masă: fie un candidat din partid, fie unul din afară”, ne-a precizat Geoană.
Pentru Mircea Geoană, miza candidaturii pentru Bucureşti este uriaşă. Orice lider al PSD care ar câştiga această competiţie ar putea emite pretenţii justificate pentru conducerea partidului. În consecinţă, ideea unui candidat independent poate să reprezinte o încercare a lui Mircea Geoană de a evita o ameninţare directă la scaunul său. Varianta nu e nouă, ea a mai fost încercată atunci când din partea PSD a candidat pentru primărie Ilie Năstase.
PSD, un partid care şi-a făcut întotdeauna un titlu de glorie din rezerva sa nelimitată de cadre specializate, are dificultăţi în desemnarea unui candidat propriu la Primăria Capitalei şi din alte două cauze.
Consultanţii britanici măsoară popularitatea pesediştilor
În primul rând, nu există un pesedist, în afara lui Marian Vanghelie, dispus să investească în campania electorală. Marian Vanghelie nu va da bani decât pentru campania sa, iar PSD Bucureşti va boicota orice candidat impus de conducerea centrală. Şansele ca Vanghelie să reprezinte PSD în cursa pentru Bucureşti au scăzut după ce acesta a intrat în conflict deschis cu Mircea Geoană.
În al doilea rând, în condiţiile în care PSD stă prost în Bucureşti, nu există un pesedist care să vrea să candideze, în afara aceluiaşi Marian Vanghelie. Conducerea PSD le-a cerut consultanţilor britanici să facă, până pe 15 februarie, un sondaj care să arate care dintre liderii partidului are cele mai multe şanse să intre în turul al doilea. „Toţi liderii partidului, mai puţin eu şi Ion Iliescu, intră la evaluare. Vrem să vedem care are cele mai multe şanse în Bucureşti”, a spus Mircea Geoană.
Este practic un sondaj cu dedicaţie pentru Cristian Diaconescu, eterna „soluţie” a PSD pentru orice post care se vacantează. Până la finalizarea sondajului propriu, pesediştii fac prognoze pe un material al adversarilor din PD-L. Aceştia şi-au făcut deja un sondaj despre intenţiile de vot în Capitală, din care ar fi rezultat că cel mai bine plasaţi pesedişti sunt Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi Sorin Oprescu. Ponta şi Oprescu au şanse mici să primească nominalizarea în partid: primul nu va fi susţinut niciodată de organizaţia locală, ştiute fiind sentimentele lui Vanghelie faţă de el. Al doilea nu mai vrea să intre în cursă după experienţa candidaturilor trecute, când a aflat pe propria piele cât de dureroase pot fi „tălpile” puse din interiorul partidului.
În aceste condiţii, Cristian Diaconescu pare din nou să fie scos în faţă. „Asta-mi lipsea din panoplie, o candidatură la primărie, în rest am fost propus peste tot!”, comenta ieri cu ironie Diaconescu. El a adăugat că nimeni nu i-a propus încă nimic, dar că „simte” că este împins de la spate. „Nu ştiu cum voi putea să refuz de data asta”, a mai spus Diaconescu, amintind de refuzul său la ultima „ofertă” a lui Geoană, aceea de a candida pentru Parlamentul European.
Se pare însă că nici soluţia Diaconescu nu este cea mai fericită. El are o imagine bună, dar n-are profil de primar. N-a muncit în administraţie, el însuşi recunoscându-şi limitele: „Nu ştiu dacă mi se potriveşte primăria”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















39 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Mircea Geoană a declarat ieri că se gândeÅŸte serios la varianta unui candidat din afara partidului pentru Primăria Capitalei, în acest sens el identificând „o listă scurtă de suspecÅ£iâ€Â. „Nu este exclus să avem pe cineva din afara partidului, dacă nimeni nu se hotărăşte.
ION ILIESCU ( ioniliescu.wordpress.com ) SCRIE UN ARTICOL FORMIDABIL, PE SITUL SAU DE INTERNET, LEGAT DE ROLUL STINGII IN REDRESAREA ECONOMICA A TARII:
Care este rolul stangii, in zilele noastre – in general si in Romania in particular.
Tema merita o dezbatere cuprinzatoare si articulata. Romania contemporana, confruntata cu probleme grele de ordin social, are nevoie de o stanga puternica, ancorata in realitatile lumii de azi.
Tema este abordata amplu si pe plan international, pornind de la marile schimbari produse in lume, in ultimii 20 de ani si de la efectele procesului de globalizare care domina evolutia societatii actuale.
1. - La origini , stanga s-a dezvoltat, in cursul secolului al XIX-lea ca miscare de protest, antisistem fata de marile inechitati sociale si abuzurile capitalului, in faza sa incipienta (acumularea primitiva de capital). Ziua de 1 Mai – ca Zi a Muncii a fost proclamata, ca urmare a reprimarii brutale a miscarii de protest a muncitorimii din Chicago. Atunci, revendicarea viza stabilirea zilei de munca la 8 ore ( respectarea celor „3 opturiâ€Â).
- In planul luptei de idei , aceasta miscare a proletariatului ÅŸi-a găsit reflectarea în elaborarea de proiecte alternative – pentru o societate mai bună, mai dreaptă, mai echitabilă – care să asigure o mai corectă redistribuire a veniturilor în societate. AÅŸa s-a născut ideea de “socialismâ€Â.
2. - După primul război mondial, stânga s-a scindat în două mari curente – cel radical, comunist, care a avut ca suport apariţia Uniunii Sovietice – ca expresie a socialismului de stat, şi curentul moderat – social-democraţia. Prăbuşirea URSS şi a statelor satelit a fost provocată de eşecul unui experiment istoric, care a ignorat două comandamente majore, proclamate ca obiective esenţiale ale socialismului :
a) ÃŽn plan politic, nerespectarea ideii că socialismul trebuie construit pe o temelie democratică – suprastructura politică să se afle sub controlul cetăţenilor. S-a dezvoltat, în schimb, un stat atotputernic, o dictatură dură, proclamată “dictatură a proletariatului†(â€Âdespotism asiaticâ€Â, cum a fost caracterizat de unii analiÅŸti, pornind de la aprecierea lui Marx privind un “mod de producÅ£ie asiaticâ€Â) – pierzându-ÅŸi, astfel, principala sa menire - de a fi expresia intereselor marii majorităţi a populaÅ£iei.
b) În plan economic, ignorarea pieţii şi a legilor sale obiective şi substituirea lor cu arbitrariul sistemului de dominaţie partid-stat. Ceea ce apărea ca element al unei abordări sistemice, care să permită optimizarea utilizării resurselor şi a unei echitabile redistribuiri a veniturilor – planificarea socialistă – a devenit, în fapt, domnia arbitrariului, a factorului subiectiv – statul. Sistemul ierarhic, piramidal, superbirocratizat de conducere administrativă, centralizată a economiei s-a dovedit o frână în promovarea inovaţiei, a creativitatii şi în asigurarea unui management eficient al economiei.
În ciuda unor elemente de politici sociale, incontestabile, în beneficiul unor largi categorii de cetăţeni – sistemul a clacat prin ineficienţa sa, intr-o perioadă de mare dinamism în dezvoltarea tehnologică şi economică, pe parcursul celei de a doua jumătăţi a secolului XX.
La noi, aceste involuţii au fost şi mai evidente în anii 1980 – prin intervenţia arbitrară în conducerea economiei a lui Nicolae Ceauşescu.
3. - Anul 1989 marchează,deci, prăbuşirea sistemului socialismului de stat şi un moment radical de schimbare a climatului internaţional – încetarea “războiului rece“, dispariţia lumii bipolare.
Însă, problemele care au generat căutarea unui nou model de societate – efectele economiei capitaliste, în plan social – polarizarea societăţii în bogaţi şi săraci – nu au dispărut. Ele au căpătat o nouă dimensiune, la scară planetară, în condiţiile proceselor de globalizare. Nici cea mai bogată ţară a lumii – SUA, care controlează cam 35% din produsul global mondial, cu o populaţie reprezentând 5% din populaţia planetei – nu s-a dovedit capabilă să rezolve această ecuaţie – dezvoltare economică şi echitate socială.
În Europa s-a dezvoltat un model care a căutat să dea un răspuns acestei probleme: conceptul de economie socială de piaţă – dezvoltat în anii ‘30 de socialiştii suedezi şi, pe această bază, construirea modelului social – care şi-a propus să reducă polarizarea socială, generată în mod spontan de economia de piaţă. Ei s-au sprijinit în acţiunea lor pe două pârghii:
a) Pârghia fiscală – prin promovarea unui sistem de impozitare progresivă a veniturilor
b) Programe în plan social pentru a dezvolta un cadru mai favorabil de asigurare a unor şanse egale pentru toţi. Acest model a fost extins, după al doilea război mondial, în ţările din vestul Europei – devenind astăzi “modelul social european†(un fel de acquis comunitar al Uniunii Europene).
4. - Pentru noi, această problemă capătă o conotaţie aparte – prăbuşirea sistemului economiei de stat şi tranziţia spre o economie de piaţă – provocând un amplu seism economic – cu grave efecte sociale, care au agravat şi aşa marile decalaje economice, moştenite în timp, faţă de ţările europene dezvoltate.
Polarizare a socială a căpătat dimensiuni groteşti: îmbogăţirea stridentă a unei minorităţi şi agravarea situaţiei materiale a marii majorităţi a cetăţenilor, dispariţia multor unităţi industriale, destructurarea unităţilor agricole, fărâmiţarea proprietăţii şi a exploataţiilor agricole, declinul satului românesc; dispariţia de locuri de muncă în multe zone urbane (inclusiv localităţi monoindustriale).
ÃŽn ultimii ani, prin promovarea unei politici fiscale anti-sociale, bazată pe “cota unicăâ€Â, favorabilă celor cu venituri mari, dar nefavorabilă marii majorităţi cu venituri mici – procesul de polarizare s-a agravat.
Comportamentul ostentativ al noilor îmbogăţiÅ£i, care îşi etalează strident bogăţia – accentuează efectele acestui proces în plan social. “Comportamentul consumistâ€Â, de esenţă parazitară, al noilor parveniÅ£i este dăunător pe multe planuri: în loc să investească în economie, să creeze noi locuri de muncă, să valorifice resursele interne – surse mari sunt deturnate spre importuri scumpe, de lux – care agravează balanÅ£a comercială a ţării!
O politică fiscală raţională trebuie să încurajeze formarea şi dezvoltarea capitalului autohton, prin susţinerea investiţiilor eficiente, în plan economic, şi descurajarea importurilor de consum parazitar, stimulând crearea de locuri de muncă şi valorificarea creativităţii naţionale. Aceasta ar atenua şi efectele sociale negative ale acestei acumulări primitive de capital, bazată predominant pe activităţi speculative.
5. - O temă deosebită o reprezintă raportul dintre sectorul public şi cel privat, ca şi locul şi rolul statului în economie, în această perioadă de tranziţie şi în perspectivă. Este domeniul esenţial de confruntări între abordările de stânga şi de dreapta, între poziţiile neoliberale şi cele social-democrate.
Sunt la fel de dăunătoare poziţiile extreme – de stânga sau de dreapta. Atât fetişizarea pieţei ca factor reglator în economie, cât şi ignorarea ei şi fetişizarea rolului statului s-au dovedit la fel de dăunătoare.
De aceea, poziţiile nostalgice care în faţa efectelor negative ale tranziţiei privesc spre trecutul recent al economiei etatizate, ca soluţie sunt şi nerealiste şi dăunătoare.La fel - fetişizarea pieţei şi a rolului ei şi ignorarea sau torpilarea rolului activ al statului şi al sectorului public pentru consolidarea unei economii de piaţă funcţionale, eficiente, compatibile cu economia europeană din care facem parte şi competitive în contextul actual al integrării noastre.
6. - Ofer, pe această temă, câteva citate, cred actuale, în legătură cu ce poate şi trebuie să facă statul şi ce nu - în această perioadă de tranziţie, prezentate in momentul preluării mandatului de preşedinte, după alegerile din 1992:
• “Trebuie evitate două pericole extreme: etatismul exacerbat, pe de o parte, şi nonintervenţionismul, pe de alta.
Ce nu trebuie să facă statul în domeniul economic?
. Statul nu trebuie să se substituie iniţiativei agenţilor economice, cu capital de stat sau particular; organismele sale nu trebuie să afecteze autonomia agenţilor economici; nu trebuie să cedeze tentaţiei – foarte puternice uneori - de a reveni la mecanismele sistemului centralizat de comandă
.• Statul nu trebuie să practice o fiscalitate opresivă, care inhibă iniţiativa economică; din contră, trebuie să gândească pârghii de stimulare a iniţiativei.
• Statul nu trebuie să se lanseze în cheltuieli guvernamentale excesive, generatoare de inflaţie sau care pot duce la creştere peste limita normală a datoriei publice.
Ce trebuie să facă, însă, statul în această perioadă
• Înainte de toate, statului îi revine asigurarea stabilităţii interne, a ordinii de drept, apărarea proprietăţii private şi publice, stoparea corupţiei
.• Totodată, statul trebuie să creeze un cadru instituţional, inclusiv sistemul financiar-bancar, şi un climat de afaceri favorabil, cu proceduri simplificate, care să încurajeze iniţiativa particulară şi să stimuleze dezvoltarea activităţilor economice
.• Statul este responsabil de buna gospodărire a patrimoniului public.
• Statul are obligaţia, în condiţiile disfuncţionalităţilo r perioadei de tranziţie, de a-şi asuma rolul principal în soluţionarea unor probleme de interes general: asigurarea populaţiei cu alimente de bază şi căldură; scoaterea din criză a unor sectoare şi ramuri economice, creşterea numărului locurilor de muncă, protejarea grupurilor defavorizate (salariu minim garantat, pensii, ajutoare sociale), ocrotirea sănătăţii publice, susţinerea învăţământului, cercetării, culturii, asigurarea resurselor pentru apărarea naţională, protecţia mediului, a bogăţiilor naturale.
• Evident, nu este vorba de revenirea la metodele economiei centralizate, ci de folosirea unor instrumente care să ne apropie de mecanismele economiei de piaţă…
“ Sugerez spre lectura celor interesaÅ£i lucrarea “Încotro societatea românească?â€Â, apărută în 1999 la Editura Mondo Media, precum ÅŸi textul expunerii la SNSPA din 26 ianuarie 2004, consacrat temei rolului statului în societatea contemporană.
SONDAJ ONLINE: Ce sanse are Mircea Geoana de a ajunge Presedintele Romaniei? Raspundeti aici: www.sondaje.php0h.com/prez identiale2009.php
Sigur ca e ingrijorat Geoana, cu cine sa iasa in fata la primarie, cu Vanghelie? Ar fi o caciula prea mare pentru el si prea mica pentru psd.
Ahaaaa! Am inteles acum de ce i se fabrica dosare si acuyatii lui Sorin Oprescu!!! Ar fi probabil cel mai bun contracandidat al lui Videanu la primaria capitalei. A mirosit-o bine baselu si de asta data...........
Pai cum javra de Boc poate fi primarul Clujului si nu face nimic in afara de spume la gura ,nici limbutul de Vanghelie n-ar fi mai prejos, inca at fi chiar mai implicat in treburile urbei, cu conditia sa aiba traducator in limba romana.
sint un pensionar din bucuresti ca multi altii din tara care, de citevaluni au somtit bine marirea de pensie facuta deP.N.L. chiar de doua ori in ultimele 3 luni, ceea ce a insemnat foarte mult ptr noi care eram obisnuiti doar cu promisiunile electorale facute de P.S.D si P.D!de aceasta data insa promisiunile P.N.L. au fost transpuse si in practica!felicitari si sa fie siguri si cei de la P.S.D si cei de la P.D. ca noi, pensionarii vom tine minte bucuria produsa de liberali atunci cind vom iesi la vot si vom sanctiona in mod civic la urne pe cei care nu au facut de-a lugul anilor decit sa ne amageasca cu promisiuni desarte mai mereu!si mai sper ca POLUL de DREAPTA sa aiba cit mai multi simpatizanti ptr ca doar acestia pot ajuta cu adevarat ROMANIA!
Vanghelie e un personaj simpatic, tare la REVELIOANE, prieten cu profesorii, are toate sansele sa fie sustinut la primaria capitalei.
PSD e in cadere libera, nu merita primaria capitalei, PD-l si-a dat arama pe fat[ cu vanyarile de parcuri, terenuri, hotiile, asa ca Hai sictir, nu mai pupa PRIMARIA!
Nea vasile, da stai bine cu retorica bre!