Publicat

12

septembrie

2017

17:15

184

vizualizări

Un deputat PNL vrea să pună un cort cu saltea în faţa biroului lui Dragnea. Mesajul şefului PSD: Somn uşor!

Deputatul PNL Florin Român a anunţat, marţi, conducerea Camerei că va intra în greva foamei şi a cerut să-şi instaleze un cort cu saltea în faţa biroului preşedintelui acestui for legislativ, Liviu Dragnea, acesta transmiţându-i „Somn uşor”.

Un deputat PNL vrea să pună un cort cu saltea în faţa biroului lui Dragnea. Mesajul şefului PSD: Somn uşor!

Deputatul PNL Florin Român a anunţat, marţi, conducerea Camerei că va intra în greva foamei şi a cerut să-şi instaleze un cort cu saltea în faţa biroului preşedintelui acestui for legislativ, Liviu Dragnea, acesta transmiţându-i „Somn uşor”.

Deputatul PNL Florin Roman a transmis, marţi, o scrisoare Biroului Permanent al Camerei în care informează că începând cu data de 18 septembrie, ora 9.00, va intra în greva foamei în Parlament, întrucât acest for legislativ nu a aprobat proiectul privind construcţia monumentului Marii Uniri la Alba Iulia.

„În acest sens, solicit ca locul de protest să fie la nivelul P 1, în faţa sălii de plen, în zona biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor. Precizez că nu intenţionez să părăsesc clădirea Parlamentului pe toată durata protestului şi prin urmare vă solicit aprobarea pentru instalarea în zona menţionată a unui cort cu saltea”, a scris Roman conducerii Camerei.

BP al Camerei a luat în discuţie marţi solicitarea lui Roman şi menţionează că nivelul P1 este dedicat exclusiv activităţilor parlamentare.

„Pe fond, propunem ca alternativă pentru găzduirea acestui demers zona destinată activităţii grupului PNL”, se arată în memorandumul aprobat de conducerea Camerei.

Pe de altă parte, Secretariatul general al Camerei a informat ISU Bucureşti, Inspectoratul General al Jandarmeriei şi DSP Bucureşti despre solicitarea deputatului PNL, astfel înât să se poată monitoriza corespunzător starea de sănătate a acestuia pe perioada protestului.

Solicitat să comenteze această solicitare a deputatului PNL, preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, i-a transmis „Somn uşor”.

„Somn uşor. În legătură cu monumentul respectiv este luată deja de mai mult timp decizia de a fi finanţat acel monument şi se va finanţa indiferent de locul unde doarme domnul deputat. Am discutat mai demult cu prim-ministrul, s-a discutat cu ministerul Finanţelor, cu ministerul Culturii şi va fi prinsă la finanţare pentru anul viitor. E un monument important şi e bine să ne abţinem să folosim orice prilej de genul acesta pentru nişte puncte electorale care oricum sunt iluzorii”, a spus Dragnea.

„Sunt unii care dorm şi în scaun. Faptul că cineva doreşte să i se amenajeze un pat înseamnă că îşi asumă lucrul acesta şi vrea să se simtă mai bine, dar nu are nico legătură cu monumentul”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Trump, izbucnire nervoasă: "Afară cu acel fiu de cvă!" Preşedintele SUA, pus la zid după acest moment

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info