581 vizualizări 18 iul 2017

UNJR face referire la o postare a ministrului Justiţiei, care a scris pe pagina sa de socializare că „instanţa de judecată a respins acţiunea formulată de către UNJR/Uniunea Naţională a Judecătorilor din România/, având ca obiect anularea HG referitoare la arhiva SIPA”.

„Ceea ce prima instanţă a respins este o cerere de suspendare a executării HG 410/2017 şi nicidecum „anularea HG”, care este cu totul alt tip de acţiune. Ne îndoim că, la calibrul de profesor universitar, ministrul Justitiţiei Tudorel Toader nu ştie diferenţa dintre suspendarea executării unui act şi anularea unui act. După ce prima instanţă îşi va motiva hotărârea, UNJR o va ataca cu recurs. În paralel, UNJR va iniţia şi acţiunea de anulare a HG 410/2017”, arată reprezentanţii uniunii, într-un comunicat de presă, remis marţi, MEDIAFAX.

În acelaşi mesaj postat pe Facebook, Tudorel Toader susţinea că „din 19 iunie, Ministerul Justiţiei aşteaptă, de la CSM şi asociaţiile profesionale, propuneri pentru desemnarea unui magistrat în Comisia de inventariere a fondului arhivistic SIPA”.

„Aceasta este o altă manipulare a ministrului Justiţiei Tudorel Toader, deoarece ceea ce acesta „aşteaptă” nu are cadru legal, dat fiind ca HG-ul pe care l-a iniţiat nu prevede în componenţa comisiei de reinventariere a arhivei SIPA niciun magistrat, ci doar reprezentanţi din cadrul puterii executive (art.2 alin.1 din Hotărâre). Acesta este şi unul din motivele pentru care UNJR a contestat în instanţă HG 410/2017. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader nu este la primul “joc” manipulativ unde prezintă jumătăţi de adevăruri, cu scopul de a induce în eroare opinia publică cu privire la acţiunile pe care le face cu privire la arhiva SIPA”, conform reprezentanţilor UNJR.

Sursa citată precizează că, atunci când a promovat hotărârea de guvern privind arhiva SIPA, ministrul Justiţiei a susţinut public ca doreşte „desecretizarea” arhivei.

„UNJR a atras atenţia că prin modul cum a fost conceput HG-ul 410/2017 nu se va „desecretiza” arhiva SIPA, ci se va deschide o nouă etapă a suspiciunilor privind modul de gestionare a acestei arhive, care se va adăuga celor deja existente şi nesoluţionate de ani de zile. Astfel, competenţa comisiei de reinventariere este ambiguă, nu se înţelege cine va distruge documentele (comisia doar propune), cine va sesiza organele de urmărire penală (comisia este organism consultativ, nu de control, conducere sau ordine şi siguranţă publică, aşa cum prevede art.61 din C.pr.penală, invocat în HG), nu este prevăzută vreo cale ca persoane vizate să poată contesta veridicitatea informaţiilor existente în arhivă”, se arată în comunicatul de presă.

Mai mult, reclamă UNJR, deşi a promis că va acţiona transparent, când a venit momentul să facă dovada transparenţei, Toader a afirmat că lista cu membrii comisiei de re-inventariere a arhivei SIPA, precum şi ordinele de numire şi regulamentul de funcţionare al comisiei sunt „secrete”.

„Evident că ne întrebăm cam cât de transparent poate fi un proces de „desecretizare” a unei arhive secrete făcută de o comisie care e „secretă”. O altă dezinformare a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a fost făcută inclusiv în şedinţa de guvern când s-a adoptat HG 410/2017, acesta susţinând că are toate avizele pentru acest act, ulterior prezentând public un punct de vedere a unei comisii din cadrul CSM ca fiind un aviz dat de această autoritate, pentru ca ulterior, pe parcursul procesului, să susţină că avizul nu este necesar”, conform sursei citate.

În plus reclamă reprezentanţii magistraţilor, ministrul Justiţiei nu şi-a respectat propriile promisiuni, acesta nefăcând publice toate rapoartele, ordinele, procesele verbale şi orice alte înscrisuri cu privire la arhiva SIPA.

„Poziţia UNJR a fost ca, înainte de a se intra din nou în această arhivă, trebuie să aflăm ce s-a întâmplat în toţi aceşti ani cu această arhivă, în condiţiile în care, începând cu 2006, declaraţiile oficialilor ce au avut legătură cu această arhivă abundă în dezinformări. Dacă această arhivă a fost cauza de şantaj pentru magistraţi, lucru arătat inclusiv de Comisia Europeană, înseamnă ca prin soluţia oferită de ministrul Tudorel Toader ajungem tocmai ca această arhivă să redevină potenţiala armă în mâna politicienilor care au control asupra persoanelor ce vor inventaria, din nou, această arhivă”, precizează sursa menţionată.

Citește și: