Cristian ANDREI
Cristian ANDREI
15169 vizualizări 16 apr 2013

USL doreşte reducerea pragului de prezenţă pentru validarea unui referendum de la 50% la 30%, depunând în acest sens un proiect legislativ la Senat. Dacă iniţiativa va fi adoptată, noua lege se va aplica tuturor tipurilor de referendum, inclusiv cel pentru demiterea preşedintelui României. Anul trecut, demersul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu nu a fost validat, deoarece la referendum nu s-au prezentat 50% plus unu din cei prezenţi pe listele electorale permanente. Cei din USL susţin că modificarea legii referendumului era necesară pentru validarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei.

Anunţul privind depunerea acestei iniţiative legislative a fost făcut de deputatul Florin Iordache, care a spus că  USL a depus la Senat un proiect legislativ privind scăderea pragului de prezenţă pentru validarea unui referendum de la 50% la 30%.

“Am depus un proiect pentru modificarea legii referendumului care conţine două noutăţi. Prima dintre ele cvorumul de participare să fie scăzut de la 50% la 30% şi cea de-a doua condiţie, nu mai puţin de 25% din populaţia cu drept de vot să se pronunţe da sau nu în funcţie de specificul referendumului. Sunt două condiţii cumulative”, a spus Iordache.

Astfel, articolul 5, alineatul 2 din legea referendumului va avea următorul cuprins: „referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

USL propune introducerea unui nou alineat, care să aibă următorul cuprins” rezultatul referendumului este validat, dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”.

Cei din USL vor să modifice şi articolele 7, alineatul 2, respectiv 12 alineatul 2, din legea referendumului, din ambele dispărând formularea „ voturilor exprimate în întreaga ţară”. În noua formă ele vor prevede următoarele.

Articolul 7, alineatul 2: „Rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor exprimate”.

Articolul 12, alineatul 2: „Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate”.

Florin Iordache a precizat că scăderea pragului de prezenţă se aplică la orice tip de referendum, inclusiv la cel pentru demiterea preşedintelui României.

Aviz pozitiv de la Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat la începutul şedinţei de guvern că modificarea legislativă este făcută în baza deciziei Curţii Constituţionale şi pentru a evita situaţiile de boicot, aşa cum s-a întâmplat anul trecut la referendumul de demitere a preşedintelui.

"Este făcut exact în baza deciziei CCR. Toate referendumurile au un singur prag, se respectă în continuare votul politic şi se scade doar pragul pentru cei care eventual boicotau referendumul pentru că boicotul nu este o formă de exprimare. 30% participare, minim 25% dintre cei cu drept de vot să decidă. Vom da punctul de vedere pozitiv al Guvernului". a spus Ponta.

Cezar Preda: PDL nici nu a avut timp să se gândească la o asemenea năzbâtie

Deputatul PDL, Cezar Preda, a declarat că nu susţine reducerea pragului de prezenţă la referendum şi că PDL nici nu a avut timp să se gândească la o asemenea năzbâtie.

"Nu susţinem o reducere la 30% este una dintre erorile care atentează la democraţia noastră. Este incredibil că acest Guvern cu o majoritate extraordinară nu se ocupă de temele zilei. Această iniţiativă satisface amorul propriu al unor politicieni, să intre naiba pe agenda cetăţeanului şi să facă cât trebuie", a spus democrat-liberalul.

 

 

 

VOM REVENI CU AMĂNUNTE

Citește și: