Vadim ameninţă presa: „Să nu-mi ceară clemenţă! Vor plăti cu o monedă îndoită. Pe unde îi prind, îi ard”

de Bogdan Cristea Postat la: 29.05.2009 17:05 Ultima actualizare: 29.05.2009 17:06

Necăjit că posturile de televiziune îi difuzează din ce în ce mai puţin mesajele, iar presa scrisă îi este, în general, nefavorabilă, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, i-a avertizat, vineri, pe jurnalişti şi pe patronii trusturilor mediatice, că, în eventualitatea în care va veni vreodată la putere, îi va „arde” serios pentru nesupunerea lor.

Tribunul se crede nedreptăţit, fiindcă televiziunile ar prefera evenimente neînsemnate, ai căror protagonişti sunt adversarii săi politici, în timp ce pe el îl sabotează: „Alţii strănută undeva, la Cogealac, şi transmit toţi în direct. La noi nu vine nimeni. Să nu-mi ceară clemenţă. Vor plăti cu o monedă îndoită”. Vadim s-a văitat că singurul post care ia în seamă PRM este OTV, la care, de altfel, îşi şi difuzează spotul publicitar pentru alegerile europarlamentare: „Alţii nu dau nimic. Antena 3 nu, Antena 1 nici atât, Realitatea TV nu. Pro TV - ce să mai vorbim? TVR la fel. Nişte neruşinaţi, dar am memorie foarte bună şi nu-i voi ierta. Pe unde-i prind, îi ard. Şi repet, timpul lucrează în favoarea mea. Voi veni la putere, n-au cum să mă oprească”.

Liderul PRM a găsit şi explicaţia pentru presupusul boicot mediatic: la Antena 3, Dan Voiculescu ar încerca să-i „intoxice pe români cu construcţia artificială PSD+PC”, în timp ce patronul Realitatea, Sorin Ovidiu Vântu, ar fi presat de Traian Băsescu să contribuie la promovarea sa, în schimbul netrimiterii în arest.
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

12 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 29.05.2009 17:42

Necăjit că posturile de televiziune îi difuzează din ce în ce mai puţin mesajele, iar presa scrisă îi este, în general, nefavorabilă, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, i-a avertizat, vineri, pe jurnalişti şi pe patronii trusturilor mediatice

 
#2 Hamangia 29.05.2009 17:42

intr-adevar, prm-ul este supus unui embargo mediatic total nedemocratic.

 
#3 Merluciu 29.05.2009 17:57

lucru care pe mine ma bucura de nu mai pot.

 
#4 rsss 29.05.2009 18:14

din toamna megistere ii vei "arde" cu limba in cursul saptamanii mari ca sa fii inpacat si iertat.
la limbajul tau hahalera am fost prea fin.

 
#5 parsifal 29.05.2009 18:31

bogdane, toate bune, dar care-i treaba cu "nesupunerea"? sau tu stii ceva ce noi nu stim despre patronii trusturilor de presa?

 
#6 atentie! 29.05.2009 18:46

are mare dreptate vadim. posturile mogulilor nici macar nu amintesc faptul ca si alte partide au candidati la europarlamentare, in afara de pdl, psd, pnl si udmr.
ei aplica tactica strutului: baga in nisip capul ala sec si cred nu-i mai vede nimeni.
vom vota prm de va veti satura!
nu l-am votat pana acum pe vadim, dar acum o voi face! toti ceilalti au guvernat si iata unde ne-au adus: foamete, panica si lipsa de speranta.

 
#7 catalin lichi 30.05.2009 05:05

fa te rog o favoare si spinzurate singur tovule!! asa ai sa dovedesti ca esti roman! vretzi sa scapatzi de acesti tradatori securisti?? prezentza la vot sub 15%!! facetzi pichete in fatza posturilor de votare si batetzi obrazul celor care tradeaza si voteaza securisti!!! numai asa avem o sansa la presidentziale sa scapam de ei sa avem un candidat indepedent un candidat patriot un candidat roman!! traiasca romania!

 
#8 MONIK 31.05.2009 14:48

CAM ASA E CA EL

 
#9 Matrozul 31.05.2009 21:27

pentru vadim: timpul joaca in favaorea ta cand toti te vor uita si vei ajunge la putere cand o face dudul mere.

 
#10 antiignorant 2.06.2009 17:01

profilul presedintelui puternic --- intelept si eficient -- masuri anticriza - viitorul presedinte patriot nu trebuie sa accepte salarii pensii chirii de lux .... sa promoveze agricultura ( hrana sanatoasa ) educatia sanatoasa si structurile de siguranta nationala-fara acestea suntem in colaps- -banii sunt tinuti de cei mai bogati unii jefuitori .... si in pensii salarii chirii de lux nemeritate dupa rezultatele actuale . atentie !!! orice doctorat se poate lua cu spaga .... deci nu trebuie rasplatit pe viata prin salariu -----propunere salarii .... -profesor 1500 ron -soldat 1500 ron in mana cu toate sporurile ....... fara vechime ... -profesor universitar 6000 ron general 6000 maxim in mana cu toate sporurile normele de hrana ... in ro sa nu existe -salariu mai mare de 8000 ron cu toate sporurile la un loc …. si pensia maxima 4000 ron ---------ofiterii superiori magistratii etc. care au pazit jefuitorii tarii nu merita pensii salarii chirii de lux …..cand se mobilizeaza 5 000 000 de romani bine organizati si patrioti vai si amar de parlamentarii vanzatori de tara jefuitorii din ro si tradatorii din toate structurile ..........
cand au fost scazute temporar salariile la cei mici din armata magistratii si parlamentarii au tacut malc ... siguranta nationala ptr ei este ceva nesemnificativ.... luxul este prioritatea unora ............

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa