Liviu Dadacus - Mediafax
2316 vizualizări 21 ian 2018

„În 2017 preţurile au explodat. Asta înseamnă că deşi aţi avut poate mai mulţi bani, aţi cumpărat mai puţin cu ei. Rata inflaţiei a scăzut constant după 2010. Asta înseamnă că preţurile creşteau dar cu un ritm din ce în ce mai mic. Mai mult, în 2015 şi 2016 preţurile chiar au scăzut de la un an la altul. Dragnea şi PSD au schimbat această evoluţie în 2017. Au schimbat-o brutal. În 2017 a revenit în România inflaţia”,a susţinut senatorul liberal într-o postare pe Facebook.

El a arătat că implementarea măsurilor populiste din programul de guvernare alături de suprareglementare şi intervenţii cu bocancii în economie duc în primul rând la creşterea preţurilor.

„Creşterea preţurilor duce imediat la creşterea dobânzilor. Începe o cursă între dobândă şi inflaţie. Dobânda trebuie să crească peste rata inflaţiei pentru că altfel banii îşi pierd imediat valoarea”, a spus Cîţu.

El a arătat că „scenariul” pentru România nu este Grecia, ci Venezuela.

„Sărăcirea prin inflaţie este <<arma>> socialiştilor, a populiştilor. Am trăit-o cu toţii în perioada 1990-2000 şi o vedeţi cu toţii astăzi în Venezuela. Pentru că acela este scenariu pentru România, nu Grecia. Continuarea programului de guvernare Dragnea PSD şi lipsa reformei în administraţia publică, în general în sectorul public , are un singur final - România = Venezuela! Şi Venezuela are ceva ce noi nu avem – petrol”, a mai susţinut senatorul liberal.

El a mai arătat că în 2017 Dragnea şi PSD au fost mai populişti ca Hugo Chavez, au continuat să fure din banii public şi, în acelaşi timp, s-au asigurat că instituţiile care i-ar putea opri sunt controlate de ei.

„Dragnea şi PSD au pregătit terenul în 2017. Asaltul final asupra economiei şi justiţiei se dă în 2018. După aceea, veţi vedea că apetitul lor pentru guvernare va scădea subit. Nu trebuie lăsăţi să termine în 2018 ce au început în 2017”, a mai arătat Cîţu.

Citește și: