no author
Adrian Ilie
412 vizualizări 22 sep 2017

Victor Ponta a spus că acuzaţiile care i s-au adus de către secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, nu sunt justificate deoarece nici el, nici George Maior nu sunt membri de partid, iar cu Codruţa Kovesi nu a mai vorbit din 2014.

”Sunt acuze care fac de râs PSD. Eu nu mai sunt membru PSD, este ca şi cum aş vrea să devin preşedintele Statelor Unite fără să fiu cetăţean american. Nu am vorbit niciodată cu domnul Maior despre PSD. Nu mai suntem membri ai partidului. Nu vi se pare o idioţenie?”, a spus Ponta.

El a apreciat drept ”complet idiot” comunicatul în care Ştefănescu l-a acuzat că, în complicitate cu fostul şef al SRI şi procurorul-şef al DNA, încearcă să-l înlăture pe Liviu Dragnea de la conducerea partidului. ”PSD poate să-şi facă şi alt tip de imagine decât cu un comunicat absolut idiot cu care nu reuşeşte să păcălească pe nimeni (...) Ca fost pesedist, mă doare sufletul să scot pe unul care să spună asemenea prostii”, a mai spus Ponta.

În ce priveşte dosarul care i s-a deschis vicepremierului Sevil Shhaideh de către DNA, fostul prim-ministru a spus că nu a făcut niciun denunţ, fiind doar audiat ca martor în privinţa modului în care s-a adoptat Hotărârea de Guvern prin care insula Belina a trecut în proprietatea CJ Teleorman.

”Nu am făcut niciun denunţ în acest dosar. Nici contra lui Dragnea, nici împotriva altcuiva. Luni va ajunge dosarul la Comisia juridică şi se va vedea că nu există un denunţ făcut de mine. Când vor constata acest lucru aştept nişte scuze de la domnul Dragnea”, a mai spus Ponta.

Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, susţine că acţiunea demarată de procurori împotriva lui Sevil Shhaideh este ”o ultimă zvâcnire” într-o bătălie purtată împotriva PSD de către ”rămăşiţele binomului”, Ştefănescu nominalizându-i pe George Maior, Florian Coldea şi Codruţa Kovesi.

”Suntem pur şi simplu stupefiaţi! În plin scandal naţional ce are ca subiect abuzurile statului paralel, susţinut de înregistrări, filmări, declaraţii incendiare din interior, scandal care este preluat până şi de presa internaţională, rămăşiţele fostului binom, în loc să-şi prezinte în bloc demisiile de urgenţă, continuă bătălia nu numai împotriva PSD şi a lui Liviu Dragnea, ci pur şi simplu împotriva românilor care au votat pentru o schimbare totală de paradigmă, pentru drepturi, libertăţi fundamentale, stoparea abuzurilor, pentru a nu mai exista frică şi nu în ultimul rând pentru asanarea instituţiilor statului”, se arată într-un comunicat de presă, dat publicităţii vineri de către Codrin Ştefănescu.

Secretarul general al PSD susţine că ”rămăşiţele binomului” care se simt ameninţate de campania de curăţare a sistemului acţionează coordonat împotriva liderului partidului, Liviu Dragnea. ”George Maior, cel care de ani de zile se visează preşedinte al PSD, prim ministru sau chiar preşedinte de ţară, în echipă cu Coldea, Kovesi şi recent cu grupul Ponta, coordonează un plan de eliminare a lui Liviu Dragnea utilizând ultimele resursele pe care le mai au în sistem. Iar acţiunea de astăzi, împotriva viceprim-ministrului Sevil Shhaideh, este doar o ultimă zvâcnire în bătălia pe care o duc împotriva PSD”, a afirmat Ştefănescu.

Citește și: