Publicat

18

octombrie

2011

18:14

652

vizualizări

Victor Ponta, la „Interviurile Gândul”: „Nu sunt 100% sigur că PC va rămâne alături de USL după 2012. UDMR nu va fi la guvernare cu USL”

Victor Ponta, la „Interviurile Gândul”: „Nu sunt 100% sigur că PC va rămâne alături de USL după 2012. UDMR nu va fi la guvernare cu USL”

Preşedintele PSD a declarat astăzi la "Interviurile Gândul" că nu este sigur 100% că PC va rămâne alături de USL după alegerile din 2012. În schimb, despre UDMR a precizat că nu va guverna alături de USL.

Relaţiile reci dintre conservatori şi social-democraţi sunt confirmate de preşedintele PSD Victor Ponta, care nu are încredere totală în conservatori. "Nu, nu sunt 100% că vor rămâne alături de noi după 2012. Tocmai de aceea PC nu mai sunt aliaţi şi asta a fost o decizie de anul trecut, decizia mea de a nu mai avea o alianţă formală cu PC după nişte ani de alianţe, dar şi de dezamăgiri", a precizat Victor Ponta.

Liderul PSD a adăugat că nu crede că PC se va alia cu Traian Băsescu, dar nu poate uita anul 2004, când i-a trădat pe social-democraţi pentru Alianţa Dreptate şi Adevăr. "Sigur, anul 2004 nu l-am uitat niciunul din PSD, dar nici nu cred că se vor duce alături de Băsescu. Au multe momente în care nu ţin acest joc de echipa asta s-a întâmplat recent şi cu candidatura la Bucureşti şi cu cea de la Iaşi. Sper totuşi că au înţeles din acele lucruri şi vor rămâne nişte parteneri serioşi în USL", a punctat Ponta.

"USL va fi la guvernare, UDMR în Opoziţie"

Acesta a exclus varianta unei guvernări USL - UDMR. "Nu se pune problema acum ca până la alegeri să facem o alianţă cu UDMR, după alegeri nu se pune problema ca UDMR să vină la guvernare. Din moment ce USL va avea majoritate absolută nu cred că trebuie să mai luăm altă formaţiune alături de noi", a explicat liderul social-democraţilor.

El a menţionat că UDMR trebuie să intre în Parlament şi dacă acest lucru nu se va întâmpla "o să avem o mare problemă". "Sunt convins că o minoritate de un milion şi jumătate de oameni trebuie reprezentată în Parlament. Acest joc al lui Traian Băsescu cu Tokes este un joc nu doar împotriva maghiarilor, ci un joc împotriva stabilităţii României", a subliniat Victor Ponta.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
SUA stau pe un butoi cu pulbere! Donald Trump, făcut PRAF de cine se aştepta mai puţin. Declaraţiile fac înconjurul planetei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info