Cătălin Legănel
1089 vizualizări 23 mai 2018

Victor Ponta a declarat miercuri, la Constanţa, că noul său partid va cere formarea unui grup parlamentar în Camera Deputaţilor.

„Avem 10 deputaţi Pro România şi vom cerere înfiinţarea unui grup parlamentar”, a declarat Ponta într-o conferinţă de presă .

Fostul premier pretinde că au existat colegi din PSD care au dorit să se înscrie în Pro România, dar i-a refuzat, deoarece nu-şi doreşte „baroni”.

„Cei care pornim cu Pro România nu înseamnă că închidem uşa, dar ne permitem să fim selectivi având în vedere că nici nu vrem să luăm 50 la sută de la primele alegeri. Şi atunci când ai ţinte mai rezonabile poţi fi mai selectiv. Pot să vă garantez că nu vreau baroni! M-a durut şi m-a costat atât de tare, în 2014, ştiţi, când îmi dădea domnul Iohannis cu lista, zicea baronul X, baronul Y… Nu vă mai dau nume, că îi cunoaşteţi. Şi eu trebuia să-i apăr deşi eu eram de acord mai degrabă cu Iohannis, că nu sunt buni, dar sunt ai mei, trebuie să-i apăr, că aduc voturi”, a explicat fondatorul Pro România, adăugând că „au vrut să vină colegi de la PSD, dar i-am refuzat”.

Ponta a mai spus că majoritatea membrilor PSD îi sunt prieteni şi şi-a asemuit noua formaţiune cu „o barcă de salvare de pe Titanic”, astfel că cei care vor să se salveze, pot „să urce la bordul” partidului său.

„99 la sută din membrii şi votanţii PSD sunt nişte prieteni. Cei unu la sută care conduc PSD-ul nu-mi sunt prieteni, mi-au băgat cuţitul pe la spate. Aşa cum guvernează acum nu suntem mulţumiţi. (…) Cineva mi-a spus că, având un actual <<cârmaci>> la conducere, PSD e ca Titanicul. Şi noi am lansat o barcă de salvare pe care cei care vor să salveze social-democraţia o să vină. Cine se bucură că are loc la business, la luxury, pe Titanicul condus în mod greşit, până la urmă îşi asumă acest lucru”, a mai declarat Victor Ponta.

Fondatorul Pro România a anunţat, marţi, pe Facebook, că deputatul PSD de Brăila Emilia Meiroşu s-a alăturat formaţiunii sale. De asemenea, pe 17 mai, el făcuse un anunţ similar şi în cazul deputatului PSD Cătălin Nechifor.

 

Citește și: