Videanu, despre negocieri cu PNL: Oficial nu, individual da. „Brătianu s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea că Iliescu a pus basca pe capul liberalilor"

Postat la: 23.11.2009 17:42 Ultima actualizare: 23.11.2009 17:46

Videanu, despre negocieri cu PNL: Oficial nu, individual da. „Brătianu s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea că Iliescu a pus basca pe capul liberalilor"

Democrat-liberalii susţin că nu au început încă discuţiile cu liberalii, cel puţin la nivel "oficial". "Individual da", a declarat, luni, prim-vicepreşedintele Adriean Videanu, la sfârşitul Biroului Permanent Naţional. El a explicat că, la nivelul conducerii PD-L, nu s-a stabilit un mandat de negocieri cu cei de la PNL, acest subiect nefigurând pe agenda discuţiilor dintre "greii" partidului.

Cu toate acestea, Videanu a admis că el crede într-un guvern de dreapta, care şi-a demonstrat viabilitatea între 2005- 2007. De aceea, susţine liderul democrat-liberal, trăim un moment de răscruce în istoria post-decembristă a României între "un guvern de dreapta, care să susţină cota unică, care să susţină refoma fiscală, modernizarea şi reformarea statului român sau un guvern de stânga care îşi are principiile lui, setul lui de valori, pe care nu le comentez".

Declaraţiile lui Crin- "o eroare politică, a unui politician tânăr"

Cu toate acestea, prim-vicepreşedintele PD-L a sancţionat declaraţiile liderului PNL, Crin Antonescu, care a spus că nu-l va susţine pe Traian Băsescu în al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor. "Eu cred că este o eroare politică, a unui politician tânăr de altfel, să creadă că poate negocia votul românilor, românii ştiu exact ce au de votat iar declaraţia domnului Crin Antonescu cred că face parte din resortul erorilor politice", a spus Videanu, apreciind că cei care au votat cu liderul liberal au votat o speranţă, o idee şi nu neapărat s-au pus în slujba unui om. De aceea, "nu credem că adevăratul electorat liberal va vota Marian Vanghelie, Ion Iliescu sau tot ce vreţi dumneavoastră", a continuat democrat-liberalul.

El a mai apreciat că "Brătianu s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea că Iliescu a pus basca pe capul liberalilor", citând un coleg de partid. 2Suntem convinşi că nimeni, dar absolut nimeni nu are voturile în buzunar, ale românilor. Dincolo de îndemnul pe care liderii pot să îl dea românilor de a vota un candidat sau altul, românii ştie exact ceea ce au de făcut şi în opinia mea vor alege un candidat ce are are puterea şi forţa să modernizeze România", a mai declarat Adriean Videanu. (M.T.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

47 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Elena Udrea 23.11.2009 17:49

Si eu as face doua pivoturi pe caras pe tema asta.

 
#2 stan patitu 23.11.2009 18:00

Liberalii vor fi printre marii castigatori ai acestor alegeri. De ce TREBUIE LIBERALII sa voteze cu Geoana? Ca sa intre la guvernare si sa impuna PREMIERUL (Iohanis). PDL-ul a luat in ras cererea lui Tariceanu de acum un an iar acum culeg roadele. La greu !!! Dar mai este un mare castig. Daca Basescu pica, pica si PDL-ul. Mogulii PDL-ului, care sunt slava Domnului cei mai GRASI, vor migra fara jena la PSD, unde se muta butoanele. Dar o parte din PDL va veni si la liberali care au sansa sa creasca la 25-30% !! E? Cum pare baieti? PDL fara Basescu presedinte ajunge de unde a plecat. Adica 8, maxim 10%. Alegatorii liberali nu sunt prosti si vor sti ce este in favoarea partidului. Chiar e culmea sa-i critici pe liberali ca fac guvern cu PSD dupa ce tu PDL ai avut guvern cu ei. Chiar credeti ca toti sunt prosti? Numai 32% !!! HA, HA, HA !
CE TUPEU ARE ACEST MOGUL NUMIT VIDEANU SA VORBEASCA DE LIBERALI ! DACA NU AR FI LIPSIT LA LECTIILE DE ISTORIE AR CUNOSTE CA LIBERALII NU U FOST NICIODATA FOARTE DE STANGA. IN EUROPA LIBERALII SUNT CONSIDERATI DE CENTRU STANGA. DAR CINE VORBESTE DE DREAPTA ? PDL-ul ! Un partid fripurist care nu are nici o ideologie. Azi e de stanga maine de dreapta....

 
#3 Votant Crin 23.11.2009 18:00

Samsar nenorocit de borduri ce esti, ce treaba ai tu cu Bratianu, hotule? O sa plecati la puscarie nenorocitilor ca ati ingenuncheat o tara cu betivul vostru chior.

 
#4 vasile 23.11.2009 18:01

Videanu scursura umana!!!!!!!!!

 
#5 la puscarie cu voi... 23.11.2009 18:04

du`te draq de comunist i-mputit,ai uitat cand iti canta internationala!

 
#6 VASILE IONEL 23.11.2009 18:09

JOHN-IVAN.....VIITORUL PRESEDINTE AL ROMANIEI , INDIFERENT CARE VA FI TOT CU RUSII VA AVEA LEGATURA PE ASCUNS.

 
#7 VASILE IONEL 23.11.2009 18:10

JOHN-IVAN.....IN URMA CU O LUNA AM SPUS CA TOTI JOACA TEATRU [SUNT VORBITI] SI CA ALEGERILE SUNT O MARE PACALEALA [MANIPULARE] .....ACUM VEDETI CUM O SA FACETI SAI PACALITI PE CE DE LA FMI CA SA LE LUATI MILIARDELE.

 
#8 VASILE IONEL 23.11.2009 18:11

JOHN-IVAN.............STIATI CA : TOATE RELIGIILE AU BORDEL ASCUS IN ROMANIA.....BISERICA ORTODOXA ''KGB'' A CONSTRUIT BISERICI DIN TRAFIC DE ARME SI A MII DE FETE DUSE IN ALTE TARI LA BORDELURI PRIVATE-LEGALIZATE DE SERVICIILE SECRETE DIN ROMANIA ?......STIRI TV . DIN ALTE TARI.
Postat de VASILE IONEL la 22.11.2009 23:00

JOHN-IVAN.......STIATI CA ; TOATE PARTIDELE POLITICE DIN ROMANIA AU BORDELURI ASCUSE..................IAR AMERICANII CARE VIN IN ROMANIA NU SUNT BINE VAZUTI-PRIMITI.
Postat de VASILE IONEL la 22.11.2009 23:04

JOHN-IVAN.......VINE IAR FMI IN ROMANIA SA LE DEA BANI PENTRU PARASUTE DE LUX ?......SI PENTRU BORDELURI EROTICE LEGALIZATE SAU ASCUNSE ? .

 
#9 VASILE IONEL 23.11.2009 18:13

JOHN-IVAN..........IN ULTIMII 15 ANI , MAJORITATEA COLONEILOR SI GENERALILOR DIN TOATE STRUCTURILE AU FURAT BANI DE LA SARACI [AU VILE MASINI DE LUX, fete LA BORDEL ASCUNS ,CONTURI SECRETE SUNT CITEVA SUTE ....NISTE GOLANI].

 
#10 VASILE IONEL 23.11.2009 18:18

JOHN-IVAN..........TOATA EUROPA STIE CE SE INTAMPLA IN ROMNIA......SI TOT GLOBUL.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa