12.30 Isteria “Autobuzul”
Dacă luăm drept puncte de reper Liceul "A.D.Xenopol" şi Gara de Nord din Bucureşti, am putea zice că entuziasmul la vot este mare. Simpatizanţii preşedintelui Traian Băsescu şi mulţimea sepepiştilor de strajă la obiectiv au făcut să pară că liceul este luat cu asalt de cetăţeni cu simţul datoriei. Coada de sute de persoane la secţia specială din Gara de Nord te face să crezi că interesul electoral este atât de mare, încât merită pierderea a trei ore din viaţă, strivite, într-un ţarc. Numai că, la gară, după constatările poliţiştilor, nu au venit să voteze doar călătorii aflaţi în tranzit, ci, în mod organizat, angajaţii a două firme bucureştene şi locuitori din zonele limitrofe ale Capitalei, care îşi puteau alege preşedintele, mai rapid, acasă. Se pare însă că este mai palpitant votul prin vecini, fiindcă, în Olt, 300 de persoane din localităţile dimprejur s-au îmbarcat în autobuze şi s-au dus să voteze la secţia specială din comuna Străjeşti. "Suspiciuni de fraudă!", anunţă televiziunile. Mircea Geoană, care abia a băgat buletinele în urnă, face un apel la fair-play din partea celorlalţi candidaţi şi mulţumeşte presei şi ONG-urilor pentru vigilenţa faţă de această "masivă încercare de fraudă". Purtătorul de cuvânt al Poliţiei raportează incidentele din oră-n oră, iar telefoanele de urgenţă electorală sună întruna Mai există vreo îndoială? Se fraudează! Doar ştiam, nu-i aşa? De vreo cinci luni, politicienii pregătesc psihic alegătorii pentru epocalul furt al alegerilor, astfel încât, chiar dacă autobuzul matinal circula pe ruta lui obişnuită, trebuia, electoral, deviat.
Aţâţarea suspiciunilor de fraudă este o metodă eficientă - când bănuielile sunt, subtil, direcţionate - de mobilizare a simpatizanţilor leneşi şi a alegătorilor ezitanţi. Isteria fraudării te scoate din casă, fie şi doar în semn de protest, darămite când ţi se induce că prezidenţiabilul spre care înclini este furat. Autobuzul se transformă în tanc electoral, sparge secţiile, audienţa şi blindajul politic al cetăţeanului. Este ultima armă psihologică din campanie, aruncată în luptă chiar în ziua alegerilor şi, deja, prin declaraţiile făcute la ieşirea de la vot, candidatul Geoană se grăbeşte să profite de ea. Desigur, turismul electoral n-a murit, dar există multe alibiuri, oferite chiar de "turişti", pentru prezenţa lor în secţiile de votare speciale: unii sunt chiar în trecere, alţii au plecat la lucru de dimineaţă şi nu au timp să voteze acasă, alţii locuiesc în localitatea respectivă, dar nu au domiciliul pe buletin, alţii sunt în vizită la rude, alţii la târgul de peste uliţă. Sunt explicaţii mult mai plauzibile decât aceea că mii de români riscă puşcăria de dragul politicienilor.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















19 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Băsescu a adus pagube directe ÅŸi indirecte românilor ÅŸi României de peste 60 DE MILIARDE DE EURO ÎN CEI 5 ANI: taxa de 16%-16-18 miliarde, 20 miliarde prin exportul de forţă de muncă în vest(4 milioane de români au plecat din România de foame) 11-14 miliarde de euro prin preÅ£ul cel mai mare din Europa la gaze( fabrici închise, ÅŸomeri)- prin declanÅŸarea dragostei ruÅŸilor ÅŸi a lacului rusesc, alte pagube printr-o proastă reprezentare a României!
60 miliarde de euro înseamnă jumătate din bugetul României pe un an! Mai clar!!! Românii au muncit degeaba jumătate de an, doar ca să plătească pagubele directe ÅŸi uÅŸor calculabile produse de acest om!!! Nu este vorba de datoria României!
BUGETUL STATULUI ESTE PÄ‚GUBIT ANUAL CU 12 MILIARDE DE EURO PENTRU LA COTROCENI SE AFLA BÄ‚SESCU prin: impozitul de 16%, alungarea românilor din Å£ară ÅŸi preÅ£ul gazelor cu consecinÅ£ele lor!
BÄ‚SESCU A BÄ‚GAT ROMÂNIA ÎN FALIMENT!!!
NiÅŸte imbecili pedeliÅŸti îmi spun de ce se aplică impozitul de 16% ÅŸi nu cel progresiv!
Aşa-i că toate guvernele din Europa sunt idioate şi doar guvernul portocaliu al hoţului de Băsescu e deştept?!!!
AÅŸa-i că toate firmele din Europa au dat faliment ÅŸi numai cele din România duduie?!!
Proşti, proşti pedeliştii ăstia, dar cu tupeu!!!
BÄ‚SESCU A BÄ‚GAT ROMÂNIA ÎN FALIMENT!!!
BASESCU e vinovat de tot ce s-a intimplat rau in romanica.
tineretea este un dar nepretuit, tu ai pretuit acest dar prin retributia orelor de postat din cine stie ce loc, scuza ca ai fost prostit, la tinerete, nu tine, mai mult, El te va bate de doua ori....
E importat sa iesim la vot pentru dezamagirile pe care le avem, pentru copiii si parintii nostri. Ma refer in special la tineri. In special noi, trebuie sa aratam ca respectam valorile democatiei si ca suntem o forta care conteaza. Acest sentiment trebiue sa vina din interiorul nostru, trebuie sa curatam tara de oameni malefici! Nu fi Fraier!! Voteaza!! Votati cu Mircea Geoana!
VOTATI BASESCU......!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Geoana ne baga mai tare in criza fratzilor....SIGUR ....
Sunt sigura ca Mircea Geoana o sa castige…are si cele mai mari sanse..antonescu a fost si va ramane un mare absent de pe scena poltica, iar basescu e varza saracu..
Geoana este speranta Romaniei, Geoana are sansa nostra de maine..Geoana este schimbarea Romaniei in mai bine si de asta merita votat cu incredere..Geoana ne poate readuce increderea in noi si in zilele in care va putea fi mai bine..
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
tine ti minte 3 cuvinte:MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
VOTATI MIRCEA GEOANA!!VOTATI PSD!!
Nu antonescu este speranta tarii..GEOANA ESTE SPERATAN TARII..nu se vede ca antonescu e varza..nu conoaste nici macar un gram de economie iar problemele importante ale tarii nu l privesc..chiorila e cert ca e la vale de mult timp.