Publicat

26

iunie

2013

12:56

37491

vizualizări

A fi nu bun, foarte bun

A fi nu bun, foarte bun

     „Vă spun că era un şofer foarte bun, nu bun, foarte bun!”

     Asta a  declarat prietenul şoferului de pe autocarul morţii. Dacă e vorba de agentul de Poliţie Ciobanu, care şofa în timpul liber, am avea toate motivele să credem că aşa e: avea carnet din 1989, pentru toate tipurile de autovehicule, şi conducea autospeciale de serviciu ale Poliţiei. Un om al legii, cu experienţă şi presupus a fi foarte bine antrenat, având în vedere verificările la care sunt supuşi periodic angajaţii MAI.

     Şi atunci, cum au ajuns atâţia români să plece cu autocarul în excursie şi să se întoarcă în ţară unii în coşciuge, alţii în comă?

     Cred că tragicul stă aici într-o definiţie. Ce înseamnă în Ţara Românească „şofer foarte bun”?

     Logic ar fi ca expresia să definească un şofer care, fiind un foarte bun cunoscător al tehnicii condusului şi dinamicii autovehiculelor, având reflexe şi vedere foarte bune, conduce prudent, prevăzător, respectând legile circulaţiei atât în litera, cât şi în spiritul lor.

     În realitate însă, pentru mult prea mulţi, excelenţa în şoferie presupune să „ştie să ţină covrigul în mână”. Adică „se bagă”, merge „tare”, are „vână”. Forţează intersecţiile pe galben şi ciupeşte roşul, depăşeşte în forţă, la fir de păr, puţin îi pasă de carosabilul umed sau vizibilitatea redusă, ia curbele la limita scrâşnetului de roţi.  Nu suportă să meargă câtuşi de puţin în spatele unui „fraier”.

     Faptul că ani de zile nu păţeşte nimic, e atestatul lui de mahăr, ba chiar de şumahăr al volanului.

     Şi n-am spus nimic despre aspectul că bunul şofer ţinea în mâini nu covrigul autoturismului personal, ci al unui autocar plin cu oameni, ceea ce ridică totul la puterea n.

     Când traversezi un tunel într-o zi ploioasă, parcurgi o porţiune de drum uscat, după care ieşi brusc pe carosabilul umed, cu risc de derapaj. Tot la ieşirea din tunel,  schimbarea abruptă de luminozitate produce un moment de vedere neclară şoferului. Sunt lucruri de care ţin seama şi eu, conducător auto vechi, dar amator.

     Profesionistul morţii, în schimb, deşi avertizat de pasageri, după cum declară supravieţuitori ai accidentului, a râs şi a accelerat mult peste limita legală în zonă de 50km/h ca să depăşească un vehicul la ieşirea din tunel, în curbă şi cu mâzgă pe asfalt. S-a bazat pe talentele şi experienţa lui îndelungată în a călca regulile circulaţiei şi conducerii preventive. Morţii pot fi mândri, au fost trimişi pe lumea cealaltă de un şofer foarte bun.

     Şi a mai fost cineva foarte bun,  dacă nu genial, în povestea asta crudă: ambasadorul României în Muntenegru, un anume domn Florovici. Numai că nu un prieten i-a dat titlul de ambasador nu bun,  foarte bun, Excelenţa Sa şi l-a dat singur – „Acum s-a văzut cum e văzută România în Muntenegru, poate şi datorită mie”, n-a ratat prilejul să declare slujbaşul român în timp ce muntenegrenii făceau coadă la donare de sânge pentru răniţii români.

     Un poliţist şi un diplomat. Când ni se întoarce stomacul pe dos la vederea încăierării politicienilor din Opoziţie cu cei de la Putere ca să mai stoarcă nişte capital politic dintr-o nenorocire, să ne gândim o clipă şi la cum se comportă „profesioniştii” nepolitici din ţara asta.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Lucian Bute, PRINS DOPAT! Final urât de carieră pentru Mister KO. Anunţul oficial

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info