Acasă la Caragiale
Am fost acasă la Caragiale, în fosta comună Haimanale. Am găsit o casă memorială închisă, un monument urât şi un Cămin Cultural cu lacăt pe uşă, despre care un cetăţean din sat mi-a spus că nu există când l-am întrebat unde anume e. Comuna de lângă Ploieşti e un loc liniştit, uitat de lume, în care rromii par majoritari şi unde cultura e o vorbă în vânt, de vreme ce nu sunt bani să fie plătită nici măcar o bibliotecară. Iarba creşte înaltă în curtea fostului Cămin Cultural, iar când îl întrebi de sănătate pe consilierul cultural, acesta îşi face instinctiv autocritica, aşa cum a învăţat pe vremuri, în şedinţele de partid.
Câţiva tineri actori (şi un regizor) s-au gândit să joace aici o piesă de teatru - "Sunt special" - în cadrul unui turneu prin localităţi rurale, "Turneu la ţară" (regizorul Bogdan Georgescu şi colegii lui, Andreea Eşanu, Sever Bârzan, Monica Marinescu, Sînziana Nicola, Vlad Georgescu). Dacă n-ar fi fost ei, nici un copil din sat n-ar fi ştiut ce înseamnă cuvântul teatru. La spectacol, ei au râs şi au bătut din picioare, iar când le-au arătat părinţii, au reuşit să şi aplaude. Le-au plăcut actorii care s-au aşezat la un moment dat printre ei, le-a plăcut muzica rap ce făcea trecerea de la un moment la altul, s-au uitat cu gura căscată la scena improvizată şi au comentat agitaţi la sfârşit. Când au fost întrebaţi ce ar vrea să se întâmple în Căminul Cultural - unde intraseră pentru prima dată - s-au apropiat timizi de panoul alb pe care ar fi trebuit să scrie cu carioca şi au ezitat. Nu ştiau dacă nu cumva e o cursă. Chiar poţi să scrii acolo tot ce vrei şi să se întâmple? Probabil că nu voiau să înfrunte apoi dezamăgirea.
Copiii din comuna lui Caragiale n-au fost niciodată la teatru. N-au văzut cum arată scaunele roşii de pluş, nici lojele sau foaierele elegante. N-au auzit de Shakespeare, nici de Molière, iar unii habar n-au cine a fost Caragiale. Părinţii lor se uită doar la televizor, unde urmăresc ştirile şi află totul despre cum se ceartă politicienii unii cu alţii ca să guverneze ţara. Tot acolo văd uneori ştiri despre cât de prost stau localităţile rurale când vine vorba despre educaţie, dar nu-şi dau seama că e vorba despre ei. Cu toţii visează să plece la oraş, dar puţini dintre ei vor reuşi.
Cu toţii trăim acasă la Caragiale.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Caragiale este mai actual decat de inchipuim, au trecut aproape 100 de ani de la moartea sa si el ne priveste sarcastic si, totodata, balajin. pentru mine nu exista un alt scriitor roman care sa fi surprins mai bine imoralitatea din politica romana si din casele 'familistilor' convinsi, pentru ca, nu-i asa, de ce sa nu avem si noi 'falitii' nostrii? toate statele civilizate nu au si ele 'falitii' lor? da, dar parca la noi toti politicieni se inscriu in aceasta categorie.
cunoscator neintrecut al naturii umane, Caragiale descrie ca nimeni altul tarele de caracter ale societatii burgheze, a politicienilor romani si, mai presus de orice, descrie ca nimeni altul principiile si regulile fanariote dupa care se guverneaza si sa accede intr-o functie in romania. ma intreb, oare de ce este atat de actual Caragiale, oare noi nu am evoluat deloc din sec. al XIX si pana in prezent? ne gasim tot acolo, in ciuda timpului care a trecut peste noi?
marele Caragiale, ma lasa fara cuvinte:' intr-o societate fara moral si fara principuri, vasazica ca nu le are'!
imi place si mie de Caragiale, pacat ca nu mai traieste, ar fi avut atatea surse de inspiratie si atatea modele de personaje!
erau vremuri cand gaseai intr-un camin cultural proiector de cinematograf, scena, banci si cu putin interes din partea vreunui invatator aveai si reprezentatii de teatru, dansuri populare etc. am trait acele vremuri, au apus. sunt doar 20 de ani neimpliniti si totul s-a naruit. mentalitatea de asistat a romanului nu poate inca intelege valoarea comunitatii mici. asteapta sa i se dea, sa i se faca. pacat
daco prind pa nutzi aia de ma uzurpeaza, fac moarte da om!
Foarte interesante si frumoase lucruri ne spui. Am citit pana la capat si imi pare rau ca nu se scrie mai des despre proiecte de genul acesta. Dar nu in felul in care o faci tu. Imi cer scuze, dar asa ai o limba de lemn de te doare capul...
Hai sa fim seriosi. Parca pe vremea lui Caragiale (sau pe alte vremuri) copiii din mediul rural stiau ce este un teatru. Sa recunoastem ca suntem o tara inapoiata ... si din punct de vedere cultural ....si gata....sau sa incercam sa schimbam ceva
Ma bucur, Cristina, ca exista oameni ca tine ...care scriu dezinteresat despre lucruri minunate, "neinteresante" pentru masa de roboti din tara asta care se uita doar la talk show-uri.
sa incep cu sfirsitul: nu imi place stilul tau care ar fi mirobolant daca nu ar lipsi cu desavirsire.
traiesc de zece ani in comuna refege care dat cateva nume mari, nu numai pt literatura. Consatenii astia ai mei nu stiu nici macar sa silabiseasca teatru. Nici bangkok, sau mexico desi au fost p-acolo in vacanta.