Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1857 vizualizări 2 sep 2017

Nu vreau să discut aici despre premisele atacului declanşat de Primăria Capitalei/Gabriela Firea, împotriva directoarei Teatrului Odeon, actriţa, regizoarea, managerul, Dorina Lazăr. Indiferent de motivaţia actului dictatorial administrat – de a destitui, printr-o adresă trimisă la teatru, în buzunarul unui poştaş de ocazie, angajat al primăriei, o personalitate artistică de necontestat  -, ineleganţa gestului, mai ales când vine din partea unei femei, având ca ţintă demnitatea altei femeie, este de neînchipuit.

De altfel, reacţia unor personalităţi artistice excepţionale din această ţară, cu diriguitori tot mai săraci cu duhul, ar fi trebuit să o edifice pe Gabriela Firea în privinţa gafei uriaşe pe care a comis-o, determinând-o să-şi ceară scuze, în numele său şi al instituţiei pe care o conduce. Nu a fost, însă, cazul…

Iată câteva dintre declaraţiile marilor actori şi povestea „poştaşului cu scrisoarea”, spusă chiar de directoarea demisă, la doar câteva zile după ce fusese reconfirmată pe post.

Mariana Mihuţ: „Nişte lucruri atât de absurde, atât de absurde… Ce ar trebui să facem pentru asemenea nedreptăţi? Să ieşim în Piaţa Victoriei? Ieşim!”.

Marcel Iureş: “E o revoltă la impoliteţe, la mârlănie. Nu e în regulă. Trebuie scuze publice. Exemplar să fie. Să găsim un mod în care am mai putea stă de vorba”.

Pavel Bartoş: “Din respect faţă de Dorina Lazăr şi faţă de ce reprezintă ea pentru teatrul românesc ar fi putut să procedeze cu totul altfel, indiferent care ar fi fost motivele. Este un om care şi-a dedicat mare parte a vieţii acestui teatru, dacă nu toată viaţa...”.

Dorina Lazăr: “Am auzit pe cineva că umblă (pe hol, în clădirea teatrului – n.n.). Zic: Eşti careva pe acolo? Şi a apărut un domn, credeam că e portarul... A apărut un domn cu nişte hârtii şi zice: Eu sunt de la Primărie, curierul. V-am adus nişte hârtii. Da, lasă-le aici! Păi trebuie să îmi semnaţi de primire şi să le înregistraţi. Bine, dă încoa să văd ce este. Şi mă uit. M-a bufnit râsul. Zice: E de bine? Mă, e de foarte bine. M-a dat afară!”.

Am inserat aceste declaraţii, mai mult decât cuminţi, aproape înduioşătoare în revolta lor de bun-simţ, ca să înţelegem, o dată în plus, care sunt raporturile între aceşti oameni, excepţionali şi modeşti, şi conducătorii aroganţi ai unei instituţii de care depinde, până la urmă, cultura Capitalei.

Dorina Lazăr spune, între altele, în cadrul conferinţei de presă, organizată la UNITER – fiindu-i interzisă o astfel de acţiune, în teatru -, devenită protest al actorilor: „Zic: Şi dacă nu tai nimic din buget, ce mi se întâmplă? Vă căutaţi alt loc de muncă, doamna Lazăr.”

Ce să înţelegem de aici?! Că primarul taie din bugetele teatrelor ca să strângă bani pentru pavoazarea Bucureştilor, la fel de cochet, cum a mai făcut-o, de Crăciun şi de Paşti? Sau, poate, pentru organizarea altor evenimente pe bulevardele şi prin parcurile Capitalei, în beneficiul imaginii primăriei, sau a mai ştiu eu cui?

Şi, totuşi, e prea mult. Un astfel de comportament denotă lipsă de cultură a dialogului, lipsă de decenţă în faţa unor oameni care au trăit şi au murit pe scenele României comuniste, şi a celei capitaliste, luând asupra lor „rezistenţa prin cultură”, demnitatea individului călcat în picioare şi lovit în esenţa lui de om, pentru a fi transformat în „om nou”, adevăraţii profesori – ai mei şi ai celor care au înţeles ceva din viaţa lor - ai unei societăţi cangrenate de astfel de comportamente: dictatoriale, lipsite de respect, lipsite de decenţă, ale unora care, ce să vezi, deşi mai tineri, au apucat să se transforme în „oameni noi”!

Şi nu vorbesc aici în numele Dorinei Lazăr! Vorbesc despre toţi aceşti oameni, care, zeci de ani, i-au ajutat pe români să nu se piardă.

Citește și: