Alegător-jucător
Alegător-jucător
Remarcabilă capacitatea premierului Boc de a-şi bate joc de cetăţeni: conform primei sale declaraţii oficiale, Boc l-ar fi demis pe Dan Nica pentru că a crescut insecuritatea populaţiei în România. Deci, peste noapte, fără a menţiona public până acum această problemă, fără a supune discuţiei în guvern eficienţa Ministerului de Interne, fără a recurge la o consultare cu partenerii de coaliţie, dl. Boc moare de grija poporului. Peste puţină vreme, dl. Boc declară presei că motivul demiterii îl constituie afirmaţiile d-lui Nica privind pregătirea unei fraude electorale cu autocare. Păi, deci, poporul sau autocarul, care e problema d-lui Boc? Deşi declaraţiile d-lui Nica sunt nesusţinute şi nedemne de un ministru de Interne, care e dator să vorbească doar la obiect, cu dovezi, ele sunt "prilejul, iară nu cauza" demiterii. De fapt, dl. Nica a aplicat metoda Băsescu din 2004: decât să fraudezi alegerile, e mai simplu să convingi lumea că fraudează ceilalţi, doar că n-a cerut arestări imediate, pentru că fiind ministru de Interne ar fi trebuit să le şi ordone. Cauza gestului d-lui Boc este intenţia electorală paradoxală a d-lui Băsescu de a fi perceput în alegeri ca opozant, după ce a fost 5 ani la putere. Preşedintele este perfect conştient că nu îşi poate baza campania pentru al doilea mandat pe realizările primului. Care realizări? Magistrala politică externă a lui "cheptăn" Băsescu, care le-a dat o palmă morală şefilor de state importanţi pentru că nu-l bagă în seamă: nici voi nu mă invitaţi, nici eu nu vă las să călcaţi pe aici, în caz că v-ar da prin gând? Măreaţa Coaliţie PSD - PD-L, care a produs, sub binecuvântarea lui, un guvern mai rău decât criza? EBA la Bruxelles? Îndatorarea la FMI pentru plata pensiilor şi salariilor?
Şi atunci, dl. Băsescu îşi reconstruieşte imaginea din 2004, de amic al poporului care "dă cu ăia de pământ". "Ăia" au fost săptămâna trecută parlamentarii, identificaţi ca duşmani ai poporului care trebuie răriţi. Acum sunt pesediştii. A-l demite pe ministrul PSD cu rangul cel mai înalt, vicepremier, pentru că nu asigură securitatea populaţiei e o încercare de a pune în cârcă PSD, în ochii electoratului, prestaţia falimentară a întregului guvern Boc. PSD a ajuns în această situaţie deoarece n-a înţeles că în afacerea perversă "în pat cu duşmanul", în care a intrat cu PD-L, important e cine loveşte primul post coitum. Că bătălia nu e să demonstreze că au făcut mai mult bine pentru ţară, ci că ceilalţi au făcut rău. Pedalarea pe "Băsescu şi Boc aruncă România în criza politică" n-are mare priză la public: România e oricum în criză economică adâncă, coabitarea PSD - PD-L n-a născut, după 9 luni, decât un mic monstru mort, aşa că divorţul nu va stoarce lacrimi nimănui.
Ne găsim din nou în situaţia pe care, de 10 ani încoace, o descriu prin ceea ce în ciclismul de velodrom se cheamă sur place. Cel care intră al doilea în ultima linie dreaptă este "supt" de curentul de aer creat de primul ciclist şi are şanse mai mari de victorie. Se întâmplă, deci, ca ambii ciclişti să se oprească pe pistă înainte de sprintul final, ţinând bicicletele pe loc prin forţa braţelor şi gambelor, pentru că nu au voie să pună talpa pe pistă. Cine cedează, de obicei pierde. PD-L şi PSD, Băsescu şi Geoană, nu vor să fie percepuţi ca fiind la putere, se bat pe locul de opozanţi, luând pâinea de la gura PNL. Bicicletele lor frânate ţin România paralizată. Băsescu poate chiar şi să nu aprobe revocarea lui Dan Nica: se distanţează de guvernul bezmetic, pe care îl cheamă astfel la ordine. Fireşte, asta înseamnă un scuipat în figura lui Boc, dar premierul şi-l va întinde pe faţă ca pe o cre`me de beauté. Nimic din ce se întâmplă în această toamnă nu mai are vreo legătură cu acţiunea executivă, cu actul de guvernare în interesul cetăţeanului, dacă el s-a petrecut vreodată. Căderea păgubosului guvern Boc, prin retragerea miniştrilor PSD, nici nu va fi băgată de seamă.
Prin urmare, un răspuns posibil al suszisului cetăţean mi se pare a privi competiţia electorală nu ca pe o confruntare de personalităţi politice purtătoare de ideologii şi proiecte pentru viitorul României, aşa cum mint cu toţii, ci ca pe o luptă de câini într-un cartier rezidenţial, pariurile fiind permise pentru toţi amărăştenii. Dacă mizează pe dulăul câştigător, alegătorul-jucător poate băga nişte sute în buzunar - e singura şansă pentru cetăţean să câştige ceva din aceste alegeri prezidenţiale.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















163 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Scoateti bah je...go...silor reclama aia de sus, chiar atat de nesimtiti sunteti?
Nu inteleg de ce nu rezolva PSD-ul problema asta f simplu si anume numind un alt ministru,de ce se tot vb de faptul ca Basescu vrea sa rupa,Boc vrea s-o *,ce mama dracului scrii aici CTP-ule,te-a tras curentul,de la o vreme scrii doar prostii.Pacat,erai cel mai bun dar acumm devii din ce in ce mai mediocru.
"MăreaÅ£a CoaliÅ£ie PSD - PD-L, care a produs, sub binecuvântarea lui, un guvern mai rău decât criza"
Bine spus, domnule Popescu! Sunt mai rai ca o ciuma!
Wrong!De data asta ura fata de presedinte va descalifica.Comparatia e vadit fortata si plaseaza editorialul in alt spatiu.Va complicati cu asa zise fineturi de erudit nascut in mahala si pierdeti din vedere faptul ca intr-o societate cat de cat normala cuvantarea domnului Nica s_ar termina cu o simpla demisie.Inchei si spun ca dupa ce am citit acest articol am senzatia ca va aflati printre cativa onorabili parlamentari si ...nu sunt in stare sa va deosebesc decat cand rostiti..."sur placer".Of doamne!
CTP s-a inscris in PSD ? Aberatiile pe care le scrie sunt aproape identice cu ale lui Geoana.
CTP, iti creste simbria de la Patriciu, Vantu, Voiculescu ?
vorbesc lichelele penale din pdl despre demisie.astia ori sint prosti ori sint prosti,din doua una.pai a demisionat ritzi-pitzi-hoata?a demisionat leana fufa de plescoi?A DEMISIONAT BERCEANU ENSPE TRENURI DERAIATE?Nu bineinteles.dar trebuie sa demisioneze nica ca spus adevarul despre marile furaciuni ale pdl.jalnicilor.
"...intenÅ£ia electorală paradoxală a d-lui Băsescu de a fi perceput în alegeri ca opozant..."
logic.
Pai nu PSD+PNL+PC+presa vantoasa si paturicioasa l-au transformat in opozant? Nu voi il injurati obsedati si obsedant, nu voi gasiti mana lui Basescu in toate cele, de la ploaia de la Vaslui pana la seceta din Dabuleni??
"Magistrala politică externă a lui "cheptăn" Băsescu..." Pai sa ne amintim:
- Marea Neagra ca viitor punct geo-strategic in care Romania trebuie sa se implci activ! Hohote de ras Geoana, Patriciu, Tariceanu, Vadim; In prezent Marea Neagra ESTE miza politicilor UE si SUA!! conex, bazele militare SUA din Dobrogea, politica fata de RM, Ucraina (insula Serrpilor va spune ceva?), turneul in Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan - in fapt o misiune UE-, vizitele la Bonn, Paris, Roma, Madrid (toate, nu-i asa, "palme" date marinelului), conducta alternativa de gaze - si iata, "ne-importantul" presedinte azer (chiar nu mai aveti sensul cuvintelor pe care le folosit? sa-i spuneti asa ceva lui Hurezeanu!??) vine la Bucuresti sa semneze o intelegere care revitalizeaza tot proiectul (asta dupa ce Turcia si-a dat acordul iar cu Irakul se negociaza).. sa mai continuu?
- "Măreaţa Coaliţie PSD - PD-L"
Pai de ce nu-i multumiti lui Tariceanu, domnule CTP!!?? Pana si Alin Teodorescu a recunoscut ca PNL a fost contactat primul de PDL... la fel de admirativ, dnul Teodorescu il ridica in slavi pe Geoana ca ar fi negociat in paralel cu PDL si PNL (acelasi Tariceanu ii da cu flit prostanacului pe ultima suta de metri, la ordinul lui Patriciu)... in interesul tarii, evident; dar daca Basescu face asta e bai mare, dovada de inconsecventa, etc. De ce? Ca asa vrea muschiul dvs (si al celorlalti "analisti"
- "EBA la Bruxelles"
Aici sunt de acord: o chestie mizerabila!!! Cu atat mai oribila cu cat a facut masura servilismului PDL!
- "Îndatorarea la FMI pentru plata pensiilor ÅŸi salariilor"
Si cum ati fi platit domnia voastra pensiile, domnule CTP? Cu ce? Cum ati acoperit domnia voastra deficitul de 5,2% lasat de onor Tariceanu? Va ascult cu nedisimulat interes! Aaaah! Vreti sa spunei ca nu a avut suficienta energie sa preseze pentru restructurarea masiva a sectorului bugetar!??? Pai asta-i altceva! Dar parca pana mai deunazi il acuzati ca se implica in actul de guvernare!? Sau nu mai inteleg eu.. sau poate nu mai intelegeti dumneavoastra nimic!?
Dar parca mai conteaza repetatele dvs faulturi logice!? Conteaza sa va strigati scrisnit impotrivirea fata de toti si toate... logica? O ajustam mai incolo, n'asa? Ca oameni suntem si supusi greselii...
Aceste declaratii iresponsabile ,de o parte si de cealalalta ,au acelasi efect asupra imaginii Romaniei pe care il induc tiganii care cersesc in centrul Parisului sau Londrei..Adica SE FURA DOMNULE HOTIA ESTE POLITICA DE STAT.Totodata, aceste declaratii iresponasabile, intaresc(demonstreaza necesitatea ) demersul dl.presedinte Basescu de a reforma clasa politica reducerea nr de parlamentari,parlament unicameral.Asa ca va doare in * de Romania si de popoirul roman!.
Colindati print toate partile lumii ,chiar nu puteti copia comportamentul nemtesc!
Pai cum sa-l copiati ,ce tiganii (prin comportament )sunt interesati sa cxopieze comportamentul milioanelor de romani cinstiti de afara sau din interiorul Romaniei! NOOOOO..ei isi vad de nemerniciile lor,nu-i intereseaza de efectul actiunilor lor asupra intregii comunitati ,Marea majoritate a clasei politice se comporta altfel ?Transmite un altfel de mesaj?
pentru prima data cand ma apuc de citit un articol scris de catre domnul CTP si nu il finalizez (cu exceptia celor despre tenis).
Domnule CTP. Infractionalitatea a crescut!!!!! Suntem de acord sau ba? Daca nu suntem de acord, nu avem ce discuta. Nu ma intereseaza jongleriile politice pe cat ma intereseaza siguranta cetateanului. Atat ne-a mai ramas... ca banii nu is la noi. Bun. Daca infractionalitatea a crescut si cineva nu isi face datoria, cineva inseamna ca nu face bine ceva, undeva. Pai... ma doare in cot din ce partid e x ulescu, daca e papa lapte. Imediat spuneti ca si pe doamna Andronescu a vrut sa o demita domnul Boc, din considerente politice. Pai... in cazul doamnei, era vorba de un derapaj al sistem,ului... de la revolutie incoa'. Doamna andronescu nu isi merita scaunul. Nu este capabila! Nu are viziuni. Nu vede si nu pricepe sau nu vrea sa priceapa in ce directie trebuie sa mergem (referitor la reforma invatamantului. Priviti mai obiectiv... doar sunteti considerat "crucisatorul" mass-mediei romanesti.
Seara faina!