Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2367 vizualizări 24 aug 2017
Cel puţin aşa reiese din discursul de luni seara al preşedintelui Donald J. Trump, când a prezentat urbi (Arlington, Virginia) et orbi strategia pentru Afganistan.
 
Evaziv şi patetic, Trump a anunţat trimiterea de noi trupe în Afganistan, care să se alăture celor aproximativ 8.400 de militari americani rămaşi în urma retragerii începute de Obama, după peste 16 ani de dezastru.
 
Tot mai mulţi analişti militari se întreabă dacă Statele Unite vor apela, ca în Irak, la mercenari corporatişti. Întrebarea nu e lipsită de noimă, cu atât mai mult cu cât, de când preşedintele Trump şi-a preluat mandatul, fostul şef al sinistrei ”Blackwater”, Erik Prince - fratele doamnei Elisabeth Dee DeVos, Secretarului de Stat pentru Educaţie şi un apropiat al consilierului demisionar Bannon – agită ideea. În plus, în primăvară, Prince a făcut o ofertă Kabulului pentru o forţă aeriană privată, capabilă să lupte cu talibanii. 
 
”Blackwater” a fost rebotezată ”Academi”, pentru a i se şterge sângerosul renume câştigat în Irak şi nu se ştie cu certitudine dacă mai e deţinută sau nu de Erik Prince. Oricum, personajul are în proprietate câteva astfel de firme de mercenari.
 
Despre Prince vom mai discuta foarte curând – viaţa lui e mai captivantă decât un thriller.
 
Cine sunt mercenarii corporatişti cu care preşedintele Trump pare a dori să privatizeze războiul din Afganistan? O spune Steve Fainaru - jurnalist de origine română, premiant Pulitzer, corespondent în Irak al Washington Post, după ocupaţia americană – în cartea sa din 2008, ”Big Boy Rules: America's Mercenaries Fighting in Iraq”. Iată cum au decurs lucrurile în Irak şi cum funcţionează peste tot în lume unde operează nu doar companiile lui Erik Prince: “Guvernul lansează un război preventiv, pe baza unui mit. Insurgenţii se ridică la luptă cu ocupanţii. Lipsit de efective suficiente, ca să nu mai vorbim de voinţă politică, guvernul închiriază o armată particulară, pluton cu pluton. Sute de companii răsar peste noapte, ca ciupercile după ploaie, unele cu consilii de administraţie şi birouri în zgârie-nori de sticlă, altele simple bande înarmate. Companiile îşi recrutează oamenii din sumedenia de veteran  de război şi foşti poliţişti, amatori de senzaţii tari, patrioţi, faliţi, ahtiaţi după bani şi veşnicii plictisiţi de viaţă. Angajează americani, englezi, sud-africani, australieni, fijieni şi nepalezi, luptători în gherila peruană, columbieni proaspăt ieşiţi din războaiele drogurilor. Îi înarmează (deşi mulţi vin cu armele de acasă) şi-i lasă să-şi facă de cap pe câmpul de bătălie arid,  de dimensiunea Californiei, fără reguli, fără legi, fără ceva care să-i ţină sub control în afara propriei conştiinţe”.
 
Armatele private acţionează în afara legilor statului unde operează, dar şi în afara controlului militar – “luptă şi mor după propriile reguli”.    

Citește și: