Arest la şcoală
Recunosc, Traian Băsescu are umor. De fapt, nu-l posedă într-un mod total, emanându-l din discurs, mimică şi paradoxuri, ci, îl produce involuntar, ori de câte ori dă drumul hergheliei de idei pe câmpia Educaţiei.
Sigur, dacă vă aşteptaţi să fi luat pulsul umorului prezidenţial în afacerea „2 şi un sfert”, vă dezamăgesc. Acolo, parcă n-ar mai avea nici măcar simţului umorului.
Cum, cred că Educaţia este cel mai greu domeniu al politicii unui stat, încerc să-l privesc şi să-l ascult pe preşedintele României doar când grăieşte despre şcoală. Şi aşa este de ajuns.
Vineri, întrebat sau nu, preşedintele a ţinut să-şi exprime opinia doctă despre Curriculumul Naţional, şi-a grăit: „Mi se pare mult baremul de 30 de ore pe săptămână. În cadrul celor 6 ore pe zi, putem discuta despre una, două ore asistate (n.m. - ?!!) adică în acest timp să îşi facă lecţiile asistat. Din păcate, profesorii şi cei de la inspectoratele şcolare stabilesc baremul de ore săptămânale, însă trebuie întrebaţi medicii câte ore poate sta un copil în banca aceea.“
Are haz Traian Băsescu! Fiindcă habar nu are ce spune, dar o zice din tot sufletul, cu toată inima şi cu toată gura. Dacă nu ştii ce Dumnezeu se mai întâmplă prin şcoli şi pui crezământ pe zicerile preşedintelui, înţelegi că toţi copilaşii stau la şcoală 30 de ore pe săptămână – când asta se întâmplă doar la liceu – şi că vinovaţi de asemenea arest la carte sunt zgripţuroii de profesori şi inspectori. Te luminezi, precum Aurora, când dl. Băsescu promite că va cere Ministerului Sănătăţii să-i spună cum este cu 6 ore stat în bancă. Ba, şi despre ghiozdanele alea „prea grele“ trebuie să se exprime Sănătatea, fiindcă, atunci când s-a exprimat preşedintele, „a râs toată lumea”.
Ceva, ceva, ştie dl. preşedinte, dar elev nu foarte silitor fiind, şi-a păstrat deprinderea de a-şi aminti, din doi, în cinci, ceea ce a învăţat. Dacă şi-ar fi „împrospătat” memoria, - că, Slavă Cerului, consilieri are – poate ar fi reuşit să spună ceva coerent despre aceste probleme serioase, altminteri.
Dar, mai ales, ar fi înţeles că numărul de ore nu-l stabilesc profesorii, că învăţământ asistat n-avem, deocamdată, în ţărişoara noastră plină de invenţii, şi că, în general, România are cea mai scurtă programă săptămânală şi cel mai scurt an şcolar. S-ar fi pus la punct şi cu situaţia ghiozdanelor, fiindcă, în ele, cei mai mulţi elevi ai României nu mai pun decât un caiet – bun la toate materiile – şi un creion.
Cred că zicerile preşedintelui au avut însă un scop clar, fiindcă „ilustrele” opinii au fost prezentate în faţa altor „experţi” în Educaţie, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene.
Având în vedere că domnii aceştia vizează să ia sub oblăduirea lor nu doar clădirea şcolii – după ce în 8 ani au demonstrat că nu-s capabili să dea din bugetul lor nici un leuţ – ci şi pe domnii profesori, şi pe directori şi programele şcolare, şi elevii. Critica preşedintelui le-a picat mănuşă. Ia să-i angajăm noi pe domnii profesori, ia să-i punem noi să aducă bani la buget şi să-i mai scutească pe elevi cu cartea, şi să vezi ce reformă a-ntâia vom realiza, trebuie să-şi fi zis aleşii, însufleţiţi de exprimarea prezidenţială.
O fi şcoala românească în derivă, dar a o arunca haiduceşte – şi cu ce argumente – în gaura neagră numită competenţa autorităţilor locale româneşti – înseamnă a-i cânta veşnica pomenire.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















30 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Recunosc, Traian Băsescu are umor. De fapt, nu-l posedă într-un mod total, emanându-l din discurs, mimică şi paradoxuri, ci, îl produce involuntar, ori de câte ori dă drumul hergheliei de idei pe câmpia Educaţiei.
vand gaini vii de un an, 1 leu bucata. transport asigurat la domiciliu oriunde in tara pentru cumpararea de minim 10 bucati. pentru comenzi sunati la 0765986333, fax 0365569881. numai cereri serioase, va rugam!
+1 jakab | -1 articol
excelent articol, doamna vergu! se vede ca stiti despre ce este vorba, din orice tabara ati privi situatia. singura observatie pe care v-o fac este legata de tehnoredactare, de prezenta unor virgule inexplicabile si cam multe, la inceputul artcolului. in rest, felicitari! sunteti mare!
ma inspatmanta gandul ca as putea fi angajata de o administratie locala 100% ungureasca intr-o zona pretinsa autonoma eu si ultimii romani care am mai ramas in scolile harghitene
eh..asa o fi..ca basescu s'a facut de ras.. dar mie mi'e de plans cand ma gandesc ca nu am 30 de ore pe sapt ci 34, fara sa punem la socoteala pregatirile pentru bac si alte concursuri, 3 la numar dar cu tendinte de inmultire..
eu nu as fi amuzat de greutatea ghiozdanului, care in clasa intai este cam jumatate din greutatea copilului...
reforma totala
o reforma cat mai repede
auzi, same, ia ma ho cu dramatismele ghiozdanelor cu greutatea cat jumatate din cea a purtatorului. ma uit la sor-mea cate aiureli poate sa-i puna ilustrei odrasle in ghizdan, de la mancare (cat pt o saptamana) pana la servetele umede si uscate si penare si penarase, truse si tot tacamul din care copilul nu foloseste decat cateva mici detalii.... si eu am carat la vremea mea cateva caiete speciale, manuale etc si nu mi-am rupt spatele, nici scolioza n-am facut. deja exagerati cu super-protectia voastra si apoi va mirati ca va devin copiii staruri porno inca din liceu de cat nas le dati cu toate ce va trec prin cap.... invatati-i sa devina responsabili!