61 vizualizări 30 nov 2010

Avem voie să ne prăvălim de râs fix de Ziua Naţională? Am fiprea cinici?
M-am săturat să mă încrunt în faţa prostiilor lui Băsescu, în faţanesimţirii de stânga, a oportunismului de dreapta. Pur şi simplusunt sătul să mai fiu sătul. Aşa că privesc, îmi văd de treabă şiîncerc alături de ai mei, muncind, să-mi fac viaţa mai bună.

Împăcarea asta cu mine am făcut-o de mult, am predat legitimaţiade înverşunat. M-am resemnat, fără a-mi preda însă dorinţele. Şi lerostogolesc, cu voia dumneavoastră, după cum îmi vin în minte.

Vreau o ţară mai caldă. În care să-mi pot creşte copiii fărăteamă. Şi lista temerilor româneşti, pe care orice părinte oascunde în suflet, e teribil de lungă.

Vreau 10.000 de kilometri de drumuri naţionale reali, nupromişi.

Vreau ca bunul-simţ să fie brand de ţară. Vreau ca toatelucrurile mici pe care fiecare dintre noi le vede în evadările depeste hotare să fie făcute şi la noi, în timpul vieţii mele.

Şi joaca de-a enumera ce ne lipseşte poate continua tot restulanului, nu numai de Ziua Naţională.
Pe scurt, alături de ceilalţi cetăţeni muncitori ai poporului uşorguvernabil nu vreau decât ca ţara să aibă şi o consistentă partesuperioară.

Fără înverşunare şi niciun rid de încruntare sunt conştient că,după 20 de ani, am ajuns
mult mai sus, dar întotdeauna mult mai jos decât vecinii cu aurăeuropeană. Aşa că nu pot decât să mă întorc la întrebările de laînceput.

Citește și: