61 vizualizări 30 nov 2010

Avem voie să ne prăvălim de râs fix de Ziua Naţională? Am fi prea cinici?
M-am săturat să mă încrunt în faţa prostiilor lui Băsescu, în faţa nesimţirii de stânga, a oportunismului de dreapta. Pur şi simplu sunt sătul să mai fiu sătul. Aşa că privesc, îmi văd de treabă şi încerc alături de ai mei, muncind, să-mi fac viaţa mai bună.

Împăcarea asta cu mine am făcut-o de mult, am predat legitimaţia de înverşunat. M-am resemnat, fără a-mi preda însă dorinţele. Şi le rostogolesc, cu voia dumneavoastră, după cum îmi vin în minte.

Vreau o ţară mai caldă. În care să-mi pot creşte copiii fără teamă. Şi lista temerilor româneşti, pe care orice părinte o ascunde în suflet, e teribil de lungă.

Vreau 10.000 de kilometri de drumuri naţionale reali, nu promişi.

Vreau ca bunul-simţ să fie brand de ţară. Vreau ca toate lucrurile mici pe care fiecare dintre noi le vede în evadările de peste hotare să fie făcute şi la noi, în timpul vieţii mele.

Şi joaca de-a enumera ce ne lipseşte poate continua tot restul anului, nu numai de Ziua Naţională.
Pe scurt, alături de ceilalţi cetăţeni muncitori ai poporului uşor guvernabil nu vreau decât ca ţara să aibă şi o consistentă parte superioară.

Fără înverşunare şi niciun rid de încruntare sunt conştient că, după 20 de ani, am ajuns
mult mai sus, dar întotdeauna mult mai jos decât vecinii cu aură europeană. Aşa că nu pot decât să mă întorc la întrebările de la început.

Citește și: