Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
13501 vizualizări 15 ian 2012

L-am văzut gustat, luat, ciupit, afumat. Niciodată mangă, ca vineri, când s-a şucărit rău pe popor. Credeţi că, înfricoşat, a dat înapoi ca să oprească mintingurile spontane care se anunţaseră din vreme? Nu cred. O mie - două de oameni într-un oraş de peste două milioane nu înseamnă nimic. Şeful Republicii Traiane Băsescu s-a speriat când a înţeles că s-a legat de cine nu trebuia şi l-ar putea face erou pe Raed Arafat. Adică l-ar putea azvârli direct în cartea de istorie, de unde îi şterge pe toţi, conştiincios, cu radiera.

De ce tace Emil Boc? se agită analiştii şi madam Tatoiu. De parcă s-ar aştepta cu toţii ca pe premier să-l lovească un acces de personalitate. PDL, pe care cu obedienţă îl conduce, i-a trimis sâmbătă pe cetăţeni la film. Dar cei din stradă (mult mai puţin numeroşi decât cei din malluri), au văzut deja moartea domnului Lăzărescu cu ochii lor.

Preşedintele a greşit. O să se întâmple din ce în ce mai des. E singur-cucuvea. Nu mai are pe nimeni care să-i numere cuburile de gheaţă din paharul puterii. N-au mai rămas trei care să-i spună că prea a dat-o-n dictatură şi să-l trimită la culcare, în speranţa că se va trezi democrat. Corifeii Opoziţiei sunt în continuare înecaţi în retorică şi necredibili pentru români. Au avut o umbră de înţelepciune, când au declarat că nu se vor implica în mişcările de stradă, dar o să le treacă repede.

În pieţe au început să iasă zilnic oameni disperaţi, amestecaţi cu protestatari de profesie. Disperaţii au plecat de-acasă cu gândul la Smurd, la Arafat. Pe drum, şi-au adus aminte de toate belelele adunate în ultimii ani. Şi fiindcă trebuiau să poarte un nume le-au zis "Jos Băsescu". O mie- două de oameni, într-o Capitală de peste două milioane, nu înseamnă nimic. Câteva sute, într-un oraş de zeci, sute de mii - nu înseamnă nimic. Dar, dacă la ei se uită cinci milioane (televiziunile au făcut ratinguri ca la balamuc) - fandacsia-i gata. Cinci milioane îşi vor aminti şi ei de pâinea copiilor, de ratele la bancă, de facturile la întreţinere, de taxe şi impozite... Pericolul nu e atunci când cele două trotuare pline cu oameni de la Piaţa Universităţii se întâlnesc pe carosabil, ci va fi atunci când foamea va învinge frica, iar cei din stradă vor face joncţiunea cu cei din faţa televizorului. Asta se numeşte explozie socială. Şi liderii sindicali nu vor mai fi acolo, ca să conducă dansul pinguinului.

Până atunci însă, se vor mai petrece câteva lucruri. Procurorii republicii vor descoperi noi comploturi şi subminări ale economiei naţionale, ca să mai furnizeze populaţiei nişte entertainment de la parchet. Preşedintele va fi nevoit să sacrifice guvernul mai devreme decât şi-a propus.

Băsescu n-a făcut pasul înapoi cu legea Sănătăţii din slăbiciune, ci abţiguit de aburii puterii. Pentru prima oară, însă, n-a controlat mesajul. Iar mesajul care a ajuns la oameni e altul decât şi l-ar fi dorit: că se poate. "Se poate" e bulgărele pe care românii îl vor rostogoli până la primăvară.

Citește și: