Publicat

20

aprilie

2017

00:31

2508

vizualizări

Băsescu face scandal în PSD

După cum spuneam în comentariul despre „tenebrele” nopţii generalilor, regizate de Gabriel Oprea, în cinstea vipuştilor lui Onţanu, la finalul prezidenţialelor din 2009, era normal ca măcar două dintre personajele principale ale episodului, Traian Băsescu şi Victor Ponta, să facă un pic de lumină printre dezvăluirile lui Andronic. Iar Traian Băsescu a fost primul care a încercat asta: a mai aprins o lumânare la capul lui Ponta.

Băsescu face scandal în PSD

După cum spuneam în comentariul despre „tenebrele” nopţii generalilor, regizate de Gabriel Oprea, în cinstea vipuştilor lui Onţanu, la finalul prezidenţialelor din 2009, era normal ca măcar două dintre personajele principale ale episodului, Traian Băsescu şi Victor Ponta, să facă un pic de lumină printre dezvăluirile lui Andronic. Iar Traian Băsescu a fost primul care a încercat asta: a mai aprins o lumânare la capul lui Ponta.

„Păi, dincolo de logoree găunoasă, declaraţii bombastice şi victimizări telenovelistice, cei doi ar trebuie să spună povestea lor şi a nopţii generalilor, până la capăt, întrucât sunt primii, dacă nu singurii (afară de binom), care ştiu adevărul gol-goluţ despre alegerile din 2009, aşa cum au fost ele duse la bun sfârşit”, spuneam atunci.

Iar singurul care s-a grăbit să reacţioneze pe temă a fost Traian Băsescu: „Ce căutau cei trei la Oprea acasă? Răspunsul meu este că nu aveau ce căuta. Nu mă întrebaţi pe mine, că pe mine nu mă interesa în noaptea aia ce fac Maior, Coldea şi Kovesi, cu atât mai puţin Oprea. Eu vă spun părerea mea, indiferent ce spune Dan Andronic: aceşti oameni erau strânşi acolo să vadă cine iese preşedinte. pentru că sondajele dădeau un teribil echilibru şi voiau să-şi facă strategia pentru a doua zi după anunţarea rezultatelor. (…) Acolo se stabileau multe şi poate domnul Dragnea şi domnul Ponta ne mai spun dacă după partidele de tenis cu Maior, Coldea şi alţii nu cumva se mai discuta şi pe cine trebuie să mai rărească din PSD", a spus, între altele, fostul preşedinte, la o televiziune de ştiri.

Sigur, povestea cu „nu mă întrebaţi pe mine, că nu mă interesează” ce făceau, la un loc, în noaptea alegerilor, Maior, Coldea şi Kovesi, acasă la reevaluatul Oprea, e o glumă străvezie, pe dedesubtul căreia, fostul preşedinte ne ia de debusolaţi. Ca să nu mai spunem că şi explicaţia „voiau să-şi facă strategia pentru a doua zi după anunţarea rezultatelor„ a fost lansată, pe semne, ca să ne testeze imaginaţia.

În consecinţă, legat de noaptea de pomină, n-am obţinut de la Băsescu nicio fantă de lumină. În schimb, am obţinut confirmarea unuia din „adevărurile mici”, rostite de Ponta împotriva lui Dragnea: întâlnirile lui Liviu cu „prietenul lui, Florin”. De această dată, la tenis de câmp, un sport de generali.

Dar ce te faci, că Băsescu spune aşa: „Poate domnul Dragnea şi domnul Ponta ne mai spun dacă după partidele de tenis cu Maior, Coldea şi alţii nu cumva se mai discuta şi pe cine trebuie să mai rărească din PSD”.

Păi, asta sună într-un fel…

Adică nu numai că Dragnea avea o relaţie strânsă cu Coldea, dar şi colegul de echipă, Victor Ponta, avea ieşire directă la binom. Şi, mai mult, Victoraş, în calitate de lider PSD, ar fi rărit, „with two hands”, ceva elemente prost dispuse în partid, trimiţându-le la fileu, cu ajutorul „binomului” advers.

Ce să spun?! Practic, despre noaptea generalilor politici n-am aflat încă nimic, deşi Traian Băsescu a încercat un prim răspuns. În schimb, am aflat câte ceva despre faza eliminatorie a turneului generalilor.

După asta, Ponta are de returnat două mingi contra serviciului, în timp ce Băsescu a rămas tot cu una.

C-aşa e-n tenis!    

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
FOTO | Aşa arată noul Duster, care va fi lansat de Dacia la Salonul Auto de la Frankfurt, în septembrie. Ce se întâmplă cu modelul cu şapte locuri

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info