Băsescu şi-a prins bretelele în uşa Parlamentului

de Marian SULTĂNOIU Postat la: 25.07.2010 19:29 Ultima actualizare: 25.07.2010 21:35

Băsescu şi-a prins bretelele în uşa Parlamentului

Ştiţi bancul ăla cu bretelele motociclistului prinse în uşa unui autoturism? Dacă nu, vă pot spune că omul cu motorul pendula într-un du-te-vino isteric, pe lângă un autoturism, cu cât acesta îşi sporea viteza ca să scape de pericolul pe două roţi. Exasperat, şoferul opreşte, îl aşteaptă pe motociclist, şi-l întreabă în pragul apoplexiei: "Domnule, eşti nebun?! Îţi baţi joc de mine, ce te-a apucat?", iar man in black îi răspunde gâfâind: "Scuzaţi-mă, nu vreau să vă fac neplăceri, dar când aţi plecat din parcare mi-aţi prins bretelele în uşă...".

Aşa şi cu Băsescu, care şi-a prins bretelele în uşa Parlamentului. Cum rămâne în urmă preţ de câteva zeci de procente în preferinţele electoratului, cum vin suspendarea şi referendumul, ca elasticul motociclistului, şi-l trag înapoi la Cotroceni, cu viteza luminii. Iar Băsescu aleargă ca Speedy Gonzales prin coasta Parlamentului, într-un neverosimil bungee jumping.

Rezultatele unui recent studiu al Institutului pentru Politici Publice (IPP) arată că preşedintele şi PDL au rămas de această dată nu numai de maşină, dar şi de căruţă. Măsurile luate în ultima perioadă, extrem de nepopulare, iar unele dintre ele chiar extrem de injuste, l-au dus pe preşedinte în pragul falimentului politic, 65 la sută dintre alegători susţinând că ar fi gata să voteze suspendarea sa de la Cotroceni.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a propus şi el, cu trei săptămâni înainte de publicarea rezultatelor sondajului, printr-o scrisoare adresată conducerii Senatului, ca Biroul Permanent al acestei camere să ia în dezbatere oportunitatea începerii procedurilor premergătoare suspendării lui Traian Băsescu, pe motiv că acesta a abdicat de la prevederile Constituţiei, care îi conferă rolul de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate. "Preşedintele României şi-a asumat, de facto, poziţia de principal conducător al puterii executive iniţiind şi promovând măsuri anti-sociale şi ilegale". Ceea ce nu este o noutate.

Traian Băsescu a anunţat, mai mult sau mai puţin voalat, chiar de la învestitură, că, acesta fiind ultimul său mandat prezidenţial, îşi va asuma măsurile nepopulare, fie şi măcar pentru a încerca să împiedice depunctarea drastică a PDL. Strategia sa a eşuat, iar partidul este tras în jos chiar din pricina acestei lipse de logică politică. Mai degrabă, preşedintele ar fi trebuit să sacrifice, ori de câte ori era necesar, guvernul, pentru a-şi păstra el însuşi poziţia de lider şi ancoră politică, ceea ce ar fi putut ţine democrat-liberalimea în postura de lider. Aşa, pe principiul că peştele de la cap se-mpute, s-au dus cu toţii la fund.

Sigur că pe acest fond, tentaţia administrării unei noi suspendări e mare. Numai că politicienii noştri s-au trezit din pumni, socotind cel puţin trei motive ca să nu mai sară cu capu-n zid: unu, experienţa acumultă pe "sistemul 322" - victimizarea lui Băsescu nu va face decât să-i crească zestrea procentuală, românul fiind mai degrabă mama răniţilor decât călăul-justiţiar (vezi reacţia ulterioară execuţiei lui Ceauşescu, ba chiar condamnarea drastică a puterii postdecembriste); doi, lipsa unei strategii electorale coerente la nivelul actualei Opoziţii şi formarea unei majorităţi solide anti-Băsescu şi, trei, răbdarea de a aştepta încheierea recesiunii pe mandatul actualului preşedinte, în ideea că întreaga perioadă, extrem de grea, va face din Traian Băsescu şi partidul său aflat la putere relicve politice de tristă amintire.

De aceea, niciunul dintre liderii partidelor din Opoziţie nu se înghesuie să-i susţină propunerea lui Dan Voiculescu şi să profite de rezultatele sondajului IPP, exact acum când zodia Opoziţiei părea extrem de norocoasă.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

12 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 calin 25.07.2010 21:27

Simile infantil, inventat de un om in varsta.

 
#2 garfield motanul 26.07.2010 00:06

Nea Mareane ai dat in mintea copiilor caci vad ca ce-ti pica-n mana duci la *?! Ce ai nene,de la o vreme de vorbesti tot mai des despre mataranga Corsarului? Duci chiar orice la *?!

 
#3 Mircea 26.07.2010 08:04

O aiureala de articol scris la comanda "scrie ceva despre Basescu".
Se trezeste turnatorul Felix sa fie bagat in seama si hop si matale.
Felix cu-ale lui 3 Antene puse una peste alta nu a reusit sa-si faca un partid cu care sa intre in parlament de unul singur.
Plus ca stergeti comentariile.

 
#4 ion ion 26.07.2010 08:58

Deoarece serviciul portocaliu de propaganda duce lipsa acuta de imaginatie facand tot felul de comentarii referitoare la autorii articolelor si nu la subiectul acestora n-ar fi deloc incorect sa le publicati ca drept la replica din partea ziaristilor adresele de email sau chiar numerele de tf.ca sa poata fi injurati in direct

 
#5 george 26.07.2010 10:11

nu ii mai creste nimic in sondaje, din contra. nu mai tine smecheria cu victimizarea. a facut prea mult rau prea multor oameni. trebuie suspendat. punct.

 
#6 Parpanghel 26.07.2010 11:48

Este evidenta de data asta ,ca garantul CONSTITUTIEI si a STATULUI a pactizat cu IREDENTISTI maghiari de tip TOKES&. SI acum pastorul diabolic cere pretul:MUTILAREA ROMANIEI! bravos dl. basescu!

 
#7 Anghel Alexandru 26.07.2010 11:52

Mariane,vad ca te-a pescuit CTP-ul de la defunctul Cotidianu ,doar pentru calitatea ca mazgalesti mereu ceva anti-Basescu.Oricum....,ai evoluat .La Nistorescu aveai 2-3 cititori ,aici ai deja 6.Tine-o tot asa ,poate bagi si fituica asta de Gindul in faliment.

 
#8 Tatamare 26.07.2010 14:02

Dacă sunt 2166 cititori şi 7 comentarii, din care doar 4 golani-pedelei (scuze pentru pleonasm), oare câtă susţinere mai au securisto-feseniştii ?

 
#9 Nastratin 26.07.2010 18:56

Un articol fara cap si fara coada, un talmes-balmes de cuvinte :-)

 
#10 A.Dumitru 29.07.2010 19:48

Dl C.T.Popescu ar trebui sa-si scuze pt asa gunoi de articol, plus ca ar trebui sa tina si lectii de gramatica cu multi dintre redactorii ziarului.

 
#11 maty 6.08.2010 10:57

Vrei sa faci bani dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi ? Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-1000$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...,restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Pentru informatii suplimentare, trimite-ti un e-mail cu subiectul pe adresa de e-mail: mg6941027@gmail.com. Nu uitati sa scrieti la subiect cuvantul ' LUCRU '

 
#12 ionel 11.08.2010 08:37

Motociclistul din bancul lui marean purta bretelele lui Felix, de l-a asteptat soferul un sfert de ora sa-l intrebe de ce il urmareste.

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa