Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2953 vizualizări 26 feb 2018

În dimineaţa Zilei Domnului, ieri, în Postul Paştilor, Biserica Sfântului Mormânt a fost pur şi simplu închisă pe o perioadă nedeterminată. Pe poarta sfântului lăcaş al creştinătăţii de la Ierusalim era sprijinită o pancardă cu chipul primarului Nir Barkat, pe care sta scris: “Prea mult e prea mult. Ajunge cu persecuţia Bisericilor”.
Lucrurile sunt foarte complicate, iar ciocnirile dintre administratorii Bisericii Sfântului Mormânt şi autorităţile Israelului nu sunt noi.

Ceea ce a precipitat ieri lucrurile a fost somaţia de plată a taxelor, trimisă de primărie, cu ameninţarea că neachitarea acestora va atrage sechestre pe bunuri, proprietăţi şi conturi. Sumele sunt exorbitante şi, probabil, parte din ele reprezintă penalităţi:  Biserica Romano-Catolică - 12 milioane de shekeli, adică aproape 3 milioane de euro)ş Biserica Ortodoxă – 500.000 de shekel (vreo 120.000 de euro), Biserica Armeană – două milioane de shekeli (aproape 500.000 de euro), anglicanii – 7 milioane de shekeli (peste 1 milion jumătate de euro).

Cei trei administratori ai Sfântului Mormânt, romano-catolicii, respectiv franciscanii reprezentaţi de fratele Patton, armenii, prin Patriarhul Nurhat Manugian şi greco-ortodocşii, prin Patriarhul Teofil al III-lea, au adresat un document de protest în care acuză  încălcarea Status Quo-ului din 1852 - un firman al sultanului  după care funcţionează şi care reglementează totul până la cele mai mici amănunte, de la partajarea spaţiului la consacrarea prin rotaţie a orelor liturgice. Reproşul acesta adus administraţiei israeliene e greu de susţinut. Status Quo-ul e mai degrabă încălcat pănă la încăierare chiar de administratori (armeni şi greco-ortodocşi), care o dată la câţiva ani încing câte un scandal public pe cele mai stranii motive (o scară, un perete, o fereastră, nişte odăjdii). Cât despre cealaltă acuză cuprinsă în protest – “campania sistematică împotriva Bisericilor şi comunităţilor creştine din Ţara Sfântă” – e vagă, ca şi “tentativă de a slăbi prezenţa creştină la Ierusalim”, ambele menite să ascundă adevăratele cauze ale aripării administratorilor  Sfântului Mormânt: banii şi puterea.

Primarul Nir Barkat (aflat la de sârşitul celui de-al doilea mandat  de cinci ani) a tweetuit aseară următoarele: “În Ierusalim, toţi sunt egali în faţa legii – creştini, musulmani şi evrei deopotrivă. Biserica Sfântului Mormânt – ca toate bisericile, sinagogile şi moscheile din Ierusalim – este scutită de taxe municipale. Nu e nici o schimbare în această privinţă”.  Şi a ţinut să adauge:  “Clădirile comerciale nu sunt scutite de taxe municipale, indiferent de proprietarii acestora. Datoriile spaţiilor comerciale deţinute de Biserici se ridică la peste 650 de milioane de shekeli (aproximativ 150 de milioane de euro). Nu vom mai cere locuitorilor Ierusalimului să suporte sau să subvenţioneze această datorie uriaşă”.

Mai important decât să-şi conteste taxele, intrând într-o  polemică pernicioasă moral asupra sintagmei “clădiri comerciale”, Bisericile fac front comun împotriva unui proiect de lege din Knesset, care le-ar limita drepturile asupra propriilor proprietăţi.

Abia acum atingem cea mai sensibilă chestiune, în care mai cu seamă Patriarhul Ierusalimului e foarte interesat. Mă miră, de aceea, şi mă mâhneşte că romano-catolicii şi armenii s-au alăturat protestului şi deciziei sfidătoare de închidere a Bisericii Sfântului Mormânt.

Patriarhia Ierusalimului e printre cei mai mari proprietari de terenuri din Orientul Mijlociu. Cu o jurisdicţie canonică întinsă peste Israel, teritoriile palestiniene şi Iordania, Patriarhia Ierusalimului (ai cărei 95 la sută dintre credincioşi sunt creştini arabi) deţine un patrimoniu imens, niciodată pe de-a-ntregul evaluat: peste două treimi dintre locurile de închinare ale Ţării Sfinte, dar şi terenuri (cel de sub Knesset, de pildă) şi spaţii comerciale în Israel, în Csiordania şi Gaza. Nemailuându-le în calcul pe cele de pe teritoriile Greciei, Turciei şi Ciprului.

După constituirea statului Israel, Patriarhia Ierusalimului a închiriat mare parte din posesiuni 2150 (unele până în anul 2150!). De vreo douăzeci de ani a început să vândă. Nu oricui, ci potenţilor colonişti evrei. (Dacă, prin decizia-dictat din 6 decembrie, Trump n-ar fi recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, lucrurile s-ar fi rezolvat în timp, prin colonizarea Ierusalimului de Est).  

Vânzările, în parte şi cu greu recunoscute, motivate prin lipsa resurselor pentru plata taxelor, sunt un joc al înalţilor ierarhi – în cap cu Patriarhul Teofil al III-lea – pentru bani şi putere. Ca să-şi păstreze rangul, Teofil al III-lea are nevoie  - cum a avut şi când a fost întronizat  - de recunoaşterea Iordaniei, a Autorităţii Palestiniene din Ramallah şi a autorităţilor israeliene.  

Şantajul blasfemiator cu închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, la care Partriarhul Ierusalimului i-a asociat pe catolici şi pe armeni, e un joc politico-financiar fără Dumnezeu.

Citește și: