Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2932 vizualizări 2 ian 2017


Sunt cărţi pe care le ştiu pe de rost, însă pe asta n-am putut sau n-am avut curajul s-o ţin minte. E o carte-cameleon, de câte ori o deschizi citeşti altă poveste. De la o lectură la alta rămâne doar bocănitul piciorului de lemn al căpitanului Ahab, în jurul cabestanului. Şi poate informaţia preţioasă că Lima e cel mai trist oraş din lume.

Păstrez însă în minte câteva firimituri ca să-mi presar cu ele -  dacă rătăcesc - drumul înapoi spre “lumea asta mică, dar măreaţă”:

-“acul busolei răsturnate care se legăna de o grindă din tavan”;
-“mirările pe o balenieră: trec repede”;
-“naufragiaţi bizari găsiţi plutind în larg pe stinghii, epave, vâsle, bărci de vânătoare, canoe, frânturi de nave japoneze spulberate...”;
-“această treabă învălmăşită pe care o numim viaţă”;
-“lumina căpiată”;
-“mările obraznice”;
-“nebunia subtilă a lui Ahab”;
-“Nebunia oamenilor e de cele mai multe ori vicleană ca o pisică sălbatică. Când crezi că s-a dus, poate doar s-a schimbat într-o formă mai ascunsă. Nebunia lui Ahab nu dispăruse, ci se strânsese mai la fund”;
-“zvonurile înfricoşate şi nemaipomenite care trec de pe o corabie pe alta”.

Ce-ar mai fi de adăugat? Poate de atârnat la vedere tabloul afumat din taverna “La Balena Scuipătoare” despre care nimeni nu ştie ce reprezintă.
 

Citește și: