Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2568 vizualizări 22 mar 2017

16 ianuarie, ora 12.30, aeroportul Mehraban din Tehran. Şahinşahul se pregăteşte de plecare. Sărută Coranul, apoi un ofiţer dintre cei care îl însoţesc ridică deasupra capului Cartea, ca ultimul monarh al Iranului să treacă pe sub ea, aşa cum cere tradiţia. Muhammed Reza se aşază la manşa avionului personal. Plânge. În buzunar vestonului ţine o punguţă cu pământ. Două avioane de vânătoare îl escortează până la graniţă.

... În ziua când prinţesa Ashraf l-a chemat pe David Rockefeller în apartamentele ei din Upper East Side, pe 23 martie 1979, era disperată. Numeroşii prieteni ai petrolului iranian refuzau să-i primească fratele, de teama regimului ayatollahilor care se instaura şi care îi ceruse deja extrădarea. Preşedintele Anwar El Sadat (cel care urma să moară asasinat în octombrie 1981) avusese curajul să-l primească, dar – presat de organizaţiile islamiste – a trebuit să-l roage, după o săptămână, să-şi găsească alt adăpost. L-a primit regele Marocului, pentru câteva zile, mutându-l din Marrakesh la Rabat şi apoi la Dar es Salaam. Şahinşahul era însoţit de împărăteasa Farah şi puţini  ştiau că suferă de cancer în fază terminală.

În seara aceea de 23 martie, din New York, geamăna regelui regilor l-a implorat pe David Rockefeller, care făcuse (încă o) avere de pe urma tranzacţiilor cu Iranul, să-i ajute fratele: “Nu are unde să plece, nu are unde să se întoarcă!”. L-a rugat  să-i vorbească preşedintelui Jimmy Carter (invenţia Trilateralei, adus la putere de Rockefeller) -  ca să-i permită intrarea în Statele Unite şi tratamentul într-un spital american, ceea ce iniţial Carter refuzase.

David Rockefeller explică, în cartea sa de memorii, “poziţia dificilă” în care l-a pus atunci prinţesa. (Erau săptămânile când oficialii de la Tehran îi cereau băncii sale, Chase Manhattan, să restituie depozitele fostului şahinşah, pe care le evaluaseră la zeci de miliarde). Notează cu incredibilă răceală: “Nimic din relaţia mea anterioară cu şahul nu fusese de natură să mă facă să mă simt foarte obligat faţă de el. N-a fost niciodată un prieten faţă de care să am o datorie personală, şi nici relaţia lui cu banca n-a fost una care să justifice să-mi asum riscuri personale în numele lui. Într-adevăr, ar fi putut exista repercusiuni severe asupra Chase Manhattan, dacă autorităţile iraniene ar ajuns la concluzia că am fost de prea mare ajutor şahului şi familiei sale”. S-a lăsat în cele din urmă înduplecat (un merit enorm îi revine colaboratorului său apropiat, Henry Kissinger).

Preşedintele Carter ezita însă să-şi ajute fostul aliat strategic. Intuia perfect că, dacă îi va îngădui să intre pe teritoriul Statelor Unite, represaliile Tehranului nu vor întârzia să apară, iar primii vizaţi vor fi cetăţenii americani din Iran.

Convorbirea prinţesei Asharf cu David Rockefeller a fost preludiul aşa-numitei crize a ostaticilor.

Muhammed Reza a intrat, în sfârşit, în America, după ce a mai bântuit, până pe 20 octombrie, te miri pe unde (Kissinger îl poreclise “Olandezul zburător”). Şi n–a stat mult, destul însă ca grup de tineri fanatici bine coordonaţi să ocupe ambasada Statelor Unite din Tehran şi să ia 52 de ostatici.

Şahinşahul n-a supravieţuit eliberării ostaticilor. A mai hălăduit prin lume, până când tot preşedintele Sadat l-a primit din nou. A murit, pe 27 iulie 1980, la ora 9.45, în spitalul militar din Cairo. Împărăteasa Farah i-a scos de sub pernă punguţa cu pământ...

(Va urma)

Citește și: