Publicat

15

aprilie

2011

18:31

62

vizualizări

Căderea Izvoranilor

Căderea Izvoranilor

S-a încheiat prima încredinţare de minor filmată de la sol şi din elicopter. Transmisiunea a ţinut patru ceasuri, interesul public justificând perfect maratonul live, de când populaţia a ajuns să-i cunoască aproape intim pe pârât şi pe vătămată. În ceea ce priveşte obiectul executării silite, acesta a fost prezentat publicului încă de la stadiul în care se afla sub forma unui test de sarcină pozitiv. Practic, toţi suntem ocupaţi cu divorţul şi custodia, deşi unii nici nu sunt însuraţi, unii nici n-au copii.
De mirare nu e că se dă de la descuiera Izvoranilor ca de la căderea Constantinopolului. De mirare e că se mai dă şi altceva. De fapt, e şi periculos să schimbi subiectu. M-a întrebat una adineauri dacă s-a tras cu arma la Izvorani. Săraca; i se încurcase în cap tămbălăul de la Columbeanu cu crima de la Craiova. Deci, atenţie mărită - în special cei care aţi deschis mai târziu breaking news-ul: la Izvorani doar s-a aplicat legea. E drept că celeritatea a avut puţin de suferit cu dinţii la gard, dar tragicomic a fost ca la carte.
Închei cu o scurtă explicaţie juridică. După cum ştiţi, legea e o chestiune de ciocan. Judecătorul îl apucă de coadă, zice "15 ani" şi, când dă cu el în catedră, te-ai şi dus. Asta se numeşte justiţie cu ciocanul de lemn. La Columbeanu acasă a fost justiţie cu ciocanul de două kile în broască. Nimic neobişnuit sau care să scadă încrederea populaţiei în Codul de procedură - cum sugerau nişte columbologi. Din contră (vorba manualelor de utilizare), nu încercaţi să faceţi la voi în bătătură ce-a făcut Columbeanu la el pe domeniu: se poate lăsa cu schimbare la faţă.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Vestea care a luat prin surprindere tenisul românesc: a rămas însărcinată şi se retrage temporar

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info