Când creşterea economică nu mai e de ajuns

Când totul merge ca uns, când cuvântul criză apare pe burtiera televiziunilor de ştiri referindu-se la state africane, mediul economic din România, în special străinii, ignoră cu o privire îngăduitoare agitaţia mediului politic. Creşterea economică e mare, bazată pe consum, deci românii cumpără din ce în ce mai mult şi asigură vânzări mari şi profituri pe măsură pentru majoritatea companiilor. Inflaţia este destul de consistentă, vreo 7%, dar creşterile anuale de circa 20% a salariilor atenuează din sentimentul de disconfort al populaţiei. Managerii stau calmi şi se uită pe graficele de vânzări şi de profit, care merg în sus de câţiva ani buni. Televizorul e închis sau dat pe un canal de muzică.

Suspendarea preşedintelui sau scoaterea de la guvernare a unuia dintre partidele care au format după alegeri Guvernul, anunţul de mărire a salariilor bugetarilor sau deficitul de cont curent periculos de mare sunt neinteresante atât timp cât banii sunt ieftini, deci dobânzile sunt mici şi românii cumpără. După ce preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie, pe 19 aprilie 2007, leul nici nu s-a clintit faţă de euro. Investitorii străini şi-au făcut calculele şi au zis că treaba merge înainte, că politicienii nu au cum să greşească atât de mult încât să strice o frumuseţe de avânt economic. La fel a fost şi în cazul destrămării alianţei D.A.
A venit însă criza. Dobânzile au crescut săltând evident şi ratele care trebuie plătite la bănci, deci mai puţini bani pentru alte cumpărături. Companiile, care acum sunt nevoite să se împrumute şi ele mai scump de la bănci, fac restructurări, strâng cureaua, renunţă la maşinile de serviciu luate în leasing sau la excursiile în străinătate pe banii firmei. Managerii au aruncat graficele cu previziunile de profit şi au deschis televizoarele pe canalele de ştiri, să vadă ce semnale trimite mediul politic, dacă e plan anticriză sau nu sau ce spun că vor face posibilii prim-miniştri.

Când Parlamentul a votat legea pentru mărirea salariilor profesorilor, în unanimitate, fenomen întâlnit practic numai când votează legi prin care îşi măresc propriile salarii sau pensii, investitorii au rămas muţi de uimire. Tot globul e în criză, toţi strâng cureaua, deficitul bugetar al României şi aşa e mare, dar ei vor să mărească salariile profesorilor cu 50%?

Legea a fost votată pe 30 septembrie. De pe întâi octombrie până pe şase, leul a pierdut faţă de euro 5,6%, în numai patru zile de tranzacţionare, ajungând de la 3,73 lei/euro la 3,94 lei/euro. Câtă încredere poţi să ai în moneda unui stat care se întinde mai mult decât îl ţine? Unii experţi anunţau deja spargerea pragului de patru lei pentru un euro sau chiar al celui de cinci lei pe euro. A urmat episodul doi – promulgarea legii. Discursul prin care preşedintele Băsescu anunţă că îşi dă semnătura a avut loc la orele prânzului. În numai câteva minute după ce a spus că promulgă legea leul a pierdut circa 2% faţă de euro.

Morala? Când economia merge bine şi nu sunt pericole la orizont, politicienii se pot “juca” de-a guvernarea sau de-a opoziţia cum vor ei pentru că managerii se uită la datele economice, la avântul suficient de mare cât să absoarbă eventualele greşeli ale mediului politic. Când e criză, oricât de bine ar merge economia locală, orice semn greşit din partea mediului politic amplifică nesiguranţa investitorilor. Exemplul cel mai clar este că, deşi INS a anunţat miercuri o creştere economică record a României, de 9,1% (cea mai mare din Europa), în trimestrul trei, leul s-a depreciat. Avântul economic nu mai poate absorbi sau compensa, în vreme de criză, stângăciile mediului politic.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine