Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2643 vizualizări 15 dec 2017

Regele Mihai a fost, cu adevărat, unsul lui Dumnezeu pe pământul ăsta încărcat cu toate păcatele lumii. Singurul dintre regii ţării, ai dinastiei de constructori ai patriei, ai strângătorilor neamului, la un loc – al lui -, uns de Biserică.

Numai o astfel de personalitate, dăruită - ai cărei supuşi, care l-au văzut, l-au atins, şi l-au numit, cât a purtat sceptrul (10 ani din suta lui) au plecat, de mult, în cer -, este petrecut, astăzi, spre marea împăcare, de zeci de mii de tineri români, ce nu l-au ştiut, nu l-au gândit şi nu l-au trăit vreodată.

Şi m-am întrebat de ce atâţia români au mers la Rege – încet, în şoaptă, cu o răbdare copleşitoare, cu un bun-simţ aproape neştiut, cu ochii în lacrimi, în tăcută durere, adâncă, neprefăcută, fără trucuri, fără mironoseli, fără spectacol, fără circ, noi, artizanii grotescului, ai absurdului, ai trimiterii în derizoriu…

Plini de respect au fost românii la catafalcul regelui lor. Cum ţara ar fi fost, astfel, cu regele său viu şi la putere.

Şi am înţeles atunci că doar un rege hărăzit poate fi iubit, dincolo de viaţă şi de moarte, de popor, în ciuda disperării tuturor conducătorilor lui, certaţi cu Dumnezeu, cu istoria, cu respectul, crescuţi şi modelaţi în „retortele” bolşevismului degenerativ.

Că un popor cu încredere, cu spirit, cu echilibru şi dragoste în fibra lui adâncă, nu poate fi îngenuncheat; nu poate fi contaminat de non-sens, de răutate; nu poate fi abătut de la drumul său, către lumină.

Şi am mai înţeles, atunci, că fiecare român, care a rezistat ore în şir, pentru a rămâne o clipă în preajma regelui, a mers acolo ca să-şi primească „raţia” de har, de demnitate şi tărie, ca pe o bucată de anafură în faţa sfântului altar.

Ca să depună jurământul lui tăcut, în faţa suveranului; să-l asigure că nu va ceda în faţa degringoladei, a umilinţelor, a nedreptăţilor la care este supus de oameni politici fără anvergură, fără busolă, fără simţul realităţii şi fără iubire de ţară şi popor.      

Pentru asta sunt românii, de la moartea suveranului, tot mai răbdători şi modeşti. Ca să fie una cu regele lor.

Ca să preia ei ţara de acolo de unde a lăsat-o Mihai, când a plecat la Ana.        

„Un om atât de răbdător şi de remarcabil...”, cum spunea Prinţul Charles.

Citește și: