Publicat

15

februarie

2017

08:15

7011

vizualizări

Care pitic din Albă ca Zăpada e securist?

Să nu vorbeşti de funie în casa spâzuratului, asta nu înseamnă că ea nu există. Cam aşa stau lucruile şi cu presa care se învârte în jurul cozii atunci când în spaţiul public apare câte o informaţie referitoare la acoperiţii care îşi fac treaba, bine mersi, printre mulţii jurnalişti oneşti. Subiectul, cu câteva excepţii, se regăseseşte în ştiri seci, de obicei în subsolul paginilor. Problema este însă una reală şi pune în discuţie un drept fundamental, acela de liberă exprimare căreia i se circumscrie libertatea presei.

Care pitic din Albă ca Zăpada e securist?

Să nu vorbeşti de funie în casa spâzuratului, asta nu înseamnă că ea nu există. Cam aşa stau lucruile şi cu presa care se învârte în jurul cozii atunci când în spaţiul public apare câte o informaţie referitoare la acoperiţii care îşi fac treaba, bine mersi, printre mulţii jurnalişti oneşti. Subiectul, cu câteva excepţii, se regăseseşte în ştiri seci, de obicei în subsolul paginilor. Problema este însă una reală şi pune în discuţie un drept fundamental, acela de liberă exprimare căreia i se circumscrie libertatea presei.

Zilele trecute, câţiva jurnalişti de investigaţie au atins subiectul într-o dezbatere a Frontline Club despre cum joacă serviciile în viaţa publică. Discuţiile la care au participat câţiva zeci de oameni şi au fost transmise live pe Facebook nu s-au prea regăsit ştirile din mass media relevante. Poate nu întâmplător remarca unul dintre vorbitori că, în România, „agenda unui pol de presă este influenţată de un serviciu secret sau de altul”. 

În urmă cu doi ani, fostul şef al SRI, George Maior, susţinea într-un interviu la B1Tv, că, în privinţa acoperiţilor din presă, Serviciul stă „cum stau toate statele democratice din lume”. „Ofiţerul acoperit este o latură specială, o armă specială al oricărui serviciu de informaţii, sarcina lui este ca folosind această calitate să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”, spunea Maior. Vom afla vreodată identitatea lor? Fostul şef al SRI a fost tranşant: „Asta este ideea, că nu! De asta e vorba de ofiţeri acoperiţi şi de informaţii de stat”. 

O astfel de bombă detonată de un şef de serviciu secret ar fi avut efecte devastatoare într-o societate cu democraţie consolidată, iar primii care ar fi reacţionat ar fi fost chiar jurnaliştii. În 2005, un scandal uriaş a avut loc în Germania, unde s-a aflat că ziaristul Wilhelm Dietl a fost vreme de 11 ani spion al agenţiei de informaţii BND în Orientul Mijlociu. Scandalul a fost declanşat de cotidianul Berliner Zeitung care a susţinut că BND a avut ani de zile agenţi acoperiţi care i-au spionat pe jurnaliştii germani, depăşindu-şi autoritatea şi încălcând legea. Der Spiegel l-a numit pe Dietl „trădător”, chiar dacă acesta s-a apărat susţinând că informaţiile pe care le furniza nu aveau legătură cu colegii săi, ci cu persoanele cu care acesta intra în contact pentru documentarea unor anchete în zone de conflict. (Toată povestea o puteţi citi AICI)

A fost înfiinţată o comisie parlamentară în care reprezentanţii BND au venit cu explicaţii nesatisfăcătoare: „ Da, am spionat jurnalişti, dar am făcut-o nu pentru a le provoca vreun rău, ci pentru a ne proteja ca stat. Nici opiniile, nici simpatiile lor politice nu ne-au interesat, ci doar sursele lor. Singurul nostru scop a fost de a afla cine a provocat scurgeri de informaţii clasificate către jurnalişti”. 

Urmare a acestui scandal, în Codul Presei din Germania a fost introdusă o prevedere clară, anume că meseria de jurnalist nu este compatibilă în niciun fel cu serviciile de informaţii.  

Raţiunea unei astfel de decizii este cât se poate de clară: libertatea presei se circumscrie libertăţii de exprimare, iar datoria presei este „să comunice informaţii şi idei dezbătute în arena politică, la fel ca şi cele privind alte domenii de interes public. Presa nu are numai datoria de a comunica astfel de informaţii şi idei, dar publicul are, de asemenea, dreptul de a le primi” (CEDO, Lingens v. Austria, 1986; Sener v. Turcia, 2000; Thoma v. Luxembourg, 2001; Dichand şi Alţii v. Austria, 2002 etc). Orice ingerinţă din partea instuţiilor care exercită puterea este nepermisă, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite cumulativ trei condiţii: 1. restricţia e prevăzută de lege, 2. protejarea securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, siguranţei publice; menţinerea ordinii publice; prevenirea criminalităţii; protecţia sănătăţii şi a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora; împiedicarea divulgării de informaţii primite în regim de confidenţialitate şi garantarea autorităţii imparţialităţii puterii judecătoreşti şi 3. este necesară într-o societate democratică. 

Potrivit jurisprudenţei Curţii sarcina de a aduce dovezi că toate trei condiţii sunt îndeplinite îi revine Statului. „În cazul în care Curtea stabileşte că Statul nu reuşeşte să prezinte dovezi cu privire la respectarea uneia din cele trei condiţii, Curtea va sista examinarea cauzei şi va decide că ingerinţa respectivă era nejustifi cată şi, prin urmare, că libertatea de exprimare a fost violată. „Ingerinţa Statului” trebuie să fi e interpretată ca orice altă formă de ingerinţă din partea oricărei autorităţi care exercită puterea şi obligaţiile publice sau care se află în serviciul public, precum ar fi instanţele judecătoreşti, procuratura, poliţia, forţele de menţinere a ordinii publice, serviciile de securitate, administraţiile centrale şi locale, departamentele guvernamentale, comandamentele militare, structurile publice profesionale”(Ghid privind punerea în aplicare a articolului 10 al Convenţiei europene pentru Drepturile Omului, pg 32-33). 

Revenind la afirmaţiile fostului sef al SRI, acoperind diplomatic gravitatea problemei, acesta a omis să explice care este misiunea concretă şi de importanţă capitală pentru securitate a agenţilor acoperiţi din presă. Câteva întâmplări, de-a lungul celor 17 ani de lucru în domeniu, mi-au construit o imagine asupra fenomenului. Serviciul se orientează asupra a două categorii de ziarişti. Primii, mai mici, fără funcţii, cărora li se plasează o serie de informaţii care trebuie să apară pentru a avertiza/santaja anumite persoane publice că se ştie mai mult despre ele, scopul fiind intimidarea acestora. Pentru astfel de prestaţii, în interes naţional cum sunt prezentate, jurnaliştii respectivi sunt plătiţi cu sume derizorii şi chiar înainte semnează un fel de contract. A doua categorie sunt ziariştii care au influenţă, care pot decide şi impune anumite abordări editoriale, mesajele fiind astfel legitimate. Plăţile ar fi substanţiale în astfel de cazuri. Nu întâmplător subiecte sensibile, semnalate de jurnalişti oneşti, explodează la intervale nejustificat de mari de timp de la producerea lor, prezentând însă o versiune cosmetizată. Aş aminti aici decizia CCR în cazul interceptărilor SRI care a fost tratată ca o lovitură dată luptei anticorupţie, sau subiectul acoperiţilor din justiţie, închis în mare parte în mass media după un comunicat sec al CSAT, deşi în ambele cazuri este vorba de lezarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor.  

Astfel de acţiuni sau inacţiuni(ignorarea voită a unor subiecte de interes public) constituie, în fapt, o violare a libertăţii presei, a libertăţii de exprimare, prin prezentarea unei realităţi manipulate, specifică propagandei unor sisteme departe de a fi democratice. 

Însă, în faţa unei asemenea provocări, Comisia de Control a SRI, prin vocea preşedintelui său Adrian Ţuţuianu ne anunţă că va vedea „dacă există, pe undeva, în dreptul comparat un asemenea tip de interdicţie” jurnalist-agent acoperit. Înainte de a căuta însă, pe undeva (sic!), dl. Ţuţuianu concluzionează că, din câte ştie el nu există şi găseşte un argument „istoric”: „Walt Disney la un moment dat a fost unul dintre cei care lucrau cu CIA”.

Dacă vom accepta, din start, un astfel de deznodământ, nu ne mai rămâne decât să aşteptăm de la Comisia de Control a SRI să ne anunţe, în urma unor verificări, care din piticii din Albă ca Zăpada e securist. Pun pariu că şi asta ar fi breaking news.  

 
 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Moment istoric! Simona Halep toate motivele să sărbătorească. Anunţul făcut astăzi

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info