Câţi ani îi ia unui poliţist să ajungă de la stadiul de om la stadiul de peşte
Poliţist, substantiv interlop
DGA audiază azi 31 de poliţişti din Bucureşti; au fost eliberate 82 mandate de aducere şi 30 de autorizaţii de percheziţie; 12 procurori anchetează agenţi acuzaţi de luare de mită, favorizarea infractorului, complicitate la prostituţie şi proxenetism, tortură.
Lideri ai sindicatului poliţiştilor sunt tentaţi să scuze fărădelegile acestora, prin aceea că, micşorându-li-se salariile, bieţii oameni au rămas fără bani de rate.
Sincer vorbind, o astfel de abordare ar putea reda cuvântului "sindicat" vechi conotaţii mafiote. E grav, ca reprezentant al acestei organizaţii, să justifici transformarea organului de ordine în organ al dezordinii, într-un atare registru. Nu mai puţin ciudată este împăunarea unor reprezentanţi ai Poliţiei, care se "umplu de glorie" pe ei şi onor instituţia la care activează, evocând acţiunea DGA-ului: "În instituţiile noastre există înalte standarde de moralitate, poate mai mult decât în alte părţi, şi e normal să fie aşa. Este o acţiune de amploare care dovedeşte că instituţia lucrează. Am monitorizat timp de patru luni această situaţie. Am cooperat foarte bine cu celelalte organisme", spun ei.
Întrebarea care se pune este în ce măsură ar fi avut loc o atare acţiune - absolut necesară, dar târzie şi restrânsă ca arie - dacă n-ar fi existat obligativitatea concedierii unui număr important de poliţişti în perioada imediat următoare?
Poate că unii dintre liderii sindicatului poliţiştilor uită sau doar mimează amnezia în ceea ce priveşte vechea şi "buna" colaborare dintre poliţist, interlop şi reprezentantul politic al administraţiei locale - primar, şef de consiliu judeţean etc - de-a lungul multor ani, deja trecuţi. Constituirea, proliferarea şi dezvoltarea clanurilor mafiote, astăzi scăpate, în mare măsură, de sub control, au avut loc sub ochiul cel puţin îngăduitor, dacă nu atent şi interesat, al reprezentanţilor autorităţii statului mult înainte ca poliţistul să simtă rigorile reducerilor salariale şi de personal, care l-ar "obliga", vezi Doamne, să se dedea haiduciilor urbane, spre a continua să fie un platnic bun al creditelor personale.
Să nu fi remarcat şefii poliţiei, timp de decenii, "punctele de lucru" ale prostituatelor, deschise în diverse stabilimente de lux, în vaduri de fiţe, de-a lungul centurii Bucureştiului, la lizierele pădurilor de pe DN 1, DN 2, DN 3… şi, de asemenea, pe întreg parcursul tuturor drumurilor intens circulate, indiferent de sezon - un exemplu superlativ al afacerii de gen fiind şoseaua Constanţa-Mangalia, o "linie" a modei unde fetele expun tablouri de un pitoresc extravagant?! Să nu fi avut ei habar de varietatea taxelor de protecţie plătite de peştele mic, rechinului flămând, pe întreg cuprinsul patriei?! Să nu aibă habar de vânzarea drogului, la lumina zilei, în poarta liceelor, a spitalelor ori a cârciumilor?!
Să nu-şi fi pus, niciunul dintre şefii Poliţiei, ai DGA, ori ai SRI, zeci de ani, întrebarea: "de unde domnule atâta tupeu la bagabont?!", pentru ca să-şi poată răspunde, imediat şi logic: "ăsta ori e omul nostru, ori e protejat de-ai noştri" şi să ia măsurile care se impun? Să fie asta o afacere "blitz" a poliţistului-interlop, declanşată cu doar câteva luni în urmă şi să nu fi existat, cu adevărat, cele două decenii de îngăduire a organizării crimei organizate? Greu de crezut.
Pentru că unui poliţist, conform involuţiei speciilor, îi trebuie ani buni ca să ajungă de la stadiul de om la acela de peşte.
Marian Sultănoiu este senior editor al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













19 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cat ii ia de la om la peste? E jumate peste cand intra in politie. Ce om normal la cap vrea sa intre in politie? ce om normal la cap isi da copii la scoala de politie?
De fapt nu e vorba de cati ani ii ia, ci de cati bani primeste. La fel ca-n bancu ala cu Radio Erevan.
Mai este oare cineva atat de naiv incat sa nu-si dea seama ca succesul si prosperitatea unor ''meserii'' de tipul ciorditor, sut, camatar sau peste nu este rodul sustinerii constante a infractorilor de catre o parte importanta a politiei si a justitiei(sic!) romane.
Marite Sultan(oiu),au nu este firesc ca "pestii"cei mici sa ia exemplul "rechinilor"mari?Si unii,si altii,sunt platiti din banul public,ca sa asigure respectarea legii,in folosul linistii publice,a sigurantei,vietii si averii contribuabilului daco- rroman.Oare cati dintre ei ar fi in stare sa ne explice teoria contractului social,enuntata acum mai bine de 200 ani?Oare or sti macar ce inseamna?Nu,dar sunt experti la recoltatul taxei de protectie de la contrabandistii de droguri,alcool,tigari de contrabanda, "traseiste" si alte "erori baltzate" ale "democratiei originale"
Totusi, sa nu generalizam...
Jurnalişti cu ochii umezi
Jurnalişti cu ochii umezi să veniţi voi cu soluţii,
Nu să criticaţi intr-una unde-i hoţul prindeţi hoţii.
Voi prestaţi pentru bilete pe la trusturi, tonomate,
Nu vă doare nici la bască să luptaţi pentru dreptate!
Va veni si ziua aia cand vă va taxa poporul,
Nu vă vor lua in seamă şi nu vă vor da onorul.
Voi in epoca de aur i-aţi cantat pe dictatori,
Dar acum să ştiţi voi bine că veţi plange uneori!
Acei care cotizează şi vă dă un pranz de hrană,
Nu mai pot fura intr-una şi devin de pus pe rană.
Vă vor anula şi conturi iar ratele de la bănci,
Inecaţi in datorii voi veţi fi chiar fără bărci!
Cu minciunile scornite şi scandaluri fără număr,
Nu aţi pus mintea la treabă şi nu vă doare la umăr.
Comentaţi doar despre fufe, manelişti şi infideli
Vă creşte rating-ul mare numai bun pentru tembeli!
Gresit ! Ei s-au nascut peste (sic). Evolutia spre om este o chestune optionala. Problema tine de resurse umane. Si vorba aia: Cine se aseamana se aduna.
Aceste situatii incredibile pentru orice politie din lume demonstreaza managementul idiot al M.A.I., in general, si al Politiei Romane, in special. In orice tara europeana si nu numai, ministrul si capii politiei ar raspunde in secunda urmatoare cu scaunul! La noi, toti primesc laude pentru, vezi Doamne, intransigenta, bla-bla-bla....
Involuat esti tu bai tembel de ziarist.Nu-i baga in aceeasi oala pe toti "boule". Asta este rezultatul politicii,adica promovarea cadrelor pe pile si bani.Asa ceva se face in toate sectoarele. Cine sa mai ia masuri atunci cind ai sefi aserviti si total pe linga meserie ?
Dar cu neuronul tau(singurul de altfel) domnule ziarist preferi sa jignesti o mare de oameni. Cu cei corecti ce faci?
Si mai grav: să nu fi remarcat şefii poliţiei, timp de ani intregi, "punctele de lucru" ale traficantilor de droguri?
BA DA DESTEPT ESTI!MAI BINE TE-AI DOCUMENTA SI AI VEDEA CUM TRAIESC CEILALTI CARE SUNT CORECTI!DE CE NU TE DUCI SA FACI UN REPORTAJ CU IGAS SA VEZI PE CE A DAT BANII CARE SE CUVENEAU POLITISTILOR LA SFARSIT DE AN PE NORMA DE ECHIPARE!NU STITI DECAT SA ARUNCATI CU PIETRE IN POLITISTI!NU S-O INTOARCE VREODATA ROATA SA VA FACEM SA TREMURATI PE STRADA CAND O SA NE VEDETI?