Chemaţi liftul!

Aflând că diavolul se îmbracă la Prada, mi-am pus coada pe spinare şi m-am dus la cumpărături. Am programare şi la brain stylistu’ meu ca să-mi fac o extensie de creier. Ce urmăresc? Să mă ridic la nivelul consultanţilor americani ai lui Geoană. (Că, de când arde cherosenul şi şade numa-n helicopter, la nivelul preşedintelui PSD nu mă mai pot aburca).

Ca fin analist politic vă spun de la bun început – ca să n-avem vorbe de scădere – că strategiile alea care au costat milioane de dolari le puteam face şi eu, încă de când am absolvit Spiru Haret, la o oarecare distanţă.

S-o luăm sistematic şi să vedem ce ne învaţă maeştrii de peste Ocean:

1) Că Ridzi nu-i ca Udrea. Asta-i o observaţie ascuţită pentru unii care fluieră-n peisajul politic românesc doar de vreo câteva luni. Care-i the american solution? Dacă clientul Mircea nu doarme pe sine (căci ar dormi pe fabrici şi uzine), trebuie să-l atace pe Băsescu ca la biliard: bilă – amantă – bilă. Adică: Ridzi – Udrea – Mircea (ălălalt deştept, ăla de la Constanţa). Ce-i biliardul? O activitate distractivă care se desfăşoară pe o masă acoperită cu postav verde, în care sferele de mici dimensiuni, colorate, sunt lovite cu un baston de lemn subţiat la un capăt – tacul. Geoană a luat-o ad litteram şi tace ca un partizan. N-a scos un cuvinţel nici când ministra Turismului a trimis Parlamentul la odihnă şi tratament all inclusive, nici când frăţiorul Preşedintelui împacheta arme la cornet, ca marmota.

2) Atenţie mărită, zic strategii americani: vor urma, din 1 septembrie, atacuri susţinute împotriva familiei Geoană. Asta-i greu de crezut, recte hard to believe: copiii-s încă nevârstnici, n-au trecut de Monopoly, mai au până să se lanseze în real estate. Prima Doamnă a PSD e o femeie pioasă, îşi petrece timpul mai mult cu crucea roşie. Cât despre Mutter Courage – păzea!, nu vă puneţi cu Coana Margareta că iese cu făcăleţu’ de plăcinte. (Săru’mâna, Bunica Ninja). Concluzie: hai c-aicea they screwed it (au cacarisit-o, cum ar traduce ministrul Pleaşcă).

3) Ce-au mai descoperit americanii: că Oprescu şi Băsescu sunt pe mână. Dacă Oprescu câştigă alegerile – (atrag respectuos atenţia specialiştilor de la Benenson că, în România, e un obicei: mai întâi îţi anunţi candidatura şi-abia p-ormă câştigi alegerile; nu se pot câştiga în ambulatoriu, trust me) – Băsescu va vărsa o lacrimă şi, ca să-l liniştească, Doctorul îl va aşeza în fotoliu de premier.

La cum se mişcă, am o vagă bănuială: consilierii americani ai lui Geoană s-au încurcat cu consilierii americani ai lui Crin Antonescu.

Mi se rupe sufletul, fiindcă ştiu că ăsta-i un an în care Zeus poate fi coborât din Cotroceu (o combinaţie reuşită între Cotroceni şi Empireu). Pe bune. (On the good). Da’ cine să-l dea jos? Crin Antonescu e un personaj heliadesc, care crede că poate răzbi doar învârtind deasupra electoratului biciul sarcasmului indignaţiunii sale. Sunt zile întregi când liberalii par să-i fi pitit pantofii, să-i fi şterpelit hainele, ca să-l ţină în casă.

Ce să mai adaug? Plec, că am oră la psihanalist (abia aşteaptă să mă întindă pe divan). Zic şi eu ca modela mea în viaţă, Elena Udrea, după ce-a învins: „Domnu’ secretar de stat, chemaţi liftu!“

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine