Cine strigă catalogul la alegeri

de Melania MANDAS VERGU Postat la: 18.09.2009 21:41 Ultima actualizare: 19.09.2009 13:04

Întrecere pentru politizarea şcolilor

"Telefoanele funcţionează şi am avut o discuţie pe această temă cu ministrul Educaţiei" (n.m. - ordinul MECI prin care directorii de şcoli din România sunt numiţi de către ministru). Fraza îi aparţine premierului Emil Boc, a spus-o ieri şi prin ea vrea să ne asigure că i-a transmis personal, prin telefon, ministrului Andronescu că "pleacă" dacă pune în aplicare respectivul ordin.

"M-a căutat şi dânsul la telefon, eu nu aveam telefonul la mine (…). Când am revenit, l-am sunat şi eu şi dânsul n-a mai apucat să răspundă, deci răspunsul corect este că n-am apucat să vorbesc cu domnia sa", spune, în replică, de la Galaţi, pe acelaşi subiect Ecaterina Andronescu. Cum se vede, premierul şi ministrul au vorbit unul cu altul, nevorbindu-şi. Poate, cine ştie, s-o fi interpus un fenomen paranormal şi l-a apelul domnului Boc o fi răspuns o altă doamnă ministru. Or, poate doamna Andronescu, după ce-şi salută şeful, cunoaşte o formă acută de pierdere a memoriei. Totuşi, unul dintre cei doi minte. Şi minte temeinic, cu substanţă, cu nuanţe. Minte metodic. Până la urmă, au şi de ce să mintă. Se ceartă pentru un ordin de ministru. Ai zice că-i o prostie. Nu-i! Ordinul acela nu-i unul ca oricare. Prin el, spune Andronescu, se pune capăt sarabandei de schimbări abuzive, pe bandă rulantă a directorilor de şcoli şi a inspectorilor şcolari. Se cere ca toate numirile făcute în ultimile două săptămâni să fie anulate, iar detaşările în interesul învăţământului pe posturile de directori de şcoli şi de inspectori şcolari să se facă doar prin ordin de ministru. Practic, din 16.09 a.c., de când s-a emis ordinul, ar trebui revocate toate schimbările de directori şi inspectori făcute în această toamnă, iar propunerile de noi numiri prin detaşare să fie trimise către MECI care să decidă pe cine alege şi să-l numească pe respectivul prin ordin de ministru. De cealaltă parte, premierul cere ca acest ordin să nu se aplice, fiindcă punerea lui în practică ar încălca "expres programul de guvernare şi Legea educaţiei naţionale". De ce se ceartă cei doi? Scandalul a început fiindcă, de capul lor, simţindu-se zmei, inspectorii şcolari generali au tăiat şi spânzurat în judeţe în această toamnă. Unde inspectorul general e PSD, tot judeţul a căpătat culoarea roşie. Unde satrap e PD-L-ul, toţi directorii de şcoli, adjuncţii, inspectorii şcolari au îmbrăcat haina portocalie. După isprava asta, echipa de zgomote PSD-istă, dar şi cea PD-L-istă a început scandalul. Bătălia se dă pe şcoli fiindcă:

a) se recompensează cu această funcţie orice serviciu făcut partidului;
b) se aranjează prin aceeaşi metodă campania electorală din teritoriu, fiindcă dascălii devin agenţi electorali. Directorul trasează sarcina profesorilor să-i convingă pe părinţi, iar profesorii, de teamă, din laşitate, din complicitate, fac treabă bună. Gândiţi-vă că doamna profesoară vorbeşte cu nea Ion şi tanti Maria, care întreabă şi ei "doamnă, noi cu cine să votăm?". Doamna sau domnul profesor îi luminează pe nea Ion şi pe tanti Maria dându-le numele alesului, iar la nevoie, poate duce şi argumente sau măcar muncă de convingere;
c) circumscripţiile electorale se organizează de regulă în şcoli şi, tot de regulă, reprezentanţii partidelor sunt cadre didactice, chipurile independenţi. Nu e mare scofală să-ţi dai seama că un director de şcoală "de-al nostru", şef de circumscripţie, va închide ochii mult mai uşor, când ai noştri vâră în urnă buletinele de vot.

Adevărul crud este că bătălia pentru şcoală nu-şi are motivaţia în mai binele învăţământului. Binele lor, al politicienilor, este unicul ţel acum în prag de alegeri prezidenţiale. Deşi, formal, se poate accepta explicaţia doamnei Andronescu, cea cu stoparea neregulilor, ordinul în sine, nu-i dă dreptate, întrucât doamna ministru îndreaptă o nedreptate comiţând o alta cât casa. Pentru a-şi pune în aplicare buna sau ascunsa intenţie, doamna ministru a spulberat prin acest ordin două legi organice: a învăţământului şi statutul, care amândouă prevăd că directorii de şcoli sunt detaşaţi la decizia inspectoratului şcolar judeţean.

Nici premierul însă nu-i înger. Este de notorietate că în ultima lună, în timpul discuţiilor pe Legea educaţiei naţionale, tensiunile dintre Andronescu şi Boc au ajuns la paroxism. Iar dacă n-ai demis ministrul, când vedeai bine că se opune deciziilor Guvernului, a o ameninţa acum că pleacă, fiindcă schimbă directori, înseamnă că ori te-au lăsat nervii la spartul târgului, ori că te arde la pipotă, fix de directorii tăi de şcoli pe care Andronescu vrea să-i dea afară. Miza-i mare, aşa că meciul încă se joacă. Acum, când viitoarea lege va interzice ca directorii de şcoli să fie membri de partid, ai lor şi ai lor se străduiesc să-şi implanteze oamenii, ca să fie siguri că nu vor pierde alegerile, ca să fie siguri că nu vor scăpa şcoala din mâini.

La noi, între vorbe şi fapte e un hău. Din păcate, nu se pierd în acesta toţi mincinoşii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

30 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Madalin Ionescu 18.09.2009 22:14

ce/ai patit oare Melanie de ai scris ceva mai de doamne- ajuta? Ca ultima oara cind ai aprut la realitatea tv te-ai dat in spectacol ca o rroma. Erai ca o chivuta. cind ti-ai dat cu pumni in cap erai la paroxism citind ce ai scris aici vad ca ica mai e posibil sa fii salvata! cauta-te la spitalul nr. 6.ÅŸ bea ceaiuri calde, fa dusuri reci si poate...

 
#2 escu 18.09.2009 22:38

Demiteri brutale au avut loc si la ISJ Arges. Cei 16 inspectori scolari (cu concurs) au fost anuntati in dimineata zilei de 10 septembrie 2009 ca trebuie sa revina la catedra. Multi dintre ei sunt oameni cu experienta, al caror contract managerial expira in 2010 sau chiar in 2012. (Alti 4-5 care erau cu delegatie au avut aceeasi soarta. Dar, in cazul lor, era previzibil.)

"Am început demiterea inspectorilor pe criterii de performanţă. " ne spune D-na Ministru. Va garantam ca la ISJ Arges au fost demisi si cei recunoscuti pentru profesionalism. Asa ca acestia se simt jigniti de afirmatiile gaunoase ale d-nei Ministru. Si nu ar fi deranjant daca acestia nu ar fi fost inlocuiti de niste ilustri anonimi.

Asa ca Argesul cred ca este campion la numarul de inspectori scolari demisi. Va invitam sa faceti o statistica la nivel national si o sa constatati ca numai aici este o nebunie, care culmea este gestionata de un inspector scolar general care si-a castigat de patru ori in instanta dreptul de a reveni pe functie. Daca dansul sustine sus si tare ca are contract managerial pana in 2010, de ce nu are puterea sa le respecte pe cele ale subalternilor. Sau nu mai detine puterea ?
Cred ca pentru unii "descentralizarea" reprezinta un mod de a lua in bataie de joc valorile si de a pune la loc de cinste non-valorile.

 
#3 escu 18.09.2009 22:45

Am incercat, fara succes, sa postez urmatorul comentariu pe *://*.bitpress.ro/articole/administratie/4091/va-garantam-ca-la-isj-arges-au-fost-demisi-si-inspectori-recunoscuti-pentru-profesionalism-.html. :

<<Am sesizat ca luni comentariul meu "a tinut prima pagina", datorita d-nei Ana Jianu. In plus, am constatat dupa numarul de accesari, ca este un subiect care preocupa pe foarte multi dintre noi.
Pentru a nu fi acuzata de subiectivism, ii propun d-nei/d-rei Jianu o ancheta prin care cititorii sa stabileasca prin vot care sunt, in opinia lor, inspectorii "recunoscuti pentru profesionalism", dar care au fost trimisi la catedra. De asemenea, care sunt inspectorii recunoscuti pentru neprofesionalism, care meritau sa fie trimisi la catedra.
Si as dori ca urmatoarele intrebari sa nu ramana retorice:
1. Exista in actuala echipa macar un independent (macar de “samanta&rdquowink ?
2. Cand s-a titularizat d-na Dejanu Mariana ? Are dansa si studii de fizica, astfel incat sa ocupe postul de inspector chimie-fizica ?
3. Cati olimpici nationali are la activ inspectorul de limba si literatura romana, cat si cel de matematica? Sau in cate comisii nationale au fost dansele prezente inainte de a veni pe aceste functii? Aceste materii nu le-am luat la intamplare, tinand cont ca sunt discipline de examen national.
4. Cine sunt Blidaru Stefan, Popescu Cristea Elena, Dobre Maria si Zidaru Laurentiu ? Nu am auzit de performantele lor. De exemplu, domnul Blidaru a fost anterior director, astfel incat sa aiba abilitati formate pentru desemnarea sa la compartimentul management?
5. Multumita site-ului bitpress, ne-am convins cine este si d-na Mihai Cristina. Vezi *://*.bitpress.ro/articole/administratie/149/fantana-lui-pendiuc-i-a-facut-sa-cante-pe-politicieni.html
6. De ce din vechea echipa a ramas totusi un inspector scolar cu concurs? Sau, fata de ceilalti, fiind de religie a stiut in plus sa se roage?
7. Dupa principiul “suplinitorul este la mana directorilor”, nu cumva a fost de dorit principiul adaptat “inspectorul scolar fara concurs este la mana ....”.
8. De ce d-nul Ionescu Alexandru pica in picioare pe toate guvernarile? Oare este o deformatie profesionala?
9. Cine a facut organigrama? Oare si in celelalte ISJ-uri din tara “s-a spart” managementul in doua? Asta da solutie, ca sa preintampine un eventual proces. Oare?
10. Oare d-na Ministru stie ce abuzuri de putere s-au inregistrat in Arges? M-am uitat pe Google si mai mult de 11 demiteri, daca nu gresesc, la ISJ Iasi nu exista altundeva in tara. >>
Pentru mai multe informatii privind noua echipa de inspectori scolari impusa acceseaza: *://*.bitpress.ro/articole/administratie/4084/gabriel-bratu-generalul-fara-inspectorat.-sau-cum-poti-sa-fii-sef-si-sa-nu-conduci...-nimic.html

 
#4 escu 18.09.2009 22:50

In Ordinul nr. 5139/16.09.2009 se face referire la "detasarea pentru functiile de conducere din unitatile de invatamant preuniversitar de stat neocupate prin concurs". Era normal ca d-na Ministru sa accentueze si faptul ca "detasarea unora pe functiile de conducere din unitatile de invatamant preuniversitar de stat ocupate prin concurs (de catre altii) sunt ILEGALE". Vezi “Demiteri in bloc la ISJ Arges”

 
#5 ametiti 18.09.2009 23:35

va da in lanturi , in barci , in tornade , in ciocane , in masinute tamponate ,in tornada , in .... acesti ministri mai doamna Vergu de nu mai realizati in ce sunteti dati . e mai bine sa privesti de pe margine si sa vedem cand veti termina balciul asta . se observa dupa ,,preocuparea '' pe care o aveti de a analiza si comenta in mici detalii . nu credeti ca o analiza generala sau in mare nu sunteti in stare nici sa recunoasteti d'apoi sa avem pretentie sa faceti ? de altceva nici nu poate fi vorba fiindca sunteti prea obsedati . mai bine va evitam .

 
#6 mihu 19.09.2009 00:11

auzi stimabila ... la puntul b... cui traseaza directorul sarcini ? tu stii ce vorbesti ? vai de tine presa ca numai rau ati facut tarii . multi foarte multi dintre voi ar trebui sa infundati puscaria... tot ce facem noi bun la scoala distruge mass-media voastra.

 
#7 Profesor 19.09.2009 01:05

In Olt chiar la conducerea inspectoratului sunt oameni (PD-L) care nu au de-a face cu invatamantul , iar directorilor care au vrut sa ramana pe post li s-a impus sa treaca la partidul portocaliu. Cum depolitizam invatamantul ? nu cumva si consiliile locale au un colorit politic in functie de care vor numii viitorii directori ? La nou vorbele goale vor sa aiba greutatea aurului .

 
#8 ION 19.09.2009 04:30

Buna ziua, ma numesc Ion Marian, sunt contrariat de faptul ca toata lumea cauta apartamente pentru Programul - Prima Casa - acestea fiind la preturi f. mari eu detin in proprietate un ansamblu rezidential alexandraresidence.ro in Comuna Tunari -Ilfov, am incercat sa ma asociez cu mai multi dezvoltatori si asocierea cu acestia nu facea decat sa creasca pretul final. Asa ca am hotarat sa devin prprietar de teren si dezvoltator, am contactat 4 firme de constructii, am negociat preturile/mp de constructie la cheie am adaugat pretul terenului si al utilitatiilor si a rezultat:
1. CASA PE STRUCTURA DE LEMN-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=60.000 EURO TVA INCLUS *.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
2. CASA PE STRUCTURA DE METAL-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=65.000 EURO TVA INCLUS *.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
3. CASA PE STRUCTURA DE ZIDARIE-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=75.000 EURO TVA INCLUS *.ALEXANDRARESIDENCE.RO;
4. CASA PE STRUCTURA MIXTA PARTER ZIDARIE SI ETAJ DE LEMN-100 MP LA CHEIE +GRADINA 185 MP + 52,6 MP SERVITUTE +UTILITATI + COMUNITATE(GRADINITA,CAFE RESTAURANT, CLUB, MARKET)=68.000 EURO TVA INCLUS *.ALEXANDRARESIDENCE.RO;

SI ACUM FACETI SI VOI SOCOTELA CE SE MERITA LA PRETURILE ACESTEA CASA SAU APARTAMENT, poateca unii rau intentionati vor spune ca este distanta mare, da sunt 14 km pana in Bucuresti pe soseaua Pipera- Tunari-Dimieni dar sunt microbuze si autobuze sunt cai de acces catre munte,mare, centrul comercial baneasa, catre cele doua aeroporturi, sunt dua pasarele una la calea ferata de la Porche-Nord aproape finalizata si una la calea ferata de la centura Bucurestiului la intrare in Tunari care estein curs de executie se poate ajunge la noua autostrada Buc.-Bv- 3 km, se va face intrare la Aeroportul Otopeni prin Tunari la numai 800 m de cartier.Deci trageti voi concluziile.

 
#9 academia vedetelor 19.09.2009 06:56

specializda Andronescu pe canapeaua de pizdanalista din domeniul specializdei Vergu Melanja.

 
#10 nume autor 19.09.2009 07:31

sa declansat o extorsiune a degajamentului contorsionar in care nu am putut dormi cu nevasta-mea in pat banuindu-ma de purtatorul spiruluitei Katerinci adica in speta de mare porco de la mine din prevaz . prevazator cum sunt am cautat porco la spirala pe care am inghitit-o chiar de putuia . pituia . puitiuitia. piuitutuia . piuituitia . da. spiruluita cu parul cretos specializda in floculbengos .guita nuitescu versus nuita guitescu .

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa