Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2880 vizualizări 10 dec 2017

Sigur, declaraţia lui Barna se referea la cei care trăiesc, în ultima vreme, cu capul în nisip, pentru ca, mai târziu, de-a lungul campaniilor electorale, să-şi scuze propria detaşarea cu formula, „În România, nu avem cu cine vota”. Dar este la fel de adevărată şi în toate celelalte cazuri.

Dacian Cioloş, acest lider-fata-morgana al opoziţiei unite, parlamentare&sociale româneşti, a declarat astăzi următoarele: „Din platforma România 100 se va desprinde un partid politic. Noi, cei care am fondat România 100, suntem hotărâţi să facem asta. (…) Lucrăm la acest partid, lunile următoare vom fi în măsură să îl prezentăm. Nu e o lansare azi, noua formaţiune urmând să se prezinte la următoarele alegeri cu o ofertă politică, indiferent când vor avea loc acestea…”.

Înţelegeţi cum vine vorba lui?

Adică, în caz că vor fi alegeri anticipate, zilele-astea, progenitura politică a platformei România 100 va fi gata să candideze. Dar dacă nu vor exista anticipate, atunci, pusi, până la alegerile la termen, în 2020.

Cum s-ar spune, băieţi, noi suntem pregătiţi, dar până la alegeri nu ne erodăm/băgăm în seamă/afectăm imaginea aiurea.

Ce mai spune Cioloş?

„Există riscul ca acest proiect să ducă la fărâmiţarea opoziţiei. Ne-am gândit şi la asta, mi se pare ca o responsabilitate pe care nu am cum să nu o asum ca din această platformă să se desprindă un partid, care nu va acţiona împotriva celor care împărtăşim valori şi principii comune. Vom fi deschişi colaborării cu cei cu care putem lucra”.

Adică, fostului premier îi trece prin cap, în acest moment, că lansarea partidului său poate duce la „fărâmiţarea opoziţiei” (ce-o mai fi-nsemnând şi asta), deşi nu intuim din ce motive, de vreme ce partidul se naşte deschis colabărărilor fireşti (desigur, dacă partidele de dreapta vor supravieţui până atunci).

Mie mi se pare cel puţin stranie această plasare în expectativă a fostului premier, deşi, după nazurile pe care acesta le-a făcut către finalul exerciţiului său guvernamental, în 2016, înainte de alegeri, interzicând cu fermitate folosinţa publică a imaginii sale, în campanie, atât de către PNL, cât şi de către USR, n-ar trebui.

Mă întreb unde s-ar fi aflat, astăzi, opoziţia, dacă niciuna dintre caprele politice ale dreptei sau apropiate de ea n-ar fi ţinut cozile atât de sus, ori de câte ori a apărut oportunitatea realizării unei unităţi politice.

Ca să nu mai spunem de faptul că anunţul lui Cioloş, despre partidul său conservă, a venit imediat după luarea de poziţie (de evident bun-simţ) a uneia dintre personalităţile reprezentative ale societăţii civile româneşti, maestrul Victor Rebengiuc.

„Sunt sătul de comunism, durează de prea mult timp, vreau o ţară normală!”, i-a spus acesta lui Cioloş, cerându-i, implicit să se grăbească, cu doar puţin timp înainte ca acesta din urmă să ne dea întâlnire la viitoarele alegeri, „indiferent când vor fi ele”.

Ceea ce s-a potrivit foarte exact cu opinia lui Barna: „Pasivitatea e (totuşi) o formă de complicitate”.

Mă întreb: cât mai are de aşteptat omul excepţional, Mihai Şora, la cei 101 de ani ai săi – care şi-a asumat, deja, rolul de „Instituţie de luptă, cu toate armele sale, împotriva dereglării statului de drept” -, până la lansarea partidului-vedetă a lui Dacian Cioloş, care va fi, nu-i aşa, placa turnantă a dreptei unite…

Citește și: