Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2359 vizualizări 23 nov 2017

Pornind de la lecturile biblice ale acestor zile, primele două cărţi ale Macabeilor, Suveranul Pontif ajunge în modernitate, vorbind despre ”şcolile de îndoctrinare” care nivelează, cu boldozerul ideologiilor, diferenţele, distrug memoria popoarelor:

”Colonizările ideologice şi culturale privesc doar către prezent, neagă trecutul şi nu se uită la viitor. Trăiesc în clipa de faţă, nu în timp, deci nu pot promite nimic (...). Se ia libertatea, se demolează istoria, memoria poporului, şi se impune tinerilor un sistem de educaţie. Toate şcolile de îndoctrinare,  la fel. Unele,  chiar cu mănuşi albe. De pildă, o ţară, o naţiune cere un împrumut, însă i se spune: Ţi-l dau, însă trebuie să-i înveţi pe tineri cutare, cutare şi cutare lucru. Şi sunt indicate cărţi care şterg tot ceea ce Dumnezeu a creat şi cum a creat. Şterg diferenţele, şterg istoria, iar lumea începe să gândească în acest fel. Cine nu gândeşte astfel trebuie dat deoparte, ba chiar persecutat (...). Cu această intenţie de a-i aduce pe toţi la un numitor comun şi de a şterge diferenţele, comit păcatul hidos al blasfemiei împotriva lui Dumnezeu Creatorul. De câte ori apare o colonizare culturală şi ideologică, se păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu Creatorul, fiindcă se doreşte schimbarea Creaţiei aşa cum a făcut-o El. Împotriva acestui fapt, care de-a lungul istoriei s-a petrecut de multe ori, nu există decât un leac: mărturia, adică martiriul”.

Globalizarea conţine această febră a egalitarismului: “Toţi la fel, nu este loc pentru diferenţe, nu există spaţiu pentru ceilalţi, nu este loc pentru Dumnezeu. Aceasta este rădăcina perversă. În faţa acestor colonizări culturale, care se nasc din perversitatea unei rădăcini ideologice”.

Şi, totuşi, Papa identifică un leac care ”să ne ajute în momentele de confuzie în faţa colonizărilor culturale şi spirituale care ne sunt propuse” - acelaşi ca în urmă cu două mii două sute de ani, pe vremea lui Antioh al IV-lea Epifaniu:  cele mai curajoase femei, mamele. Doar ele ne pot ”păstra memoria şi rădăcinile istorice”. Mamele, care ”vorbesc de două ori limba strămoşilor”.

Citește și: