Comportament de mare putere, pe banii altora
Sindicatele îşi întind singure o cursă. Dacă o modestă rectificare bugetară, de puţin peste un procent din PIB, le-a supărat atât de tare încât s-au apucat să tragă toate gloanţele, cu ce vor lupta la a treia sau a patra ajustare a principalului cont al Guvernului? Pentru că românii vor trebui să strângă serios cureaua, şi nu numai în 2009. Creşterea economică accelerată din ultimii ani nu s-a bazat pe economisirea internă, ci pe împrumuturi externe. Băncile au devenit dependente de finanţarea externă, iar deficitul de cont curent a depăşit limitele de sustenabilitate. Altfel spus, dezechilibrele care au sporit vulnerabilitatea economiei româneşti sunt opera guvernanţilor noştri. Criza mondială, asupra căreia se aruncă adesea anatema, nu a făcut altceva decât a turnat gaz pe focul deja existent.
Ceea ce s-a stricat în patru ani nu se poate însă îndrepta într-un an sau doi. Iar derapajele sunt foarte puternice. Wikipedia (Enciclopedia gratuită) a publicat o clasificare după mărimea absolută a deficitului extern a 181 de ţări. Pe primul loc este China, cu un excedent de 371 de miliarde de dolari, iar pe ultimul loc sunt Statele Unite, cu un deficit de 731 de miliarde. România, cu un deficit de 23 de miliarde de dolari, ocupă locul 173, într-o grupă selectă de ţări, cum sunt Franţa, Marea Britanie sau Statele Unite. Ţara noastră trăieşte deci ca o mare putere mondială, dar pe banii altora. Or, nimeni nu te împrumută la nesfârşit pentru consum.
Românii sunt plătiţi prost numai dacă îi judecăm după aspiraţiile lor. Toţi vor salarii ca în Austria sau Italia, nimeni nu se uită însă la marele decalaj de productivitate dintre România şi ţările respective. Iar omisiunea lor este explicabilă: la noi se ignoră faptul că salariile nu pot creşte decât în funcţie de performanţele economice. Când se dau bani mai mulţi din alte raţiuni decât cele economice, oamenii sunt amăgiţi. Pentru că ceea ce primesc astăzi în plus trebuie să dea mâine înapoi cu vârf şi îndesat. O astfel de corecţie este constrâns să facă Guvernul Boc, după doi ani în care salariile din sectorul public au crescut cu mult peste productivitatea muncii. Asemenea păcăleli nu ar fi posibile, dacă opinia publică ar gândi economic şi nu ar mai crede că tot ce zboară se mănâncă. Vinovaţi pentru faptul că promisiunile făcute cadrelor didactice sau pensionarilor nu au fost onorate nu sunt numai politicienii mincinoşi, ci şi cei care i-au crezut, în pofida atâtor atenţionări ale Băncii Naţionale.
Prin acordul de împrumult cu FMI şi Comisia Europeană, România a cumpărat timp, în sensul că are posibilitatea să facă ajustările necesare treptat şi nu dintr-odată, cum ar fi fost constrânsă să procedeze dacă ar fi rămas singură. Primii bani de la FMI au şi intrat în rezerva internaţională de la BNR. Tranşele următoare vor veni însă numai dacă vor fi îndeplinite condiţiile din acord, mai modeste ca niciodată. Coaliţia PD-L-PSD are însă o problemă serioasă. Poziţiile celor două partide cu privire la buget sunt conflictuale. Nici nu debutase campania pentru europarlamentare, când domnul Geoană începuse să plângă pe umerii celor nevoiaşi. Experienţa celor două decenii de tranziţie a arătat cât se poate de clar că astfel de politici populiste nu numai că nu restrâng aria sărăciei, dar o extind şi mai mult. PSD trebuie să se decidă ce va pune pe prim-plan: doctrina social-democrată sau buna guvernare, care să scoată ţara la liman. Aceasta va fi, de altfel, problema politică şi economică nr. 1 a anului 2009. Când PSD a lăsat-o mai moale cu doctrina şi a pus accent pe guvernare, rezultatele pozitive nu au întârziat să apară. Cabinetul Năstase, care l-a avut la Finanţe pe Mihai Tănăsescu, a reuşit, pentru prima dată după ’89, să ducă până la capăt un acord cu FMI, performanţă ce a netezit foarte mult calea României spre Uniunea Europeană. Dacă acum, din motive pur electorale, PSD va acţiona în sens contrar, pierderile produse de părăsirea acordului vor fi incomparabil mai mari decât câştigurile realizate prin încheierea înţelegerii cu FMI, iar nemulţumirile sociale vor cunoaşte dimensiuni nebănuite.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















22 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Sindicatele îşi întind singure o cursă. Dacă o modestă rectificare bugetară, de puţin peste un procent din PIB, le-a supărat atât de tare încât s-au apucat să tragă toate gloanţele, cu ce vor lupta la a treia sau a patra ajustare a principalului cont al Guvernului?
aceleasi povesti cu productivitatea, auzite si rasauzite de pe vremea comunistilor. pai dom'le, daca nemtii vin si fac cauciucuri in romania, o fac pentru ca romanii sint mai putin productivi? sau pentru ca din start sint mai prost platiti ca nemtii? un constructor roman e mai putin productiv decat unul italian? ma indoiesc. de ce l-ar angaja un patron italian daca stie ca romanii nu sint productivi?
un profesor roman sau un frizer roman, sint mai putin productivi? e ceva putred in teoria asta maestre. hai sa n-o repetam ca niste papagali si sa spunem adevarul.
dl cercelescu le amesteca. ce cauta sindicatele in articol? ___ 1. deficitul de cont curent are drept cauza distrugerea industriei si agriculturii romanesti. producem prea putine marfuri. nu sindicatele sunt vinovate de acest lucru. ___ 2. majoritatea covarsitoare a datoriilor au fost contractate de entitati private straine, nu de sindicatele romanesti. ___ 3. adevarat, veniturile disponibile (veniturile care merg in consum) ale romanilor au crescut, dar nu uniform. au crescut foarte mult veniturile disponibile ale celor bogati si foarte bogati. veniturile disponibile ale celorlalte categorii sociale au cunoscut cresteri modeste. romanii bogati sunt responsabili de peste 40% din consum. ce vina au sindicatele aici? ca doar nu sunt sindicatele paturii avute.
nu pot crede, ca niciunul nu vede....totul a inceput cu "orbi in gaza" si se sfarseste aici cu o eroare, " comportament de mare putere, pe banii altora"......im nul romaniei: "desteapta-te, romane"
deficitul este creat de cleptocratie care cheltuieste (citeste fura) tot ce prisoseste si inca ceva pe deasupra (deficitul). asa ca lasati-o cu productivitatea romanului care nu e pina la cer, si uitati-va la managerii (in firme de stat) care cumpara (cum imi spunea coneva astazi) pelerine de 7 milioane lei in ultimele zile ale anului trecut. aici sunt marile furaciuni ale natiunii.
@ ion marin
nemtii care vin sa fabrice cauciucuri in romania sunt un caz izolat de productivitate la nivel european. romanii care muncesc pe dincolo muncesc mai cu spor pt ca acolo daca stau degeaba la munca nu-si mai primesc salariul intreg, ori la noi in tara totul inca se desfasoara dupa dictonul "timpul trece, leafa merge". de aia la noi productivitatea este la pamant, pentru ca cele cateva firme occidentale au productivitate buna nu pot trage dupa sine o tara intreaga de muncitori lenesi. poate sunt prea vehement, dar eu asa vad situatia, pt ca cine a avut nevoie de bani si nu s-a temut de munca, a plecat in italia, spania etc. au ramas numai lenesii si indolentii intonand cu mandrie imnul "las' ca merge si asa!"
aveti o eroare logica - spuneti "bäƒncile au devenit dependente de finanå£area externäƒ, iar deficitul de cont curent a depäƒåŸit limitele de sustenabilitate. altfel spus, dezechilibrele care au sporit vulnerabilitatea economiei româneåŸti sunt opera guvernanå£ilor noåŸtri." - dar bancile sunt private, deficitul e in proportie covarsitoare cauzat de importuri private si de datorii private. guvernantii au ei alte pacate, dar nu pe asta cu datoria. puteau guvernantii sa impiedice excesul de importuri sau excesul de indatorare privata? a facut asta vreun guvern est-european? ma indoiesc foarte.
100% corect. daca romanii ar reusi sa vada aceasta realitate, problema romaniei ar fi deja rezolvata. doar ca romanilor le place sa se minta pe ei insisi si sa fie mintiti. mai trebuie adaugat si faptul ca romanul este, de la natura, corupt.
deficitul e acoperit de banii trimisi in tara, de investitiile straine directe si o mica parte din imprumuturi externe.
din pacate, si pe mine au ajuns sa ma deranjeze argumenetele de scoala economica comunista, gen productivitatea muncii, care, in primul rand, nu este responsabilitatea muncitorului ci a managerului firmei. daca exista o vina de aruncat, atunci este a statului care acoda contracte de lucrari sau constructii unor firme neperformante si fara a cere performanta. sunt de acord cu ceilalti comentatori, care spun ca un procent covarsitor al datoriei este inregistrat de firme private. spune-ti-le la muncitorii care au 6 milioane de lei vechi pe luna la o firma care inregistreaza profituri imense sau la acei muncitori din constructii care au 10 milioane si dezvoltatorii inregistrau profituri de 300 %. si dupa aceia sa vorbim de productivitatea muncii, care a ajuns mai mult un slogan pentru justificarea oricaror inechitati salariale.