Consecinţele dramatice ale greşelilor neplătite

Postat la: 25.09.2009 19:22 Ultima actualizare: 25.09.2009 19:23

Semnalele care indică o îndepărtare a crizei economice mondiale se înmulţesc. Optimismul generat de normalizarea situaţiei este însă umbrit de filosofia din spatele pachetelor de stimulare economică. Preşedintele Barack Obama a anunţat că, în anul fiscal care începe în octombrie, deficitul bugetar al Statelor Unite va fi din nou de peste 10% din PIB. Cei care în SUA, în Marea Britanie sau Franţa au ales cheltuielile publice drept principală armă împotriva crizei se aseamănă cu locuitorii unui oraş în care a izbucnit un puternic incendiu, iar singura lor preocupare este să spargă hidrocentrala din împrejurimi pentru a inunda casele şi a stinge astfel incendiul. Nu-i interesează cum vor scoate apa din curţi şi pivniţe. Principala lor ţintă este să stingă incendiul. Altfel spus, bagi bani cu nemiluita în economie, creezi deficite publice foarte mari şi vezi tu după aceea dacă pompele pe care mizezi pot face faţă şuvoaielor de apă, care, ca şi focul, distrug locuinţele. Este prima dată în istorie când în ţările industrializate, îndeosebi în Statele Unite şi Marea Britanie, este contrazisă etica protestantă, după care fiecare trebuie să plătească pentru greşelile pe care le-a făcut. Nu trebuie deci să ne mai mire faptul că în ţările respective bancherii sfidează opinia publică şi îşi permit să-şi dea bonusuri exorbitante, chiar dacă instituţiile pe care le conduc sunt în pragul falimentului. Ceea ce se întâmplă acum în SUA şi în alte ţări dezvoltate este inflaţia de peste 5-6 ani, care s-ar putea dovedi mai greu de combătut decât actuala criză. Deoarece deficitele bugetare foarte mari cresc rapid datoria publică, astfel încât băncile centrale nu vor putea multă vreme să crească dobânzile, ceea ce le va priva de puterea de a lupta împotriva inflaţiei.
Negarea totală a modului după care a funcţionat economia anglo-saxonă sute de ani face un mare rău nu numai celor care calcă în picioare etica protestantă, ci întregii lumi. Dacă americanii sau britanicii nu plătesc pentru greşelile pe care le fac, de ce să plătim noi, spun politicienii români. "Să crească deficitul bugetar oricât de mult, numai economia să se relanseze", declară cei care şi-au bătut joc de finanţele publice şi au adus instituţiile statului în stare de faliment. Ce este rău că am mărit salariile şi pensiile, se întreabă retoric aceleaşi personaje. Sigur că nu e rău, dar atunci când creşterile le faci cu cap. Când le faci cu altceva, ajungi în situaţia să te împrumuţi ca bezmeticul în ţară şi în străinătate numai pentru plata salariilor şi pensiilor. Fără să mai punem la socoteală că, după ce ai făcut astfel de erori, trebuie să iei înapoi ceea ce ai dat oamenilor, spunându-le că le-ai făcut un bine, dar în realitate i-ai tras pe sfoară. Când greşelile politicienilor nu sunt plătite, autorii lor au chiar tupeul să le transforme în mari realizări personale, iar aceasta este una dintre principalele cauze ale neputinţei României de a ieşi din sărăcie.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

16 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Eugen 25.09.2009 21:56

Citesc de cateva luni bune editorialele domnului Cercelescu. La inceput am facut-o la misto, pentru ca din poza dumnealui am vazut ca are peste varsta medie a jurnalistilor romani pe care ii cunosc. "Ia sa vedem ce zice batranelul asta, poate spune vreo prostie si mai rad si eu".
DAR... nu am gasit in aceste editoriale altceva in afara de bun simt si spirit analitic elegant.
Felicitari domnului Cercelescu si tuturor celorlalti editorialisti rationali (nu am gasit multi pana acum, dar nici nu am cautat prea mult) pentru eleganta de a scrie fara a cadea in capcana hiperbolelor si a limbajului de mahala.
Va citesc cu placere.

 
#2 o parere 26.09.2009 09:52

Intr-adevar , sunt binevenite editorialele unor jurnalisti precum d-l Cercelescu sau d-l Ilie Serbanescu , Felicitari.

 
#3 un roman 26.09.2009 12:12

si eu citesc de ceva vreme aceste fituici ale d-lui cercelescu (tatal celuilalt cu articole aberante)...am inteles ca dl. respectiv ar fi profesor eu sper si cred ca nu e de macroeconomie...sa explicam:
1. criza a avut radacini financiare dintr-o suparincalzire (duduiala este termenul economic...multi imbecili radeau de tariceanu atunci dar chiar asta e termenul) la fel ca un motor care ambalat la maxim e f performant pana crapa si se caleaza...e natura firii oricarui sistem..nu-l poti solicita la maxim fara sa se sparga...
2. criza = recesiune si mai rau depresiune adica PIB-urile se contracta
3. dc ? in euforia lor de a castiga mai mult inst financiare au lansat credite neperformante (adica unor oameni sau institutii care nu aveau cum sa returneze acei bani) cand aceste credite nu au mai fost platite dintr-un motiv sau altul (prietenii de peste ocean stiu de ce...dar asta e o alta discutie) buba s-a spart (s-a calat motorul)
4. datorita comertului international toate tarile au fost afectate astfel....firma a dat faliment si nu a mai putut returna banii ..banca care i-a dat la randul ei i-a luat de la alta banca si nici ea nu a mai putut...un lant de popice care cad
5. daca firma nu mai produce nici nu mai da salarii si concediaza, oamenii fara bani nu-si pot achita creditele si tot asa..iar ajungem la banci care nu primesc banii

si acum DL. Cercelescu....numai un imbecil poate gandi ca bonusurile pe care si le dau bancherii sunt din depozitele oamenilor, nu d-le, bonusurile sunt din castigurile lor (adica net profit la sfarsit de ani asa cum retained earnings nu sunt cheltuieli ...prima lectie sau abc-ul de contabilitate)...deci ca bancherii isi dau prime e IRELEVANT pentru criza.

- singura posibilitate a unei macroeconomii (eco a unei tarii) de a iesi din criza este cheltuiala guvernamentala (din banii pusi deoparte in vermuri bune) sau atragerea de investitii ..ca sa ai bani sa investesti guvernamental trebuie sa ai un deficit mare ...evident in speranta ca peste cativa ani ai iesit din criza si recuperezi deficitul..o tara nu moare niciodata pana nu ultimul cetatean nu a murit deci poate a avea un deficit cat de mare vrea ..problema ca un deficit mare sperie inevstitorii si nu iti ramane decat sansa sa te imprumuti ..e ca si cum ai avea salariul lunar 1000 RON si cheltuilelile lunare sunt 1100RON (adica venituri 1000 RON - cheltuilei 1100RON = - 100RON deficit) si te duci la banca sa-ti mai dea niste bani sa iti cumperi bascheti ...banca iti da insa in timp ce o natiune nu moare un om poate avea un accident, poate muri la 70 de ani si atunci cine ii da banii bancii inapoi ...deci omul nu e ca o tara in perspectiva financiara...evident bancile si FMI-ul te pot imprumuta pana la un anumit deficit...de accea ca GOV ai nevoie sa ai deficit pentru ca insemana ca pentru binele cetatenilor cheltuiesti mai mult decat produci ...CA TARA, iar acest deficit sa nu fie f mare (in macroec se recomanda max -5%)...daca reusesti sa atragi investitii si sa nu te imprumuti deficitul scade si economia creste sanatos...ar fi excelent...

=> => => dl. cercelescu nu stie macroeconomie nici contabilitate, in schimb si-l angajeaza pe fi'su la gandul...si baga articole cu tenta comunista anti liberala si anti tariceanu de ceva vreme ..dar are tupeul sa scrie de parca ar fi guru ..."hotarat lucru"..nu? d-le cercelescu....

pai de aia nu progresam ....ca punem botu' la toti tampitii...

un roman, inginer diplomat in calculatoare + master of business administration (MBA) + nu sunt membru al niciunui partid + ma enerveaza imbecilii

 
#4 Belzebut 26.09.2009 14:42

Faptele si consecintele - Loteria si castigul
Pai da. La consecinte suntem spectatori, de regula. Atunci cand faptul, generator de consecinte, se numeste greseala, consecintele sunt dezatruoase sau negative, in general.
Cata vreme nu putem, pentru ca nu avem puterea, sa remarcam greselile, atunci cand se petrec, doar consecintele ne pot arata calitatea actiunii. In cazul in care remarcam greseala, inainte de a se fi consumat, se pot preveni si consecintele. E ca si cu Politia, care nu e in stare sa-si acopere rolul declarat de preventie a delictelor. Taie amenzi si baga delicventii la zdup, pentru ca nu e in stare sa-i inpiedice de la comiterea delictelor.
Noi Romanii, asteptam sa vedem "ce iese" si nici dupa ce iese o mare porcarie, nu intelegem nimic.
E exact ca la LOTO. Avem optiuni fara nicio noima, iar rezultatele sunt cu totul aleatoare, dar cele mai multe sunt nefaste. Ca si la loterie, joaca multi si castiga putini. Se iau decizii cu duiumul, dar pentru ca sunt gresite, rezultatele sunt dezastruoase.
De platit, vom plati noi ! Nicio greseala nu ramane neplatita, numai ca in loc sa plateasca cei care au facut-o o platim noi ! Daca vrem sa nu platim noi pentru greselile altora trebuie sa votam niste oameni intregi la minte !

 
#5 alfonso 26.09.2009 16:52

bine, bine, daca esti asa destept, ia explica-ne mai bine cum pot bancherii sa-si ia bonusuri din castigurile lor (?!), iar nu din depozitele oamenilor, cu toate ca banca e falimentara. Ha? Ca aici m-ai cam pierdut d-l diplomat la calculatoare. Parerea mea de roman simplu si prost, de la coada vacii, este ca bancherul ia bonusul din depozitul omului, iar cand banca da faliment, omul isi recupereaza depozitul din banii statului, adica ai fraierilor. Suna mai economic cum zic eu, ce zici?

 
#6 Omega@Belzebut 26.09.2009 17:08

Din pacate, ceea ce fac politicienii nostri din economie nu se mai poate numi gresala ci intentie. Nu poti sa spui ca base greseste acordand in continuarea credibilitate deplina Guvernului Boc, Base nu greseste o face in scopul castigarii unui alt mandat de Presedinte, tara poate sa se duca de rapa, pentru ca putini vad asta atata timp cat sunt bani de salarii si de pensii, lasi impresia unui stat puternic si bine guvernat. Toate tarile civilizate au incercat sa singa focul crizei economice, la noi nu exista nici o intentie in acest sens, la noi politicienii-guvernanti pun lemne de fag nu paie, pe foc.Disperati, la anul vor incerca sa stinga focul, dar nu o sa mai aiba ce, pentru ca focul o sa * tot. Cine va plati, din pacate, asa cum ai remarcat si tu, noi. Politicienii o sa se spele pe maini si nu o sa-si recunoasca nici o vina, lumea intrega o sa poarte vina pentru ca, nu-i asa, o sa fie criza peste tot. Acuma cel mai important lucru este o lege a invatamantului schiopa si sluta, o lege a salarizarii identica si la fel si lupta dintre partide, economia mai da-o-n colo ca nu au timp de ea.

 
#7 un roman 26.09.2009 18:53

pt dl. alfonso.
1. nu am zis ca sunt destept doar ca ma enerveaza stilul tendentios al acestui domn cercelescu care judecand dupa poza e clar in ce sistem si-a facut scoala...sistemul socialist / social-democrat ...un sistem care a devenit falimentar economic prin anii 1990
2. este chiar atat de greu de priceput ca bancherii isi iau banii din profitul bancii si nu din depozite pentru ca ar fi ilegal ..in sua chiar au fost bagati manageri mari la puscarie pentru asta...este o forma de a-ti lua salariul atunci cand compania este in pierdere (banca da faliment)...si sa fim seriosi cate banci mari au picat in sua...1-2-5...e f putin
3. pe dl. cercelescu e clar ce il enerveaza capitalismul/liberlismul, bancherii si primele pe care si le dau si deficitele ..ala al sua e clar obraznic...auzi d-le 10 % din PIB...

pt amndoi acuma...sua are PIB $ 10,000 de mld (cel mai mare din lume si printre cele mai mari pe cap de locuitor), Ro are (avea pe vremea lui tariceanu ca acuma...) PIB $ 200 mld (si printre ultimele din EU pe cap de locuitor)
1. e ca si cum ai compara un purice cu un elefant ..fiecar joaca in alta liga si regulile sunt putin diferite ...evident fecalele unuia sunt mai mari si mai urat mirositoare (a se citi deficitul)...si fiecare mananca mai mult (a se citi imprumut)....aici d-l cercelescu arata ca stie sa scrie dar nu are nici macar logica
2. sua are cea mai mare pondere in FMI si singurul drept de veto => poate sa-si permita ce deficit vrea atata timp cat controleaza finantele lumii..evident si bancherii sua pot sa si permita bonusuri si din castigurile pe care nu le au...DAR LE VOR AVEA wink
3. china de ex are execedent bugetar => adica nu cheltuieste nici macar pana la 0 pentru binele chinezilor un spital, o autostrada, o sina de cale ferata => pai PCR -ul lor nu vrea sa-i scoata din mizerie pe chinezii saraci si prosti ca poate se desteapta si devin capitalisti si s-a terminat cu "unii sunt mai egali decat altii"
=> tariceanu a procedat bine lucrand cu deficit mare (am auzit ca ar fi fost -7.5%...e cam mare dar nu e exagerat) (am spus de ce ...o natiune nu moare niciodata si nici nu trage linie niciodata ca sa vada daca "iese pe profit" pentru ca actionarii sai sunt chiar cetatenii si daca te imprumuti sa faci o autostrada nu e chiar rau)...diferenta e ca boc se imprumuta sa plateasca bugetarii in loc sa investeasca adica nu creeaza locuri de munca sau aduce firme sa faca autostrazi ..doara taraie treaba pana in nov 2009 si dupa aia o sa planga cineva pe la tv putin si atunci o sa vedem adevarata fata...=> d-l cercelescu ori e prost de pute ori e partizan al cuiva tot lovind tendentios in tot ce a incercat tariceanu...ca si unu' mic obedient si care vb repejor ca o poezie prin ianuarie 2009 cand tot ii dadea cu deficitul....

pt audienta sa explicam putin ce e deficitul bugetar
buget 2009 = bani 2008 ramasi de la tariceanu + taxe/impozite ce vor fi incasate in 2009 - cheltuieli guv 2009
=> in ianuarie 2009 dl boc nu stia ca din 3 componente el controleaza 2 si tot dadea vina pe tariceanu ce mostenire grea i-a lasat...
ce a facut? a crescut cheltuilelile cu tot felul de prostii udrea, ritzi cunaostem ... si a incasat mai putin din cauza crizei si a legii lui pogea care a obligat firmele mici sa inchida (ca oricum nu plateau impozit) ...dar aia 2-3 angajati nu se duc si stau acuma la coada la somaj (adica cresc cheltuilelile guv)
nu a scos taxa de prima inmatriculare ...desi tariceanu a fost injurat pentru asta
nu a marit slariile profesorilor desi pdl a castigat alegerile cu asta ...tariceanu le-a pierdut ca s-a opus
s- a mai si imprumutat vreo 20 mld fara cap pe la fmi si pe la banci private (asta a crescut dobanda pentru cetateanul de rand ...banca prefera sa dea clientului STAT (care nu moare) 1-2 mld decat 50 000 unui amarat care traieste de azi pe maine ..procesarea dosarului dureaza la fel

=> nu bancile sunt de vina ele isi urmaresc profitul ci GOV de tampiti care ne conduce

imi cer scuze pt ton, dar cred ca tara asta nu are nicio sansa...

 
#8 Belzebut 26.09.2009 21:17

@omega - astea-s detalii. De data asta chiar gresesc idiotii. Nu trebuie sa-i banuiesti de prea multa inteligenta. Astia-s ca hotii de buzunare. Nu le trebuie aritmetica sa te fure. De data asta criza i-a obligat sa invete tabla inmultirii, numai ca nu se pricep sa socoteasca. Modul in care se folosesc banii de la FNI reprezinta o greseala, de exemplu.
@un roman - dom-le nu te supara, eu cred ca te pierzi in amanunte ecomonice. Intentia ta a sesizat-o toata lumea, numai ca te pierzi in detalii. Pe scurt, nu conteaza in ce buzunar isi tine banca profitul. Profitul este realizat de pe urma clientilor, adica de pe urma noastra, prin vanzarea de produse specifice etc. Nu conteaza in ce cont intra banii si de unde sunt platiti bancherii. Banii, moneda numita RON, vin din Romania. In Romania traim noi, romanii, care cotizam la banci. Nu trebuie sa te enervezi. E simplu.

 
#9 Omega 27.09.2009 00:16

pt.Belzebut
Eu nu te contrazic pe tine, spuneam doar ca in opinia mea ceea ce fac ei este mai mult decat o gresala, este de-a dreptul intentie.

 
#10 un roman 27.09.2009 01:27

@Belzebut...
imi cer scuze dar chiar m-am enervat ...acum mi-a trecut ...
va atrag atentia ca e buna comparatia cu Loto asa pare la prima vedere insa nu e chiar asa...
inteleg unele pozitii si situatii...mai ales in criza financiara, dar totusi opiniile dlui cercelescu ar trebui verificate...mai ales cand ziarul are/poate avea o pozitie, daca ziarul nu-si reface atitudinea impartiala risca sa isi piarda cititorii...nu e nevoie sa se loveasca din prostie in niste concepte care trebuiau demult introduse in romania si nu mimate.
nu vreau sa stiti decat ca sunt un roman simplu care si-a pierdut speranta ca in tara asta poate sa se intample ceva bun...nu sunt afiliat si nici platit pentru cele scrise aici, doar mi-am pierdut cumpatul...scuze

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa