15 comentarii 17 afișări

Copiii care au furat Luna

Postat la: 13.04.2010 19:14 Ultima actualizare: 13.04.2010 21:37

Zile în şir, m-am uitat cum se vinde moartea. (Încă se vinde bine). Se pansează, se împachetează, se îmbălsămează în verbe evlavioase, se presară cu adjective parcimonioase, se acoperă cu flori. Imortelele stilistice vor umple o vreme absenţa, jerbele vor putrezi. Dar, dacă spargi televizorul, dacă te culci la pământ ca să nu te ciuruiască tirul agenţiilor de ştiri, simţi mirosul gliei proaspăt îngrăşate - carne şi oase şi sânge, fiare contorsionate care mai fumegă. Peste brazde trec nişte Colecţionari Ciudaţi, scurmând în ceasul morţii care mai ticăie încă: culeg şi lipesc, strâng şi sortează, rânduiesc risipiţii în ale lor, cum potrivesc poeţii cuvintele în vers.

(Dacă şi oamenii ar avea cutii negre, ce mai negoţ profitabil cu ultima suflare, ultimul oftat, ultimul gând).

V-o spun în şoaptă, cu teamă, fiindcă moartea are urechi: asta a şocat o lume întreagă - faptul că oamenii sunt egali. În faţa sfârşitului, ca şi în faţa începutului. Nici rangul, nici faima, nici uniforma, nici decoraţiile, nici gărzile de corp nu te scapă.

Gemenii Poloniei, "Copiii care au furat Luna", s-au pierdut unul de celălalt. Degeaba se strigă pe coridoarele istoriei glorioase, pe sub bolţile Puterii, în si bemol minorul Marşului Funebru al lui Fryderyk Franciszek Szopen. Mezinul, Jaroslaw, Desperecheatul, îngenunchează şi îşi lipeşte fruntea de plumbul sicriului: în toate tăcerile lumii, durerea răcneşte la fel. Cum stă acolo, la căpătâi, surpat în sine, pare propriul său frate căruia i-a murit moartea.

O româncă aşază lalele la zidul Ambasadei Poloniei. De ce? o întreabă reporterul frenetic, că doar nu v-a murit nimeni. Fiindcă - răspunde femeia, absolut tulburător - suntem vecini.
Suntem vecini cu moartea. Oamenii mor: de moarte bună, de moarte rea, în somn, în veghe, pe neaşteptate, după o lungă şi grea suferinţă, dinadins sau din greşeală, prea devreme sau prea târziu, în prăbuşire sau în glorie, precum din cer aşa şi pre pământ. Asta-i ştirea. Dumnezeu să-i adune şi să-i odihnească.

Lelia Munteanu este senior editor al ziarului Gândul

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

Tag-uri:: tragedie aeriană; ,smolensk; ,varşovia; ,polonia; ,kaczynski

[+] Adauga un comentariu

× Citeşte mai mult »

#1 totul e nimic fÄƒrÄƒ de iubirea care e totul 13.04.2010 22:18

Raspunde

oamenii sunt egali în drepturi. nu mai mult, nu mai puÈ›in. mor în clipa când vor mai mult decât ceilalÈ›i. È™i învie când vor o lume în care nu se mai vinde.

#2 Solaria 13.04.2010 22:28

Raspunde

asa cum ar trebui sa fim si in fata vietii.
Am coborat treptele in graba, prabusindu-ma aproape peste asfaltul dur si gaurit, genunchii mi s-au inmuiat iremediabil impleticindu-se.... abia am ajuns langa caldaramul scaldat in sange, neindraznind sa ating trupul mic si fragil expus indecent si nedrept. Doar in ameteala groazei si-a clipei incremenite ca intr-o dubla filmata, am zarit copilul scancind de alaturi... ingana un cantec, un bocet prelung ca ecoul, mestecand disperare si oglindind in privire umbra unui zid nepatruns. "surioara meaaaaaaaa !" Din indivizii adunati ca la urs din jur nimeni n-a scos vreun cuvant, nu a intins vreo mana, privirile lor amestecate cu groaza mo_rtii evitau durerea, desi ochii copilului cautau alinare si speranta in jur.
Salvarea a venit prea tarziu, oamenii s-au oprit prea tarziu, sfarsitul si durerea s-au aratat prea devreme,.... undeva , intr-un oras oarecare dintr-o tara saraca, un copil s-a stins pe asfaltul-tiran cu surioara bocindu-i nesfarsit la cap... nu s-a prabusit cu vreo aeronava prezidentiala, nu si-a trait viata, in urma nimeni, nicio tara n-a decretat doliu national, nedreptatea imi pare insa mai mare.... aceeasi voce tanguindu-mi-se-n minte "surioara meaaaaa ! "
In fata lui Dumnezeu si a * suntem singuri si suntem egali.

#3 zazania 14.04.2010 07:22

Raspunde

Nu stiu ce-ar mai fi de adaugat?!
Poate doar nedumerirea mea cu privire "moartea buna".
Imi aminteste de emisiunea de pe vremea lui Ceasca"Noapte buna, copii".

#4 Dan 14.04.2010 08:48

Raspunde

Articolul e pe langa subiect, cu regret ti-o spun. N-ai priceput evenimentul, nici macar vorbele romancii care punea flori... Hai sa te lamuresc un pic! Femeia aceea simpla punea flori la moartea elitei polone pentru ca suntem vecini... Si noi si ei, suntem vecini cu rusii, adica... Ea a priceput, dta nu!

#5 luis 14.04.2010 09:11

Raspunde

"In toate tÄƒcerile lumii, durerea rÄƒcneÅŸte la fel."

Superb!

#6 Varga 14.04.2010 10:02

Raspunde

Am citit articolul dupa ce ziarista Sorina Matei a facut trimitere la el.
Ce poti sa comentezi la o asemenea durere, ti se pun multe noduri in git si ramii suspendat in marea neputinta........
Am vazut filmul Padurea Katyn , am plins continuu ce tragedie ce destin si totusi ce POPOR MARE.
Bun articol, scris cu foarte mult suflet.
Sa va dea DUMNEZEU sanatate .

#7 bio 14.04.2010 10:15

Raspunde

nu avem si noi politicieni ca Polonia? De ce politicienii nostri sunt manelisti, infractori, etc?

#8 dragos 14.04.2010 10:43

Raspunde

Ca de obicei, Lelia e grozava!

#9 Io, 14.04.2010 11:26

Raspunde

Azi totul e comert, e jidanie si tziganie. Se profita de unii din orice, chiar dintr-o nenorocire. Sunt politicieni care vorsa urce pe val tocmai prin aceste imprejurari. Aici nici romanii si nici polonezii nu fac exceptie. Chestia e ca cine cat vede si mai ales cat intelege din ceea ce se inrtampla in jurul sau. La romani sunt putine sanse de pricepere corecta a evenimentelor. Media in general manipuleaza foarte puternic si evident prosteste in loc sa informeze.

#10 constantin milea sandu 14.04.2010 12:41

Raspunde

Ne fi prea trufasa moarte, nu toti care iti trec pargul sunt muritori.

Vezi toate »