Raluca ION
Raluca ION
118503 vizualizări 25 iun 2015

Au încercat să îşi dea seama dacă elevii „au făcut” sau „n-au făcut” la testele naţionale, iar acum stau cu sufletul la gură pentru a primi răspunsul la următoarea întrebare: „de ce notă este copilul meu?” Îi va deschide aceasta raiul succesului sau îl va arunca în condiţia de slujbaş mărunt, condamnat la muncă silnică pe viaţă? În unele familii va fi bucurie mare, în altele - lacrimi, îngrijorări şi reproşuri. Lumea se va împărţi, din nou, pentru a câta oară, în învingători şi în învinşi. „Victorioşii” vor intra la liceele cele bune, „loserii” vor sfârşi în cele proaste, de la periferia mediilor şi a oraşelor. Dar cine poate vedea mai departe de zilele afişării rezultatelor şi de cele ale repartizării computerizate? Cine poate calcula cât din ceea ce reprezintă un copil, în toată complexitatea lui de om în devenire, poate fi reflectat de media dintre nota la proba de limba română şi cea la proba de matematică?

Anul trecut, scrisoarea trimisă de câţiva profesori britanici elevilor lor de clasa a şasea înaintea examenelor SAT a devenit virală pe internet, dar ar fi trebuit să ajungă în fiecare clasă şi în fiecare casă în care trăiesc copii de şcoală. Este un model de simţ pedagogic, de umanitate, de înţelepciune care, împreună, pot ajuta un om să prindă aripi. „Este un lucru foarte important pe care trebuie să îl ştiţi. Examenele SAT nu evaluează tot ceea ce vă face speciali şi unici. Oamenii care creează aceste teste şi care fac baremele nu vă cunosc pe fiecare în parte aşa cum vă cunoaştem noi şi, în niciun caz, în felul în care vă cunosc familiile voastre. Ei nu ştiu că unii dintre voi vorbesc două limbi sau că vă place să cântaţi sau să desenaţi (...) Ei nu ştiu că prietenii voştri pot conta pe voi, că râsul vostru poate să lumineze cea mai întunecată zi sau că faţa vi se înroşeşte atunci când vă ruşinaţi (...) Notele pe care le veţi primi la test vă vor spune ceva, dar nu vă vor spune totul. Există multe feluri de a fi inteligent. Voi sunteţi inteligenţi”, le-au scris profesorii elevilor lor.

Am văzut în câteva rânduri cum în unele familii se petrece fenomenul invers celui descris de dascălii care au redactat mesajul cald de mai sus. Iar în loc să realizeze că lucrările, tezele şi testele nu spun, în fond, mare lucru despre copiii lor, unii părinţi ajung să-i măsoare în funcţie de rezultatele pe care aceştia le aduc acasă. Este de înţeles îngrijorarea unui adult care a simţit pe pielea lui cum e să trăieşti într-o lume atât de competitivă când vede că, prin notele pe care le ia, copilul devine vulnerabil în faţa concurenţei. Însă este de neiertat să reducă un copil la această vulnerabilitate.

Fiecare părinte are privilegiul şi datoria să îşi vadă copilul aşa cum nimeni nu îl mai poate vedea, să sesizeze acele subtilităţi ale personalităţii lui aşa cum nimeni nu o mai poate face pe această lume. Să îi descopere calităţile aşa cum nu mai este nimeni în stare, să îi ştie slăbiciunile ascunse de ochii multora. Doar în acest fel îl poate ajuta să înveţe cum să nu se lase zdrobit de eşecuri şi să nu se lase îmbătat de victorii.

Vineri, când se afişează rezultatele la Evaluarea Naţională, iar mai apoi când se va face repartizarea computerizată lucrurile nu vor arăta pentru unii copii aşa cum au visat şi au sperat. Vor fi dezamăgiţi şi trişti, se vor simţi, poate, ruşinaţi că nu s-au ridicat la aşteptările părinţilor lor. Poate că au luat nişte note mici, însă nu sunt nişte oameni mici. Este un moment dificil, însă nu unul lipsit de speranţă. Au doar 14 ani, o viaţă înainte, resurse şi calităţi pe care le vor putea folosi pe termen lung pentru a transforma această înfrângere în câştig. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, au nevoie ca adulţii care contează în viaţa lor să le stea alături şi să înlocuiască reproşurile că nu au putut cu încrederea că, folosind tot ce au ei mai bun, vor putea. Nu este uşor, dar miza merită toate eforturile din lume.

Pe alţii însă, rezultatele de vineri îi vor face fericiţi. Va fi un moment frumos de care au tot dreptul să se bucure împreună cu familiile lor, însă nici despre ei notele nu vor spune totul. Nu vor vorbi neapărat despre pasiunile lor, despre drumul spre care intuiesc că ar trebui să se îndrepte în viaţă, despre felul în care vor putea gestiona eventuale situaţii mai puţin plăcute în viitor. Şi ei merită ca atenţia oamenilor care le sunt alături să se îndrepte asupra lor şi nu asupra notelor pe care le-au obţinut. 

Avem în limba română o expresie destul de des folosită: „este un elev de nota ...” Însă trebuie să avem grijă ca atunci când lipim o etichetă şi spunem că avem în faţă un copil de nota 10, unul de nota 6 sau altul de nota 4 să nu ne transformăm în nişte oameni de nota 3.

 

 

 

 

Citește și: