Crima din milă COMENTARIU LIVE
Crima din milă
Reporterilor care vâră microfonul sub nasul militantelor dragostei de câini nu le dă prin cap să pună o întrebare simplă: aţi tăiat vreodată un pui de găină? I-aţi pus tălpile pe aripi, i-aţi apucat capul cu o mână, i-aţi retezat gâtul cu cuţitul ţinut în cealaltă? Ar obţine, cu siguranţă, nuuu! - uri oripilate sau bâiguieli. Sensibilele cucoane "n-ar omorî o muscă". Ele "au suflet". Ele au lăsat totdeauna treaba asta pe seama soţului sau au rugat un vecin. Cele mai multe iau puii din magazin, gata omorâţi de alţii şi îngheţaţi, ceea ce le rezolvă problemele cu naturelul simţitor.
Toată povestea asta cu câinii vagabonzi contrapune aşa - zisei "cruzimi" a unor "criminali" ca primarul Băsescu un fariserism mai mult sau mai puţin conştient. Existenţa întregii societăţi omeneşti se bazează pe un lung lanţ de crime faţă de animale. Dacă n-avem dreptul să omorâm câinii vagabonzi, cine ne dă dreptul să decapităm vacile, să înjunghiem porcii, să înfigem în buza peştilor de bună credinţă cârlige de oţel? De ce practicăm genocidul asupra şobolanilor sau gândacilor, venind peste ei cu deratizarea şi dezinsecţia? N-ar fi mai uman să-i castrăm unul câte unul? Sau, mă rog, să-i eutanasiem cu o injecţie care costă cât un prânz pentru un om, în sunete de muzică preclasică, deoarece s-a demonstrat că şobolanului îi place? Sau, şi mai bine, să-i lăsăm să se "înfrăţească" cu copiii, pe care au ajuns să-i sfâşie prin nordul Moldovei.
Castrarea câinilor vagabonzi, de care se agaţă cu încăpăţânare activiştii protecţiei animalelor, e o ipocrizie "umanitară". Nu omori specimenul, îi omori urmaşii: "crima" e transportată în viitor, virtualizată, nu mai deranjează la umanism. Eutanasia, altă ipocrizie, plimbată de toţi prin gură. Aceasta înseamnă moarte provocată fără durere pentru a curma o suferinţă incurabilă. Or, în cazul maidanezilor, e vorba şi de suprimarea celor sănătoşi, pe care nu-i revendică nimeni în termen de zece zile - ca fapt divers, în imperiul democraţiei, SUA, un câine fără stăpân adunat de pe stradă este lichidat în 48 de ore.
Într-un singur caz aş fi sută la sută de acord cu societăţile de protecţie a animalelor: cel al ticăloşiei numite vânătoare, "sportul" omorârii vietăţilor de plăcere.
Aşa-zisa iubire de animale, când ajunge la forme groteşti, semnifică altceva. Indivizii în cauză îşi construiesc de fapt un complex de superioritate prin milă asupra "brutelor" care cer să nu le mai fie atacaţi copiii de haite de câini vagabonzi. Ei sunt buni, iar cel care scrie aceste rânduri - o bestie fără inimă. M-ar privi asasin dacă le-aş spune că mari criminali, psihopaţi, dictatori sângeroşi din istoria omenirii au fost şi mari iubitori de animale. Adesea, "dragostea" de animale se întâlneşte cu dispreţul faţă de om. Cu frustrări în relaţiile cu semenii. De pildă, madam Bardot, pe care vor s-o cheme unii în ajutor, şi-a reprofilat preaplinul sufletesc pe animale după ce i-a mai scăzut cota la bărbaţi. Adesea, când mai înaintează în vârstă, "fetele vesele" fac pasiuni pentru câini - o compensaţie psihică: animalul e iubitor şi credincios până la moarte, spre deosebire de lungul şir al bărbaţilor care le-au părăsit fără un cuvânt. Populara zicere "Din bucata mea de pâine/ Am hrănit un om şi-un câine/ Câinele mă recunoaşte/ Omul nu mă mai cunoaşte" exprimă nu atât trăiri filocanine, cât neîncrederea apriorică în fiinţa umană - urăşte-ţi aproapele, pentru că el oricum te urăşte.
Tărăboiul acesta al milei e absurd. Problema a încetat de mult să mai fie una de opţiune afectivă, de împărţire a oamenilor în cruzi şi miloşi - e o problemă pur şi simplu tehnică, socială. În acţiunea socială, conceptul de milă e inoperant: aici au sens doar priorităţile, abordate în ordine. Întrucât administraţiile locale anterioare şi-au dovedit indolenţa şi în acest domeniu, numărul câinilor fără stăpân din Capitală a depăşit 200.000 şi creşte cu 15% pe an. Situaţia e la fel de gravă şi în alte oraşe ale ţării. Anual, zeci de mii de oameni, între care mulţi copii, sunt muşcaţi de aceste patrupede. Nu mai poţi ieşi noaptea pe stradă, ba nici chiar ziua, prin locuri mai neumblate, fără un par în mână. Măsuri ca punerea câinilor în ţarcuri sau castrarea lor ar fi fost suficiente dacă se aplicau cu ani în urmă. Acum e prea târziu: numărul imens deja existent, rata teribilă de înmulţire, capacităţile limitate de hrănire sau "procesare" a lor fac inevitabilă eliminarea fizică a acestor animale. Până când sunt castraţi 5 câini, un singur dulău în putere poate însămânţa 10 căţele rămase fără partener pe stradă. Şi ca să umpli ţara cu târle de câini, animale complet neproductive, cărora le dai de mâncare în condiţiile în care statul n-are bani să hrănească bolnavii din spitale, înseamnă să transformi mila în crimă.
Lucrurile sunt deci cât se poate de limpezi: avem de ales între oameni şi câini. Restul e gălăgie sentimentaloidă. Ar mai fi totuşi o întrebare, două: sunt câinii pericolul cel mai mare pentru cetăţean? Dincolo de foame, agresivitatea lor nu e accentuată de miasmele violenţei care plutesc în aer? În ce mă priveşte, sunt pentru suprimarea câinilor străzii. Dar atunci când omul tâlhăreşte, violează, ucide alţi oameni la fiecare pas, când vânează copii, la ce ne-am putea aştepta de la câini? Şi mă întreb: n-ar trebui să se aplice şi unor asemenea fiare bipede injecţia terminală?
(Din vol. "România abţibild")
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













561 Comentarii [+] Adauga un comentariu
domnule, logic si la obiect, altceva spus e balast, dar se vor aduna tone.. io m-am ushkit de-aici.. aferim!
Trist ... dar pragmatic. Sunt de acord cu cele scrise in articol !
Stimate D-le Popescu,
de aceea astept intotdeuna editorialele D-voastra fiindca de ani de zile imi exprimati perfect gandurile. La textul D-voastra de mai sus, adaug ceva. Intre cei care acum se tanguie de mila cainilor vagabonzi sunt si cei care participa la marile vanatori in care sunt masacrati pe banda rulanta mistreti sau in care cate un iepure este doar ranit si se chinuie apoi zile intregi sa moara cu alica in picior.
Va multumesc si tineti-o tot asa.
Cu respect, Mihnea Truta
Excelent articolul ....
Foarte frumos domnule Popescu! Asteptam si o ancheta despre banii care se invart pe la ONG-urile care gestioneaza bietii catei. Adevaratii criminali sunt cei care profita de situatie.
In doar 2 tari circula animalele libere pe strazi:Romania(caini) si India(vaci).Va mai mirati de ce ne fac cei din vest tigani??
Pentru sacrificare vacilor, gainilor, gaste sau altor animale din aceasta categorie exista scuza ca au fost "crescute" pentru mancare si ca asa a dat Dumnezeu.
Sobolanii, gandacii care invadeaza casele asezarile nu au fost niciodata adusi crescuti de oameni in vreun scop sunt invadatori in adevaratul sens al cuvantului. Iar cainii, pisicile au fost la origine raspandite de oameni si apoi eliberate si s-au putut inmulti fara control. In Romania nu exista inca o lege care sa pedepseasca sever abandonul animalelor pe care le detin, desi in alte tari intra la cruzime fata de animale si se pedepseste cu ani de inchisoare.
total de acord, probabil cel mai bun articol pe care l-ai scris de MULTI ani. Jos palaria, asta inseamna jurnalism nu lovituri de joasa speta in boashele basesciene cu orice ocazie.
Ce prost esti ! Ti-a dat prin cap ce gest de prietenie am putea face fata de China? Sa trimitem un Hercules plin de maidanezi poporului chinez prieten !
sa primim in schimb, putin din Triada lor, specializata in lichidarea coruptilor din aparatele statului? :)
Vezi, esti prost dar in sensul bun.
Un tampit. De ce as taia gatul unui pui de gaina?! De "asomare" a auzit imbecilul? De "sacrificare" stie ceva? O vrea sa manance shaorma de caine? Toti cretinii care folosesc argumentele astea imbecile ar trebui obligati sa se hraneasca cu cainii morti pe soselele patriei!
CTPul a dovedit ca e un IMBECIL si un CORUPT. Nu putea sa militeze pentru "eutanasie" daca nu era corupt.