Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2456 vizualizări 9 oct 2017

Un sondaj similar cu cel care a speriat guvernul în urmă cu două zile, realizat tot de Avangarde, în perioada 11 – 23 august, anul curent – de asemenea, telefonic, şi pe un eşantion de 700 de persoane -, dat publicităţii la 27 august, arăta că PSD se afla pe primul loc în preferinţele electoratului, cu 46 de procente, în timp ce, despre premierul Mihai Tudose, intervievaţii aveau o părere bună în proporţie de 48 la sută, adică, dacă asimilăm, stătea chiar mai bine decât partidul în ansamblu.

Vă amintiţi, cu siguranţă, şi datele sondajului realizat în ultima luna, tot de Avangarde, dat publicităţii, parţial pe 7 octombrie, care exprimă prăbuşirea lui Tudose, de la 48 de procente la 25 la sută încredere, precum şi pe cea a guvernului PSD-ALDE, care a produs un picaj, cel puţin, spectaculos, ajungând la 27 la sută încredere.

Ce s-a întâmplat, oare, atât de grav, în viaţa şi opera lui Tudose, în perioada 23 august - 23 septembrie, încât să piardă 23 de procente?! Nu-mi aduc aminte grozăvia care să-l fi îngropat în sondaje, trăgând după el, ca o piatră de moară, şi guvernul pe care îl conduce.

Bâlbâieli majore, înregistrate pe portofolii, s-au produs exact în zona miniştrilor „de top”, care generează, potrivit sondajului, o încredere mai mare decât premierul  – Olguţa Vasilescu, la Muncă şi Toader, la Justiţie.

A, că l-au găsit nepregătit - şi asortat cu vechea sa doză de umor involuntar - scumpirile repetate ale carburanţilor la pompă, asta, după cum văd, n-a omorât pe nimeni, de vreme ce toţi ceilalţi lideri ai coaliţiei majoritare s-a dovedit că habar n-aveau pe ce lume trăiesc, vizavi de mulţimea schimbărilor înregistrate în piaţă, şi n-a căzut nimeni în sondaje, ba, unii, chiar dimpotrivă.

Ca să nu mai vorbim că orice român cu scaun la cap e conştient de faptul că nu premierul în funcţie hotărăşte măsurile cu care ne trezim, în braţe, peste noapte. El, doar, din motive care îmi scapă, e numai cel care semnează.

Pe de altă parte, cum poate să scadă încrederea în guvern şi în premier, iar, în acelaşi timp, să crească – vezi ultimele două sondaje Sociopol, ultimul, chiar de astăzi, care dă PSD cu 61 la sută în preferinţe, după ce, penultimul, de acum două săptămâni, dăduse un 51 sec –, cu tot atâtea procente, scorul partidului?

Practic, ce apreciază electoratul, partidul ca organizaţie? Denumirea? Culorile, sigla şi palmaresul? Sau punerea în operă a programului de guvernare pentru care l-a ales?

Iar dacă guvernul – reprezentantul partidului în relaţia contractuală cu populaţia, echipă despre care Liviu Dragnea a afirmat că merge foarte bine - suferă, abrupt, la încredere, înseamnă că însuşi partidul, în ansamblu, are o problemă de exprimare.

Şi atunci?! Cum să crească, fabulos, PSD, în sondaje (după cum arată Palada – Sociopol), iar Tudose şi guvernul să scadă, dezastruos?!

Explicaţia sociologică a lui Marius Pieleanu – „Am mai văzut asta la Emil Boc” -, sigur, probabilă că, pentru cei de meserie, este edificatoare, dar pe noi, profanii, ne încurcă definitiv!

Cum să semene Tudose cu Boc, odată ce primul creşte salariile cu un sfert - cel puţin pe hârtie -, iar celălalt le tăia, cu respectivul sfert?!

Cu siguranţă, altceva s-a întâmplat, iar noi, tocmai pentru că avem încredere în toate-toate sondajele caselor apropiate PSD, ne punem întrebări…

Ca să găsim răspunsuri, nu? 

PS. Într-o declaraţie de ultimă oră, Tudose spune că a luat în calcul o demisie după „sondajul-făcătură” şi-l ameninţă pe Dragnea cu o remaniere a miniştrilor cu probleme. Or, problemele a doi dintre ei li s-au tras de la o insulă. Belina lui Dragnea. 

Citește și: