Cu cine să fim solidari?
Cu cine să fim solidari?
Într-un discurs sec, destinat camerelor TV care îl urmăreau cu atenţie maximă în timp ce arăta ameninţător cu degetul spre noii miniştri, preşedintele Traian Băsescu a cerut românilor să înţeleagă faptul că este nevoie de solidaritate pentru a ieşi din criză.
Întrebările pe care ar trebui să le pună fiecare român sunt "De ce să fiu solidar?" şi mai ales "Cu cine?". De ce ar fi un angajat de la Dacia solidar cu o secretară angajată la o deconcentrată doar pentru că şefului îi place vocea ei? De ce ar fi un profesor solidar cu un şef de departament dintr-o companie de stat care primeşte de şapte ori mai mult plimbând acte şi exersându-şi semnătura decât ar primi dacă ar sta la catedră? De ce ar fi un tată care munceşte 12 ore pe zi pentru a-şi întreţine familia solidar cu preşedintele statului? De ce?
Nu. România nu are nevoie de solidaritate. Nu are nevoie de miniştri milionari care să îşi doneze salariul lună de lună şi nici de politicieni care să plângă cu lacrimi de crocodil pe umerii celor din banii cărora au furat, pe rând, în ultimii 20 de ani.
Românii nu au nevoie de milă (şi dacă totuşi au, tot nu le foloseşte la nimic), ci de determinarea şi de forţa de a o scoate la liman. Au nevoie de un guvern, de o echipă de miniştri, care să îşi facă treaba, nu care să ţină lecţii despre cum este sărăcia mai uşoară dacă se împarte la mai mulţi.
Nu poţi fi solidar cu vecinul care încasează, nelegal, ajutoare sociale în timp ce munceşte "la negru" şi are, în final, un salariu mai mare decât tine. Părinţii şi bunicii noştri nu pot fi solidari cu cei care ies la pensie la 45 de ani pentru că "au obosit" de atâta muncă sau pentru că au plătit suficient unui doctor pentru a obţine un certificat de persoană cu dizabilităţi. Ei nu pot fi solidari nici cu miniştrii care nu au fost în stare să atenueze valul de concedieri, care a dus la scăderea dramatică a fondurilor bugetului de pensii de stat.
Cheia ieşirii din criză nu este solidaritatea, nu este împărţirea sărăciei, ci respectarea legii şi munca. Este evident că recesiunea a dus la scăderea veniturilor bugetare, deci statul are mai puţini bani. Când reducerea evaziunii fiscale la jumătate ar putea aduce 6-7 miliarde de euro în plus la buget, cu ce ajută apelul unui ministru la solidaritate? Când reducerea achiziţiilor publice sau verificarea legalităţii lor ar putea aduce încă un miliard în vistierie, de ce sunt românii nevoiţi să plătească un TVA de 24%?
Cei şase noi miniştri ar trebui să uite îndemnul primit de la primul om din stat şi să se pună pe treabă. Să uite că au prieteni care i-au sponsorizat în campaniile electorale, că au rude care ar vrea să câştige un ban uşor în administraţie şi să lucreze pe brânci pentru a salva ce se mai poate.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















26 Comentarii [+] Adauga un comentariu
stiti cati pdlisti se plang ca nu mai pot sa-si intretina copii la studii in strainatate? pentru viitorul nostru trebuie sa fiti solitari ...
Domnule Rotariu, daca nu puteti scrie ceva coerent, care sa sa aiba vreun sens, atunci va rog respectuos sa NU mai scrieti deloc.
Din acest articol nu mai lipsesc decat chemarile mobilizatoare la "revolutia socialista" ! Dvs santeti constient de ceea ce faceti ??? Oare sefii dvs nu citesc aceste mizerii ???
Nu uitati ca este timpul solutiilor de DREAPTA , romanii s-au pronuntat si au ales cu o larga unanimitate reprezentantii curentelor politice de dreapta, iar acum ei isi doresc si astepta cu nerabdare aplicarea efectiva a masurilor reformatoare (fie ele si mai dure) care vor asana si curata peisajul social din tara noastra.
Pe o alta pagina a ziarului Gandul un individ abject cerea, nici mai mult nici mai putin decat impozitarea de catre stat a veniturilor si a proprietatilor sfintei Biserici Ortodoxe Romane ! No more comments ...
Va doresc sa traiti bine si sa va vina mintea la cap !
pe vremuri hotii erau incarcerati si zaceau in puscarie vreo cativa ani. azi se plimba in libertate, ba mai mult se plimba prin guvern, pe la sefia multor functii publice. nu stiu cum se intampla asta dar un lucru este cert. nu vreau sa fiu solidar cu hotii. acesti guvernanti sunt niste hoti. apropo. mai avem parlament. domnilor cum ii lasati pe hoti in libertate. sa va fie rusine. si aici vorbesc de clasa politica din romania. cum puteti accepta asa ceva? nu credeti ca la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu veti plati?
Spre deosebire de individul abject ce insulta pe oricine in numele adevaralui absolut, detinut numai de el, si care posteaza sub numele ISTRATESCU, apreciez acest articol ca fiind inca un semnal dat de presa despre ipocrizia si cinismul celui mai mare reformator din toate timpurile trecute si viitoare, infaptuitorul unei stralucitoare reforme ce nu exista, a statului roman. Chemarea aceasta, ce se vrea patetica, la solidaritate a tuturor romanilor este inca una din dezgustatoarele, lipsite de bun simt si omenie, petarde ce le lanseaza din palatul sau acest Ataturk al nostru pentru ca, acoperiti de fumul ei, cei din clanul sau sa-si continue dominatia asupra natiei pe care au mintit-o cu atata nerusinare. Au venit la putere, intr-adevar pe fondul unui entuziasm p.o.*.r alimentat de pecinginea coruptiei din guvernarea Nastase, in speranta dreptatii si adevarului pe care-l proclamau ei ca singurul principiu dupa care vor guverna si, ce s-a ales? Coruptia de pe timpul lui Nastase este gainarie pe langa coruptia generalizata ce-a cuprins, in intregime, toate institutiile statului, clientelismul, nepotismul, promovarea nonvalorilor daca apartin clanului, au ajuns la dimensiuni imposibil de inchipuit, iar minciuna este singura ce guverneaza in Romania de azi. Apelul la solidaritate este inca una din formele propagandistice cele mai pline de cinism de-a incerca sa indobitoceasca poporul sa nu se revolte in fata acestor nesfarsite manifestari de dispret al puterii fata de natie. Exemplele ce pot fi date in acest sens sunt la fel de nesfarsite ca si sirul abuzurilor si faradelegilor acestei puteri - nici de dreapta, nici de stanga, ci de jaf - si toate sunt dovezi naucitoare ale dispretului total al acestui(or) clan(uri) fata de poporul roman. O intrebare, totusi, catre dl Victor Rotaru: cui adresati apelul din finalul articolului? Daca este adresat lor, celor care remaiaza sau remaniaza, schimbandu-se unul cu altul numai pentru a se tine de putere, v-ati ales o tinta gresita fiindca pentru ei nu sunteti decat un factor destabilizator, perturbator, de amenintare la adresa sigurantei nationale si faceti parte din gloata nerecunoscatoare si nesolidara cu Ei.
solidaritatea e numai una si seamana cu chifteaua din frigiderul in care cauta bula prosperitatea si a gasit numai una. adica solidaritate, canci prosperitate.
@Istratescu
Aud zilnic acest logan, parca adus din negura santierului Bumbesti-Livezeni.
Are dreptate autorul articolului nu pot fi solidar cu hotii si cu mincinosii care sunt in carca noastra.
Au acumulat prin rapt averi colosale, au putere politica mafiota, au intronat legi nedrepte , beneficiaza de credulitatea unui popor amarat si-l duc spre neant. Cum sa fie solidar flamandul cu satulul ?
Cum sa fie solidara valoarea cu gunoiul ?
Suntem indemnati direct , fara rusine, sa ne parasim tara.
Nu suntem solidari cu ei.
"Sclavii" (contribuabilii) ar trebui sa fie solidari intre ei.
Adica, raspunsul la intrebarea din titlu ar fi: cu "ai nostri".
"Ai lor" sunt cei care, chiar daca mai cotizeaza ceva pe la buget, o fac returnand niste bani din afacerile cu statul.
Ei sunt solidari cu "ai lor".
Noi suntem fiecare pentru el insusi. D-aia suntem unde suntem!
Baietii au invatat repede:politica de dreapta este aducatoare de prosperitate,stinga egalitarista saboteaza viitorul.Asa sa fie oare?Daca ne uitam la partea de societate care s-a imbogatit (incredibil de mult),nu putem sa nu ajungem la o concluzie: de la Mos Ion Roata incoace lucrurile au ramas pe loc.Parca mai suparator este acum cind stim ca am plecat cu totii in 90 de la o linie de start si mierea ajunge automat numai la unii.Ce-o fi in capul lor cind stiu bine cum si-au facut averile,cum au capatat acest coportament ciocoiesc prietenii si colegii nostri e munca,fratii,rudele noastre de pina mai ieri- (acum nu ne mai cunosc). Oare chiar asa ,in cele mai adinci strafunduri ale constiintei lor au vreo urma de regret?Mira-m-as!
Sloganul lui Basescu "Afara ploua...."
Da, ar trebui spus mai des lucrurilor pe nume.
Ce Solidaritate? Cu cine?
Hai sa o lasam naibii de solidaritate asa cum e ea inteleasa cu Romania. Aici toti hotii vor sa fim solidari ca sa poata sa beneficieze in continuare de produsul infractiunilor lor. Chiar asa! De ce sa fiu solidar cu pensionarii de 40 de ani rumeni in obraji si sanatosi tun? De ce sa fiu solidar cu obeza administratie *? etc. etc.
NU!!! Hai sa ii taiem la sange, fara mila, pe cei care merita...fara sentimantalisme de doi bani, fara regrete de genul - are copii acasa, bla bla. Cat timp a luat pe nedrept pensia de boala nu s-a gandit la copii pe care ii are si sa incerce sa munceasca cinstit?