Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
45027 vizualizări 25 mai 2015

Sper că eşti fericită, Adriana Săftoiu! Am bătături în talpă şi nervii praştie.

- Nu vă supăraţi, caut cartea Adrianei Săftoiu...

- Game of Thrones?

- ?!...

„Valar morghulis! Adevărul e că unii consumatori, printre care şi subsemnatul, preferă un jurnal în sânge. Iar teasingul pe care de 24 de ore toată presa îl face cărţii doamnei consiliere de la Cotroceni ne sugerează că e cu sânge pe pereţi: doamna n-are milă nici de fostul ei şef, dl. Băsescu, nici de Madama...”

- Nu, cartea Adrianei Săftoiu, „Amintiri de la Cotroceni”...întreb cam nesigur în privinţa titlului, după ce am căutat raft cu raft toată librăria Carusel.

Tânărul intern caută printre Cărtăreştii de pe raft.

„Ah, Levantul! L-o fi terminat? I-o fi citit şi ei?”

Tânărul continuă să caute cu mine la autori români, colecţia jurnale.

- Cum aţi zis că se numeşte?

- Ceva cu Băsescu, zic din ce în ce mai încurcat.

„Al dracului PR, înjur în gând. De azi dimineaţă, toată lumea simte să aibă o opinie despre cartea Adrianei Săftoiu, la TV, pe Facebook, printre politicieni, printre ziarişti, în redacţie. Mai toate părerile bat spre un singur pasaj. Acel pasaj”.

- Ceva cu Băsescu, cu Udrea... de Adriana Săftoiu, jurnalul ei de la Cotroceni, mai fac o încercare.

Întreabă o colegă. Colega e mai informată:

- Aaaa, ştiu ce căutaţi. Dar să ştiţi că nu o mai avem. Le-am dat pe toate. Încercaţi la librăria de pe Edgard Quinet.

O zbughesc pe uşă, nu înainte de a mulţumi frumos. Ce oameni amabili!

La Universitate, intru direct în librăria Eminescu, taman la timp să surprind o frântură de conversaţie, între o domnişoară cu ochelari şi librăreasă.

- ...Cronica de Cotroceni, de Adriana Săftoiu...

„Aha, deci Cronica..., nu Amintiri... Dar de ce o domnişoară atât de suavă este interesată de un pasaj atât de scandalos? Sunt insidios şi prozaic. Nu mă gândesc nicio clipă că cineva, ca de pildă graţioasa mea domnişoară, ar putea căuta cartea pentru valoarea ei literară”.

- Nu o mai avem, acum o oră le-am dat pe ultimele două, dar mergeţi la colegele de jos să v-o oprească dacă vine.

„Nu vă mai învăţaţi minte! Tot sub tejghea, tot sub tejghea! Aşa făceaţi şi cu Shogunul”, mă enervez şi bag viteză „ca lăstunul” spre librăria de vizavi, încercând să-i iau faţa tinerei cu ochelari.

- Nu vă supăraţi...

Nu se supără, dar nici nu mă aude. Vorbeşte la telefon concentrată.

- Nu vă supăraţi, cartea... încerc la colega ei, care-i explica unui domn unde se află colecţia de la Humanitas.

„De ce iubim femeile... Băi, dar mă lăsaţi cu poveşti din astea. Mie daţi-mi viaţă de Cotroceni, cronică, cameră ascunsă, dezvăluiri de culise, nu literatură suptă din pix”, gândesc din ce în ce mai impacientat, privind peste umăr.

- Le-am epuizat! mă linişteşte colega. Mai veniţi joi.

Fug la Kretzulescu. Cei de acolo nu m-au dezamăgit niciodată.

- Aveţi?

- N-avem. Am avut câteva de dimineaţă. S-a vorbit mult întreaga zi de cartea asta şi acum toată lumea o caută, îmi desenează librarul de la Humanitas, în câteva cuvinte, schema unui marketing simplu şi eficient. Dar încercaţi...

- ...Joi, ştiu deja răspunsul.

La Sadoveanu, de pe Magheru, îmi iau faţa de pisicuţ. Aici nu-i de joacă. Eternă ca Biruinţa, „matroaza” librăriei e o doamnă care citeşte, prin lentilele unor ochelari groşi, un bon fiscal cât un bildungsroman.

- Fiţi drăguţă, nu vă supăraţi, caut şi eu o carte, poate o aveţi, Adri...

- N-avem!

Of, întotdeauna am deranjat-o. Nici nu se uită la mine.

„Mrrr şi ţie”, îi răspund în gând şi mă grăbesc să părăsesc incinta.

La Cărtureştiul de pe Verona îmi iau faţa de hipster:

- S-a terminat Cronica lui Săftoiu, nu-i aşa?

- Aşteptăm reeditarea, îmi răspunde amabil fata din spatele tejghelei, ca de la cunoscător la cunoscător. S-a terminat la toate librăriile noastre.

„Auzi tu, reeditare! Parc-ar fi Cărtărescu... Bagă câteva bucăţi, să se înghesuie fraierii ca mine. Băi, ce marketing au ăştia, ce marketing...”, îmi spun şi părăsesc librăria odată cu primii stropi de ploaie ai furtunii care ameninţă Bucureştii.

 

PS. „Partea bună a faptului că Elena îl vizita aproape zilnic pe Preşedinte era că nu ne mai solicita după o anumită oră. (...) În mod evident, se comportă amândoi ca nişte adolescenţi pe care nu trebuie să îi prindă mama”, scrie doamna Săftoiu în „Cronica de Cotroceni”. Asta au reţinut cei care au citit-o, asta citează azi presa abundent. Desigur că un fost ziarist experimentat precum doamna Săftoiu ştie care este citatul memorabil dintr-o compunere. Ştie exact, după 10 ani de insinuări, speculaţii şi hăhăieli despre Traian Băsescu şi Elena Udrea, ce vrea publicul să ştie cu adevărat: ce se întâmpla în realitatea la Palat „după o anumită oră”.

Doamna Săftoiu şi-a dat seama că orizontul de aşteptare al publicului român nu se ridică mai sus de gaura cheii. Asta se cere, asta se dă. Lovitură! Succes comercial garantat! Spre deosebire de toţi cei care şi-au scris adevărate lucrări de doctorat despre preşedinte şi blonda lui consilieră, doamna Săftoiu are avantajul primei priviri.

Sper doar să nu fie o aşteptare de-aia frustrată, ca în filmele comuniste, când în momentul culminant se stingea lumina. Deci, voi, cei care aţi citit continuarea, spuneţi: ce vede doamna Săftoiu prin gaura cheii? Eroina scapă cu bine sau se împiedică?

Cât despre acuzele unora că d-na Săftoiu l-ar fi trădat pe Traian Băsescu, să ne abţinem: nu ştim cine pe cine a trădat mai întâi. Un lucru e cert: la Cotroceni se lucra pe bază de sentimente puternice. Asta ca să se mai întrebe unii de ce iubim femeile.

 

Pentru acei consumatori care preferă un jurnal în sânge, un mic aperitiv după o cursă a subsemnatului prin şase librării:

Posted by Florin Negruţiu on 25 Mai 2015

Citește și: